Cutez deseori să interpretez starea lucrurilor. Am o lentoare a scrisului care nu îndeamnă neapărat la acțiune,  ci mai degrabă la reflecție. Câteodată mă obosesc provocările și invitațiile la dueluri sociale care din neglijență au devenit deopotrivă dueluri ale strategiilor ocolitoare, uneori chiar ale trișatului evident. Un fel de victorie intimă și poate lașă în același timp este să cunoști starea lucrurilor. Ce-i drept în momentul în care cunoști starea lucrurilor și poți vizualiza  ușor, victoria duelului clasic devine neatractivă, pentru că nu mai are partea inedită, emoția surprizei și misterul neașteptatului.

Nici jucătorii de fotbal nu mai sunt așa dedicați când știu dinainte rezultatul unui joc fixat nesportiv.  Nu aș putea insinua acuzații generale de nesportivitate, deși societatea simulării este un termen interesant al sociologilor și mai observ uneori simptomele acesteia.

moralist

Victoriile lașe amintite mai sus îți oferă percepția atât de comodă mediului nostru, percepția de a fi necombativ, resemnat și maleabil. Poate pierzi pe arena amoroasă unde ți se apreciază victoriile totale și glorioase, tocmai din faptul că le lipsesc și devin seducătoare pentru aceia care nu au avut parte de ele. Însă nu e o pierdere mare, iubirea este de multe ori un carusel al emoțiilor care în viteza lui te zguduie cât să îți pierzi prea multe pe traseu.

Pare că vorbesc altceva decât titlul articolului deși am făcut în fapt o sublimă și poate insesizabilă introducere în puterea soft. Această putere soft de care vă povestesc funcționează aparte, pe bază de iubire, apreciere și seducție. Își atinge scopurile indirect, prin ocolișuri și te menține în sfera ei ca o ședință de masaj, dacă vreți. Corelația cu o ședință de masaj este foarte nimerită pentru că în relaxarea indusă de masaj ești poziționat cu spatele, încordarea defensivă se demontează prin suave atingeri ,iar după ce se termină ședința se induce dorința de a reveni. În orice caz masajul este o găselniță excepțională, iar alegoric se poate efectua și asupra minții. Un compliment bine rostit poate să demonteze o migrenă, un zâmbet radios poate să oprească trenul gândurilor în gara plăcerii după care să pornească trenul fără tine. Însă nu rămâi în gară, ai suficientă ambiție încât să nu rămâi într-o gară așa că înaintezi căutând drumul de întoarcere, ca un fiu risipitor cu un sentiment de recunostinta fata de cei care te-au deviat.

Puterea soft își atinge scopurile insesizabil, fără să primească vreo respingere ci bazându-se pe complicitatea noastră. Puterea este definită ca fiind capacitatea a schimba comportamentul cuiva. După această definiție poate foarte mulți cititori nu îi vor situa doar pe indivizii tunși și tatuați deosebit în sfera puterii amenințătoare, ci vor include și alte categorii de dragul diversității.

Scurt istoric al grupurilor confesionale:

Societatea are o dinamică a grupurilor. Indivizii intră în grupuri pentru o mai bună recunoaștere, pentru atingerea mai facilă a unor scopuri sau pentru o regăsire a asemanarilor lor, fie conceptii, origini etc. Permanenta reașezare a indivizilor în grupuri dă euforia socială pe care o vedem azi. Fiecare schimbare pe care o fac indivizii este însoțită de motivație, fiecare apel de loialitate față de un grup este însoțit și acesta de motivație, motivație ce devine deseori acțiune, respectiv toate mișcările economice și politice pe care le puteți observa. Grupurile confesionale funcționează pe același principiu, iar dacă privim în istorie în toate culturile societatea se confunda pe atunci cu religia. Schismele, rupturile sau reașezările care au urmat au pornit dintr-o căutare personală sau de grup a unei justiții sociale mai echilibrate, poate mai precise sau a unei oportunități. Justiția socială e un termen cu care poți trece dincolo de corectitudine cu ea în brațe, fără să fi observat. Deși există veacuri de frământări nici un grup nu crede că și-a atins încă scopul, din cauză că au scopuri definite abstract, cât mai mare influență, cât mai mulți adepți, preluarea adepților altor grupuri. Mi se pare oarecum că seamănă prea mult cu scopurile neclar definite de către societățile economice, influențarea unei părți cât mai mare din piață, cât mai mulți consumatori și câștigarea consumatorilor altor societăți comerciale.  Asocierea confesiunilor cu lumea economică nu este deloc întâmplătoare a subliniat celebrul sociolog Max Weber în cartea ‘Etica protestantă și spiritul capitalist’.Deși avem tendința să vedem grupurile ‘rivale’ ca fiind foarte compacte, nu este deloc așa. Islamul de pildă este împărțit între suniti, șiiți și kharigiti, primele două având încă o serie de ramuri confesionale. Chiar și ortodoxismul românesc, ce pare foarte unitar are o grupare mai aparte denumită Oastea Domnului. Separările apăr peste tot, chiar și unde nu te aștepți.

Bisericile Ortodoxe sunt în mare parte naționale (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară etc) pe când Biserica Catolică este centralizată în orașul papal, Vaticanul. Tendința bisericilor naționale a crescut de la revoluția franceză 1789, când preoții francezi au fost puși să jure credință statului francez, nu numai papalitatii. Confesiunile protestante care s-au separat de Biserica Catolică sunt luteranismul, unitarianismul, calvinismul, prezbiterianismul și anglicanismul ca ramuri principale.

Povestea anglicanismului este poate puțin mai excentrică. Regele Henric al VIII-lea devenise foarte dezamăgit de consoarta sa, pentru că nu putea primi sub nici un chip un  moștenitor băiat. Biserica Catolică nu tolera divorțurile așa că regele risca să fie excomunicat și afurisit de Papă în cazul în care divorța din dorința de a avea un moștenitor pe linie masculină. Regele va fonda Biserica Anglicană, se va pune în fruntea ei și va divorța de 5 ori. Va avea de la a treia soție un fiu, însă soția acestuia va muri în urma nașterii, lucru ce l-a determinat pe rege să se căsătorească încă o data însă a fost foarte dezamăgit de a patra soție pentru că nu arăta asemănător cu portretul adus la curte și a continuat să se recăsătorească. Nașterea prințului Edward nu a fost de bun augur pentru rege pentru că prințul va muri la numai 16 ani, iar ambiția de a avea un moștenitor băiat a fost în zadar. Tronul Angliei va fi predominat ulterior de regine cu toate eforturile regelui Henric de interferare confesională.

O ruptură interesantă are loc și în Rusia în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1666, an ce poate avea semnificații mistice, însă acest an nu a purtat deloc ghinion grupării rascolnicilor(rascol=schisma) sau starovenilor. Această minoritate confesională se va bucura de o prosperitate deosebită ce va formă primii milionari ruși. Faimoasa familie Morozov, o dinastie de antreprenori  pe nivel asemanator cu omologii americani Rockefeller din Statele Unite face parte din confesiunea starovenilor. Familia Kuznetzov cel mai mare producător rus de porțelan aparține și ea de confesiunea rascolnicilor și mulți alții.Lipovenii din România au ajuns pe meleagurile mioritice datorită persecuțiilor Bisericii Ortodoxe Ruse și fac parte din tagma rascolnicilor. Protagonistul marii opere Crimă și Pedeapsă a lui Dostoievsky se numea Rascolnikov. Prosperitatea minorităților religioase este un subiect apetisant pentru sociologi. Max Weber a făcut o investigație prin care arăta că cei mai persecutați, evreii și protestanții aveau gospodăriile cele mai prospere. Catolicii erau în medie mai săraci decât cele două grupuri confesionale. Și în România grupul confesional al penticostalilor de pildă este mai prosper decât grupul majoritar. Aproape că s-ar putea generaliza că schismele confesionale ajută la înavuțire, avem cazul rascolnicilor ruși, al calvinilor elvețieni, al hughenoților francezi, al universalilor evrei(origine a creștinismului), al anglicanilor care au dus Anglia spre supremația colonială și chiar exemple autohtone. Persecuția cel puțin în cazul confesional se pare că duce la o îmbogățire aparte. Dacă spui că ești persecutat de aceștia apare o fractură de logică încât să pară că ai spus o enormitate deși   o altă fractură de logică ar fi că săracul nu poate persecuta sau exploata pe bogat mai ușor decât invers. Aceste grupuri aparent nu prejudiciau viata economica a majoritarilor, insa la o a doua privire se putea observa un lucru interesant.Aceste grupuri reuseau sa dezvolte o economie paralela, un fel de stat economic in stat, in care regulile firesti ale ‘pietei libere sau ale pietei muncii’ erau desconsiderate prin favoritismul radical al membrilor proprii.Culoarea religioasa era criteriul natural prin care se putea accede pe roluri binefacatoare economic in acea economie confesionala paralela. Nimic altceva decat discriminarea de care erau acuzati majoritarii ca o practica la nivel functionaresc fata de acestia.

Poate dacă aș continua ideea cu eventuale insinuări m-aș abate prea mult de la firea mea, însă las subiectul deschis ca o transă care să magnetizeze perturbator că știu despre ce este vorba. Transa e un vehicul al mesajului care e primit mai ușor de exponentii fanatismului.

Oameni religioși și oameni spirituali

Am evitat mereu să vorbesc despre persoane, am ales în schimb profilele de oameni să mă fac înțeles. Dau  rareori nume în articolele mele, iar dacă apăr le aduc din istorie, istorie care se repetă și cu un drum îmi revalideaza uneori profilele alese.

Este foarte firesc să încerc să profilez oamenii cu care mă întâlnesc pentru a evita surprize, același lucru îl fac și companiile multinaționale la recrutare, de ce nu ar face și banalul individ.

Descrierile le fac în general detașat, unii ar putea zice rece sau glacial, însă dacă aș fi fervent nu m-aș mai diferenția de fervența confesională. Țin la individualitate, am grijă să nu mă diluez așa ușor în grupuri ori de care ar fi.  Am fost mereu împotrivă ca religia să fie un criteriu prin care un om să fie considerat util sau valoros. Mai mult de atât în viața profesională să folosești argumente religioase și să îți construiești o imagine de om integru și capabil pe aceste argumente mi se pare demn de compasiune. Am văzut imagini cu Afganistanul din anii 70 înainte de reinstalarea fundamentalismului religios și observam o țara ce stătea bine pe drumul modernizări, fără costumația ponosită și sumbră pe care o vedem azi la bărbații și femeile afgane. Îmi amintesc de la istorie Evul Mediu în engleză Dark Ages (Era întunecată) în care Europa nu a avut aproape nici o manifestare culturală care să rămână peste secole urmașilor ci doar o viață în bezna inculturii și a abstinențelor de orice fel. Acea eră a fost o perioadă a fundamentalismului Bisericii Catolice, medicină nu era agreată, diferența de opinie aspru pedepsită. Oamenii trăiau mai puțin și mai prost decât grecii și romanii cu o mie de ani înainte. Perioada renascentistă ce va urma, va fi o contra din interior pentru Biserica Catolică care va primi semnalul de a se reforma, de a lărgi orizonturile și a relaxa canoanele ce sfrijeau omul acelor vremuri. Efectul fundamentalismului religios se vede și azi cu diferențe regionale remarcabile. Marile pelerinaje  ortodoxe au și azi loc în zonele cele mai sărace ale României cu preponderentă în Moldova. Am citit un articol care spunea că Polonia este cea mai ferventă țară catolică din Europa și România ar fi cea mai ferventă țară ortodoxă.  Încercați să situați ambele țări într-un lot al performanței economice, poate și al corupției cu alte state catolice respectiv ortodoxe din Europa și poate învățam și niște lucruri de substrat despre fervența religioasă, nu numai de suprafață. Cu toată morala creștină ce răsuna din megafoanele zecilor de mii de biserici românești țara noastră nu renunță la corupție și nici nu are o etică a muncii ce să crească performanta economica. În schimb produce sfătuitori instituționali care în efortul lor înfumurat de a se da exemplu devin contraexemple notorii și aici insinuez direct fețele bisericești ce defilează cu evlavioasele limuzine. Isus Christos a venit pe măgăruș, nici măcar pe cal, iar unii prelați vin în limuzine lucioase cu geamuri fumurii, pe fundal de îndemnuri la smerenie pentru omul simplu. Nici măcar nu realizează că își pierd credibilitatea încât nu și-o mai recapătă, nici dacă vin călare pe inorogi. Își au oricum omologii lor în Bisericile Neoprotestante, cunoaștem fiecare câteva exemple. Dacă oamenii aceștia vorbesc de smerenie, atunci să nu mă judece nimeni dacă îmi interpretez singur realitatea. Înțelepciunea arabă spune să îți areti bogăția numai pe dinăuntru, tocmai de aceea casele arăbești își arată luxul doar după ce intri. Uite o învățătura utilă și de la ‘pagani’ în vremurile în care bântuie spiritul DNA și te întreabă de harurile materiale. Oriunde în Europa de Vest bogații au învățat lecția fuduliei și disimulează printr-un trai modest pentru a evita taxări, numai în România snobia joacă mereu cartea ostentativului.

Abținerile binefăcătoare promovate de creștinism le putem întâlni la fel de bine explicate de stoicii greci și romani.Ultimul împărat înțelept roman Marcus Aurelius, filosoful Epictet autorul manualului de moral al soldaților,Seneca, marele orator Cicero și alții au fost adepți ai stoicismului.Aceștia erau oameni ai reflecției, oameni de spirit care s-au bucurat de o mare apreciere între semenii lor.

 Profilul fanaticului confesional

Orice exces este pornit de la un lips acut, chiar și excesul religios. Monitorizați prin spitale excesele gastronomice și alcoolice din România după încheierea posturilor ca să vă convingeți cum o lipsire dura declanseaza potopul compensarii. Pe acest principiu fanaticii religioși au și ei niște lipsuri acute pe care le poți descifra dacă ești atent.  Foarte mulți ating fanatismul după un dezechiliru serios din viața cotidiană. Dezechilibrele sunt foarte diverse și numeroase însă religia se prezintă ca soluție universală pentru acestea așa că numărul fanaticilor poate fi mereu în creștere. Viața lor se ameliorează pentru că Biserica este un grup, iar oamenii ca ființe sociale au nevoie de integrare în grupuri, iar pe lângă asta Biserică tolerează  crearea de rețele economice atașate, ce să ajute la prosperarea membrilor. Zeciuiala nu este doar un aspect al milosteniei, ci are la bază un principiu foarte economic, principiul rotației(învârtirii) banului care aduce prosperitate în orice comunitate. Dacă priviți cu atenție se poate observa că mai sunt și alte grupuri care oferă individului soluții pentru  problemele lor și anume grupurile de antreprenori. Speakeri care predică successul în afaceri își au originea de la pastorii americani care făceau tururi naționale în care să vestească cuvântul , același gen de tururi pe care le fac azi speakerii motivaționali. Se prea poate ca unii dintre pastori să fi inclus scurte referiri despre prosperitate în predicile lor, să simtă efectul acestora și treptat să se mute pe noul teren la fel de mistic, cel al creării profitului. Dacă ne gândim că John Maxwell celebrul speaker motivațional american este pastor protestant teoria pe care o prezint poate părea  veritabilă. Speakerii motivaționali sunt în fapt cam la fel de carismatici ca și pastorii protestanți, iar senzația de ai asculta este cam la fel de înălțătoare. Lipsurile și dezechilibrele de care va spuneam își găsesc o  alinare în grupurile confesionale însă rareori o izbăvire în cazul fanaticilor și vă explic de ce. Fanaticii de orice fel sunt oameni care cred în soluții rapide și totale, în cele mai dese cazuri sunt impacientați, agitați. Tratamentele medicamentoase în general nu funcționează la fanatici pentru că la acestea trebuie să ai răbdare și disciplină, iar fanaticul este impetuos din fire și nu are răbdare cu procedura. Fanaticul are nevoie de exaltare a emoției, pentru că tocmai emoționalitatea ridicată i-a adus o ,mare parte din probleme. Cred mult în apariția de afecțiuni grave pe fondul unui management emoțional prost. Nevoia de exaltare a emoției o găsește în persoana pastorilor sau preoților carismatici față de care cade foarte ușor într-o stare de admirație uneori bolnăvicioasă. O persoană carismatică are în general tehnicile sale de inflexiune a tonului și de alegere a diferitelor cuvinte încărcate emoțional. Dacă ați ascultat un pastor vreodată veți înțelege mai ușor la ce mă refer prin inflexiunea tonului și alegerea de cuvinte încărcate emoțional. O persoană fanatică este stârnită foarte ușor emoțional, tocmai de aceea femeile au o mai densă prezentă în biserici, pentru că sunt mai emoționale și au nevoie de  reactivari emoționale frecvente. Poate ați avut unii dintre cititorii articolului vreo iubită care sărea straniu aproape din senin la scandal. Există mulți oameni pe această lume care au nevoie de ceartă sau mustrare religioasă, fără acestea intră într-o monotonie prea chinuitoare pentru fondul emoțional care îl poartă.Eu am avut o prietenă de genu și acum văd că  are fratele meu și nu îl prea pot ajuta cu nimic că e încăpățânat. Un alt motiv pentru care nu cred în reabilitarea fanaticilor sau cel puțin într-o reabilitare foarte grea ar fi faptul că se lasă total în grija ‘salvatorului’ carsimatic, iar dacă sunt în faza bipolară de descumpănire sau depresie nu vor găsi calmul să își facă introspecție și să ia decizii gândind singuri pentru ei. Fanaticii pot avea tulburare bipolară asta însemnând că vor fi smuciți de extreme, găsind foarte greu stabilitatea sau echilibrul. În situația în care se încredințează total pretinsului salvator, vor neglija foarte mult partea ce revine fiecărui om, adica partea de a se ajuta si singur. Nici școala nu funcționează dacă te ajută numai profesorul și tu nu îți faci partea ta, e un principiu destul de universal. Dacă se încredințează total va începe să urmeze prescripțiile sau recomandările duhovnicului, prescripții care cel mai des sunt repetitive la intervale foarte asemănătoare. Biserica protestantă s-a conturat că o respingere în principal a ritualurilor Bisericii Catolice. Membrii lor au reușit să se schimbe și să devină mai buni și mai eficienți tocmai pentru că au renunțat la ritualuri și au arătat ‘succesul’  în mediul economic sau politic. Trebuie să înțelegem că piedica cea mai mare pe care o avem în fața schimbării, a evoluției sunt numărul prea mare de acțiuni repetitive pe care le efectuam, legate între ele deseori ce fortifica conformismul oricum puternic. Ritualul social al fumatului este fixat mai puternic în mental prin încă câteva ritualuri conexe, cum ar fi cafeaua care amintește de țigară, pauza de la lucru luată la același interval sau micul dejun cu același prieten fumător înrăit. Pe acest principiu duhovnicul care cere un număr de mătănii și rugăciuni la anumite ore nu ajută păcătosul să se schimbe pentru că îi mai îndeasă programul cu ritualuri fixiste ce împiedică omul să facă schimbarea decisivă. Din acest motiv mai mulți oameni reușesc să se schimbe în cultele neoprotestante decât în Biserică Catolică sau Biserică Ortodoxă, pentru că neoprotestanții au renunțat la foarte multe ritualuri și mijlociri cu divinitatea. E important să întrerupi acțiunile sistematice, prin vacanțe lungi în alte medii de exemplu. Unii, prin filme, merg în Tibet, alții se mută o perioadă la țară, alții pleacă în alt stat. Evreii de pildă își iau anul sabatic când rutina devine prea obositoare, rutină ce nu este altceva decât o sumă de ritualuri sociale. Dacă fanaticii nu reușesc să se schimbe în urma prescripțiilor și le cresc problemele , aceștia vor deveni și mai fanatici. Dezamăgirea cruntă că nu le-a ieșit schimbarea nici în urma ritualurilor prescrise pot să ii conducă să facă gesturi necugetate sau extreme, mai degraba disperate. Apare o relație apreciere detestare (love-hate) față de  îndrumătorul spiritual ce în general declanșează obsesia. În viața de zi cu zi obsesia față de o persoană apare nu  în cazul și faza în care faci eforturi să intri în grații, ci abia după ce experimentezi prima respingere. Raportul apreciere-detestare generează obsesia. Călugărul Rasputin era detestat pentru că era destul de murdar și provenea dintre mujicii provinciali însă admirat pentru vorbele sale de duh și abilitatea de a opri sângerarea fiului de țar care suferea de hemofilie. Distinsele curtezane de la curtea țaristă se vor îmbulzi în a se relaționa cu misteriosul călugăr, iar nu de puține ori se înfiripau idile năbădăioase, obsesive.

O altă perspectivă din care puteți privi fanaticul confesional este cea a camuflării sociale. Oamenii apelează mereu la strategii conștiențe sau inconștiente pentru a-și atinge scopurile. Reputația este unul dintre cei mai solizi piloni ai succesului așa că grupurile care au o anume reputație sunt mereu curtate de membrii noi. Mulți oameni exasperați de slăbiciunile lor vor încerca să le camufleze bine, să participe la activități și să între în grupuri total opuse slăbiciunilor lor. Biserica ca idee este un loc în general opus mai tuturor slăbiciunilor sau viciilor umane așa că se pot strânge mulți oameni cu păcate grele. Fervența cu care vorbesc împotriva unui anumit păcat poate să fie indiciul că persoană în cauză poartă la modul profund acel păcat. Cei care vorbesc virulent și cu patos împotriva adulterului s-ar putea să fie exact cei care îl practică. Adică s-a văzut recent  și un pastor adventist clujean într-o umilitoarea situație și mai sunt și alții. De ce trebuie să fiți atenți la patos dacă vreți să înțelegeți substratul unui om vă spun imediat. Oamenii sunt ființe egoiste, deprinderea altruismului de fațadă s-a făcut pentru a ridica și a păstra standardul civilizational care solicită o intensă și armonioasă colaborare între oameni. Cel mai adesea suntem mânați de instincte egoiste, chiar și când facem gesturi altruiste, acestea fiind de multe ori o strategie ocolitoare de a atinge un scop egotic din culise. În aceste condiții când vorbim de ororile unui act o vom face foarte expresiv dacă reușim să ne punem cât mai precis în situația critică, a războiului sau a bolii de pildă. Dacă nu reușim să ne punem, ce nu e ușor, în poziția victimelor ,al doilea război mondial de exemplu poate fi un eveniment istoric insignifiant de care să vorbim mai degrabă în glumă. Dacă ne punem în postura de care spuneam deja simțind mai clar tragedia devenim mai expresivi și începem să folosim patosul. Pe același principiu dacă viciul acuzat ne privește direct pe noi, (nu neapărat personal, poate fi cazul unui apropiat foarte drag) atunci deranjul emoțional va crește simțitor și problema va fi accentuată prin mult patos. Așa că de fiecare dată când sunteți asaltat virulent de un moralist va puteți pune problemă că acel individ duce o luptă cruntă cu viciul pe care îl vede la tine.

Cică aveam un prieten, care avea la rândul lui un prieten și coleg de bancă care copia fulminant la toate examenele. Era atât de priceput într-ale copiatului încât veneau elevii din clasele paralele să îi vadă  iscusința. O profesoară de chimie, cu apucături de inchiziție spaniolă, crea legende școlare că nu ai putea să îi păcălești vigilența fără să intri la carcera corigenței. Treceau generații și nu se găsea acel prâslea care să îi păcălească vigilența, până când pe acorduri de chitară(protagonistul este împătimit de acest instrument) într-o zi providențială apare prietenul prietenului meu să îi spulbere mitul invincibilității. Însă Prâslea copiatului i-a învins vigilența așa de subtil încât și azi doamna profesoară se crede invincibilă pe acest plan, asemănător cu starea politicienilor români după ce pleacă de la negocierile europene sau FMI, adică complet victorioși, dar în realitate perdanți. Între timp protagonistul și-a netezit calea înspre postura vorbitorului de duh, probabil indeamna în predicile sale și la pedepsirea copiatului.Are mereu câteva cuvinte și pentru mine, în general îmi spune despre păcatul trufiei și are niște pilde de se regăsește personal cu precizie în ele.

Într-un fel îi dedic acest articol lui, dar nu numai, cu trufia că nu am copiat în liceu.

Cosmin Sabo

sabo