giancarlo

Rezultate: PD; 40,8% – M5S: 21,8% – F.I; 16,8% – LEGA NORD: 6,2% – NCD: 4,4%, L’ALTRA EUROPA (TSIPRAS): 4,03% – FDI: 3,7% – GREEN ITALIA: 0,9% – IDV: 0,8% – S.E: 0,7% – SVP: 0,5 – MAIE: 0,2%.

       Să nu inşele numerele. Cel 40,8% acordat de către 58,6% de italieni care s-au prezentat la vot PD-ului  – de fapt al „one man party” ce acesta a devenit – este pentru Matteo Renzi o arma cu două tăişuri. În primul rând pentru că, cel puţin în Italia, se consideră cel european un „vot in permisie”, probabil de nerepetat într-o alegere parlamentară şi pe termen scurt. Nu-i va fi uşor tinărului fost primar din Florenţa să  coace toata carne care a promis să puna pe foc, apoi pentru că alte capcane sunt ascunse sub asfalt cu care a acoperit adversari săi. Să le vedem analizând detailat rezultatul fiecărui partid.

Partito Democratico (40,8%).

       Aparent un vot aproape plebiscitar. Trebuie să revenim la Democrazia Cristiana a anilor 48/50 pentru a vedea cifra 4 în faţa uni mare scor electoral. În orice caz niciodată a fost aproape dublata prada principalului concurent. Deci Renzi a primit acea investitură populară care-i lipsea când cu o „lovitura de palat” s-a „facut” prim ministru.

       În primele interviuri după alegeri a spus că acest vot trebuie să impulsioneze programul de guvernare şi să acelereze drumul reformei a Senatului (constituţional!) şi a cele electorale. Din păcate pentru el parlamentarii alesi la 25 mai vor merge la Strasbourg şi Parlamentul italian  a rămas neschimbat cu toate stâncile per care îl reprezinta pentru caravella, nu atât al programului guvernativ, cît pentru cea a reformelor. Dacă în delegaţia PD-ului de guvern Renzi a reuşit să-şi plaseze oamenii din aripa sa, în grupurile parlamentare predomină cei din opoziţia interna. Care deocamdată tac. Dar vor continua să o facă chiar şi atunci când anumite legi ca cea despre piată muncii – extrem de liberala – ar intra în conflict cu sindicatele şi atunci probabil îşi vor aduce aminte că sunt incă oameni vag de stânga? Vor accepta un Senat neelectiv şi o reforma electoralo ca va înrăutăţi pe cea existentă, deja foarte proastă şi parţial casată de Curtea Constituţională?.

Movimento Cinque stelle (21,2%).

       Balonul aerostatic a lui Beppe Grillo începe să piardă hidrogen descărcând în aer mai mult de două milioane de voturi. Pentru cine a condus o campanie electorală strigată şi injuroasa fiind convins că va câstiga uşor este o lovitură  puternică. M5S plăteste splendida sa izolare: cei o suta şi ceva de alesi nu fac politică. Se limitează să se opuna la orice propunere din partea oricui ar veni şi avanseză câte un desen de lege. Eventual şi bun, care apoi e răsplatit cu aceeaşi moneda. Acum că au decis să se unească în Parlamentul european cu UKIP britanic împotriva părerii a mare parte din baza, vom vedea ce se va întâmpla.

Forza Italia (16,8%).

       Mare deziluzie pentru bătrânul aventurier care îşi dorea, cel puţin, 20%. Se consolează spunând că fără partidul său nu se pot face reformele pe care Renzi a spus că îşi joacă cariera politică. Dar va putea vreodată să accpete, acum că a devenit al treilea partid, o lege electorală care prevede un posibl baraj între primele două plasate si un Senat nominalizat de autonomiile locale asupra cărora flutura aproape peste tot steagul PD-ului? În acest moment în faţa lui Berlusconi se deschid doi căi: cea de se retrage linistit şi de a fi părintele nobil al partidului lăsându-l liber în a-şi alege un nou cadru conducator sperând că fără incomoda sa prezenţa se poate recompacta cel puţin o parte din cetru-dreapta, sau să se resemneze în a face o blânda opoziţie guvernului format în majoritate de acel soi de noua Democrazia Cristiana care a devenit PD-ul. Dar să se retraqgo n-are nici un chef.

Lega Nord (6,2%).

       Sticle de şampanie desfăcute la sediul din Via Bellerio. Un partid care doar anul trecut era aproape de dizolvare asediat de scandaluri, azi culege voturi şi din teritorii ostile. Noul secretar a fost unul din puţini care în campania electorală a vorbit despre Europa. În modul său şi cu un limbaj clar. A pornit cu sloganul „no euro” şi a mers înainte pe strada sa, în alianţa cu madame Le Pen şi poate cu Jobbik şi Alba Dorata. În gradina casei, adică în dinamica politicii italiene se gandeşte la o apropiere de Forza Italia.

Novo Centrodestra (4,4%).

       Puţina sălbăticiune în tolba tranfugilor berlusconieni în ciuda faptului că sub simbolul lor a mărşăluit şi creştin democraţii d.o.c. a inoxidabilului Casini. Secretarul lor, ministrul de interne Alfano, se agita şi pentru a găsi spaţiu jura că actualul guvern nu este un monocolor PD. Formal are dreptate. Dar el o spune pentru a apăra supradimensionata sa delegaţie de la guvern care, dupa actualele rezultate devine chiar exagerată. Renzi se face că nu vede pentru că sprijinul lor este necesar.

L’Altra Europa – Tsipras (4,03%).

       O veche zicală italiană spune: dacă esti să dai o lovitură. Şi lovitura, chiar dacă slabă, s-a auzit: stînga există. Fragmentată, certăreaţa dar mai există. Să speram că vine cu capul pe umeri şi caută o unitate pe cât de necesara pe atât de posibilă. Doar aşa planta fragila transplantată la Strasbourg va putea creşte şi să-şi facă din nou rădăcini şi în Italia.

Fratelli d’Italia (3,7%).

       Nepoţeii lui Mussolini au fost aproape să dea lovitură şi să se întoarca în acel Parlament european în care i-a dus defunctul PDL a lui Berlusconi. Dar de data asta nimic de făcut. I s-a întâmplat si altor familii mult mai nobile. Try again.

Scelta Europea (0,7%)  –  Italia dei valori (0,8%) – Verdi (0,9%) – Sudtiroler Volkspatei (0,5%) – Movimento autonomo italiani all’estero (0,2%).

       Prăjeala amestecată pe care nu ne place să o numin „altii” cun fac sondagiştii. Au ajuns la căpat de linie mişcările politice fondate de către Mario Monti, canibalizat de Renzi care aplica aceleaşi politici şi de Di Pietro. Fostul procuror din „mâini curate” a vrut să danseze singur şi singur (aproape) a rămas. Verzii au obţinut rezultate când s-au înrudit cu stânga. Prezentându-se singuri aproape au dispărut. Partidul de limbă germana va avea oricum deputatul sau şi MAIE nu va trimite la Strasbourg oameni pregătiti să repete gesturile glorioase a lui Scillipoti şi Razzi. Şi acestia aleşi de italieni din străinatate, fie dacă în alte liste.

       Deoarece aceste rezultate vor avea repercusiuni şi în politica italiană, vă dau întâlnire în episodul următor.

 

Giancarlo Bellini