Am asistat de mai multe ori la diferite ciocniri de viziuni și principii. De destule ori m-am simțit atras  în meciul oratoric care își pregătea desfășurarea. Pe atunci nu realizam că această chemare în destule discuții aprinse, nu avea să îmi ofere nimic concret decât o vremelnică băgare în seamă. Am avut mereu cel puțin un minim instinct de a căuta echilibrul în intervenție și de aici nefiind total solidar cu o parte nici părțile nu puteau fii total solidare cu mine. Pe acest principiu nu am fost socotit câștigător și nici pretenție la împărțirea unei prăzi nu am putut avea. Dreptatea de cele mai multe ori este o reactie de reciprocitate, pe care partenerii ti-o fac cadou pentru ca mai demult ai fost si tu de acord cu ei. Tot astfel se pot propaga multe decizii naive pentru că oamenii se simț datori să fie de acord cu grupul din care fac parte, să ofere devotamentul lor în schimbul păstrării în grup.

Poate au existat suficiențe momente în care ambele părți credeau sigur că aș ține înadins cu cealaltă parte. Dar nu este vorba de mine deși am vorbit din experiența personală, este vorba de tot mai mulți cetățeni ai acestui stat care sunt victime a unei firi moștenite din trecut pe care o confundă cu singura variantă de conviețuire. Efectul ei e atât de sublim, poate ca al bacteriilor microscopice de care știm că există dar nu le putem vedea. Este vorba de firea conflictuală, vedeniile cu dușmanii omniprezenți, vedenii ce prin durata lor contribuie ulterior în construirea reală a dușmanilor ca o profeție de la sine împlinită. Nu știu dacă a încercat cineva să îi acorde încredere copleșitoare unui suspect care era conștient că i se cunoaște amănuntul infracțional și săîi măsoare reacțiile? Ar putea fi un experiment interesant de dragul cunoașterii.

Evident după toate cunoștințele care le avem nu ar fi un gest rațional, s-ar aduna riscuri, căutarea siguranței e pentru mulți un scop firesc, poate principalul scop .  Dar ne întâlnim cu aceste situații fără să depindă de noi și momentul ne cere o reacție. Ne permitem să îi dăm încredere sau ne retragem, iar dacă vine după noi avem grijă să ferecam fortăreața. Îmi place alegoria cu câinele care lătra, fată de care ai trei opțiuni, să fugi de el și să te baricadezi în casă, să îl înfrunți eventual aruncând cu pietre sau să te apropii prietenos. Dacă fugi s-ar putea să alerge după ține, încurajat de frica care o areti, dacă arunci cu pietre s-ar putea să aveți o hârjoană interesantă, iar dacă te apropii de el prietenos ai putea avea într-un caz fericit situația în care se gudură pe lângă tine. E totuși o dilemă ca sumedenia de decizii pe care le avem de luat în umbletul nostru zilnic prin lume. Primele două ar fi soluțiile conflictuale, retragerea mai poate fi numită agresivitate pasivă prin faptul că te vei gândi a doua zi eventual să te răzbuni pe cățelul care te-a alungat sau pur și simplu să te consumi cu ranchiună. A două este evident conflictuală, iar a treia este o soluție să-i zicem împăciuitoare. Câte asemănări există în relațiile pe care le avem zi de zi cu oamenii rămâne la latitudinea fiecăruia să judece.

A treia cale, calea cooperării:

Observăm în lume peste tot că ideologiile se diluează, oamenii încep să lase de la ei , să facă concesii, companiile încearcă să înțeleagă cultura statelor în care își deschid fabrici. Apar funcții care au ca scop doar facilitarea cooperării, consultanți culturali, negociatori sindicali,mediatori juridici. Se întrunesc la dezbateri atât industriași, profesori cât și studenți sau ziariști. Pozițiile extreme au adus atât de des războiul încât categoriile sociale preferă să cedeze decât să mai cunoască ororile acestei experiențe. Cu toate acestea apar manifestații, proteste, unele dintre ele justificate, unele în baza unei stratageme de a obține mai mult. Echilibrul se caută și trepidează în jur, lasă societatea să își răsufle emoția, mai bine totuși decât să se acumuleze prea multă presiune care în latența ei să își aștepte izbucnirea. Unii au sarcina să urmărească tocmai acești parametrii ai societății, nemulțumirile se pot măsura din timp, se pot trata, pentru că  nu numai pericolul războiului există, mai există pericolul pierderii entuziasmului în care fiecare individ începe să își urmeze agenda personală și să fie faultat mijlocul principal prin care se atinge prosperitatea și anume cooperarea. Pierderea entuziasmului și a încrederii aduce o paralizie în societate, o activitate ce funcționează la suprafața însă prin ratarea obiectivelor își dă jos în final deghizarea și își afirmă simularea. Această simulare oferă senzația la o privire mai atentă că nu se schimbă nimic, iar eforturile zadarnice întristează oamenii și îi izolează, le primejduiește cooperarea. Toți avem nevoia de a simți un indiciu minim al câștigului, trebuie să ne reafirmam credibil că merită, altfel lăsăm loc mecanicității și inerției snoabe ce pe termen lung nu ne va mai putea trezi nicicum din drumul ce duce niciunde.  În centrele de gândire academice s-au căutat soluții. Toate concluziile lor s-au învârtit în jurul ideii mereu ameliorabile de cooperare. Franța și Germania au realizat că intensificarea comerțului dintre ele respectiv cooperare economică este cea mai eficientă piedicăîn calea unui nou război, pentru că din păcate la tehnologia actuală orice război ar putea însemna distrugere totală. Aceste state și-au pus la comun oțelul și cărbunele și au făcut împreună cu Benelux și Italia, Pactul Cărbunelui și Oțelului sau Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului(CECO). Orașul Strassbourg aprig disputat în trecut de cele două țări va deveni al doilea oraș administrativ al noii Europe, după Bruxelles ca un omagiu adus cooperării. Patria liberalismului Marea Britanie cu a sa simpatie loială față de dreapta politică va formula ideologic Calea a treia (The third Way) tot din scopul căutării sau reinventării bunei cooperări. Germania trezită din coșmarul nazismului a avut grijă să își concilieze proprii cetățeni, ororile nazismului puteau împinge țara spre extrema stânga, ce își primea oricum cochetarile din partea Germaniei de Est intrată nu demult în blocul de influența sovietic. Pentru evitarea eventualului conflict doctrinar  dintre proprii cetățeni, liderii germani au pus bazele economiei sociale de piață(Sozialmarktwirtschaft) model ce își aclamă succesul pe criza dură ce a cuprins întreagă lume. Economia socială de piață este economia regularizarilor, economia dedicată păstrării proporțiilor. Economia socială de piață e contrară creșterii bruște a PIB-ului, economia socială de piață știe că alergând prea tare pe culoarul economic poți să te accidentezi, iar o creștere de 10 % într-un an să se transforme într-o coborâre de 7%. Economia germană își propune să fie durabilă, iar pentru asta trebuie să se grăbească încet și sigur cum spunea un proverb latin. Cifrele economice românești arată marile diferențe între creștere accelerată și coborâre accelerată exact condițiile pentru a fi categorisiți ca economie instabilă. Acest concept nu este împotriva smântânirii profitului de scurtă durată, ci doar în condiția în care o strategie de cursă lungăîși poate continua drumul. Smantanirea dacă vreți o puteți echivala ca exemplu cu privatizarile din România, care au profitat de lipsa strategiei pe termen lung și lipsa de intervenție a eventualilor săi protectori.

Radicalizarea invită mereu la radicalizare, filosoful german Heidegger a vorbit de conceptul de €œceilalti” (them concepy). Teoriile in-group, ouț- group pot să explice foarte clar cum apar dușmanii imaginari sau reali, cum atitudinea față de cei diferiți sau aparent diferiți poate să faulteze colaborarea.

 Strategia dominantă 

Omul este egoist cu o dorință de dominare a celor din jur spunea teoreticianul Morgenthau în contextul relațiilor internaționale. Cred că fiecare cititor s-a simțit la un moment dat dominat în viața sa, de către un tata autoritar, de către un funcționar de la ghișeu, de către un angajator, de către iubit(a) sau chiar de un grup întreg.  Fenomenul este atât de prezent încât îl încadrăm în firesc, iar multe aspecte ale conflictului sunt într-adevăr firești, dacă reacționezi împotriva lor complici situația mai tare. Am avut de-a lungul timpului câteva vizite în străinătate, cu precădere în Spania, Belgia și Germania unde am putut să observ și să compar. Ce pot deosebi foarte clar este că nu m-am simtit deloc dominat la ghișeele din străinătate, în afară de granițe ca să fiu precis. Am mai observat că occidentalii nu sunt chiar așa de geloși în dragoste și suspicioși față de partenerul(a) lor si astfel fara o directionata dorinta de dominare a partenerului. Gelozia  vine mereu cu o tendința de dominație, a vieții private a partenerului, verificări de mesaje, urmăriri etc. În acest caz dominația este o strategie foarte proastă. Se spune că lipsa libertății te face să conștientizezi mai tare libertatea în sine, în cazul nostru libertinajul. Dorința de libertate a partenerilor dominați din cauza geloziei va fi paradoxal cu atât mai mare cu cât crește intensitatea ei. Presiunea pusă pe partener îl va face să simtă mult mai intens nevoia de libertinaj, de evadare din dominația amoroasă. Dacă partenerul nu oferă de la sine un spațiu de libertate va stimula  în partenerul(a) sau căutarea libertății și astfel tentația adulterului. Sistemele democratice pe care le observăm apelează la principiul spațiului de libertate creând astfel șanse mai serioase de dezvoltare cetățenilor spre deosebire de statele autoritare care invită calamitățile politice de genul războaielor civile, răsturnărilor de regim și așa ai departe suprimand in fapt acest spatiu minimal dar necesar al libertatii.

Crizele de gelozie nu se termină foarte plăcut, de cele mai multe ori pierd ambii parteneri. Aici demonstreaza că strategia dominantă nu este potrivită din timp ce pierd ambii parteneri per ansamblu, deși în măsuri diferite. Este doar un exemplu banal al vieții cotidiene care arată că strategia dominantă aduce pierderi.   Strategia dominantă de care va vorbesc este luată din teoria jocurilor enunțată acum câteva decenii de către John Nash, matematicianul făcut din nou celebru de către cinema prin filmul ‘A beautiful mind’. Teoria jocurilor are aplicații foarte largi în științele sociale cu niște exemple clasice de înțelegere a acesteia anume: Dilema Prizonierului și Dilema lui Rousseau faimosul filosof francez care a scris printre altele o carte de căpătâi pentru evoluția relațiilor dintre oameni adică Contractul Social.

Dilema prizonierului este un caz tipic al vieții în care trebui săîți alegi niște strategii. Doi presupuși infractori sunt reținuți de anchetatori. Aceștia primesc fiecare separat oferta de la anchetatori de a li se  reduce pedeapsa la 2 ani să zicem dacă cooperează cu autoritățile. Dacă doar unul cooperează și îl înfundă pe celălalt, primul scapă iar al doilea încasează pedeapsa inițială de 5 ani. Dacă deținuții cooperează și nu se toarnă la autorități, vor fi eliberați în lipsă de probe. Dilema e că nu știi dacă să ai încredere în partenerul tău de detenție sau nu. Va opta acesta pentru o strategie dominantă adică să se gândească numai la el și astfel săîl infunde pe partenerul lui de infracțiuni sau va alege să aibă încredere și astfel cooperând cu partenerul lui să spere la eliberarea amândorura? În majoritatea cazurilor se pare că se optează pentru o strategie dominantă, tocmai de aici natura egoistă a omului. Cooperarea e o calitate ce se stăpânește mai bine o data ce te afli pe o scară civilizationala mai ridicată. Ieșirile necivilizate cu siguranță  le veți întâlni mult mai rar în parlamentul german sau englez decât în parlamentul din Congo. Cooperarea este destul de perisabilă ,ar trebui să existe foarte mulți gardieni ai cooperării pentru că de ea este cel mai strâns legată prosperitatea. Să vă dau un alt exemplu legat de cooperare din economie, mai precis viteza de circulație a banilor. În economie este argumentat foarte clar că vitezăde învârtire a banilor crează mai multă valoare și bani. Dacă oamenii dintr-o societate cooperează slab economic, în sensul că nu își respectă termenele de plată, fug cu banii sau alte asemenea  acțiuni, circuitul cooperării va fi evident afectat, în mică măsură de fiecare individ însăîn mare măsură dacăîi luăm împreună. Pe lângă asta nu aș vrea să subestimez efectul de imitare pe care îl puteți observa mai clar la copierea aproape generalizată la examene, ca să vedeți ce ușor se propagă acest tip de comportamente incorecte față de colectiv.

Întârzierile de plată pot să vină pentru că nu existăîncredere, sau fiecare cetățean este privit ca și competitor(inamic) de celălalt și astfel se gândește egoist. Țeapa românească este o formulă egoistă ce afectează bunul circuit care influențeazăîn definitiv prosperitatea tuturor. Lipsa încrederii face ca fiecare cooperare să fie puțin jenatăși de aici efect direct asupra prosperității. Comportamentul egoist este foarte molipsitor, se bazează pe reciprocitate. Atitudinea egoistă a unui participant la mediul economic generează o atitudine egoistă asupra partenerului economic al acestuia. Întreaga societate se poate închista, cu mulți oameni care vor începe să renunțe la cooperări prin tot soiul de izolări. Revanșa se reușește mai ușor în grup, individul fiind de multe ori minimal în societate, iar servind acestei răzbunări apar grupurile de interese. Inclusiv apariția multor noi partide este animată de dorința de revanșă conflictuală a unor anumiți indivizi. Pe acest scenariu apare societatea conflictuală.

Un alt apel pentru cooperare este dat de Rousseau prin dilema ce are ca subiect vânătoarea. Doi vânători plecați din aceeași comunitate se duc în pădure să vâneze. În pădurea respectivă existau numai cerbi și iepuri. Cerbul nu poate fi transportat decât  prin unirea forțelor pe când iepurii pot fi transportați separat. Cerbul cântărește mult mai mult decât doi iepuri, iar din acesta pot fi hrănite familiile ambilor vânători câteva săptămâni. Pe când iepuri pot să fie transportați de fiecare în parte însă hrană nu va dură decât cel mult două zile. Dilema se pune legat de ce urmează să aleagă vânătorii să facă: să coopereze și să prindă cerbul sau săîși vadă fiecare de treabă lui și săîși vâneze câte un iepure. O asemenea dilemă poate fi transpusăîn foarte multe situații ale vieții.

Fracturile de cooperare românești:

Aș putea identifica multe exemple pentru că societatea românească este în faza în care s-a însingurat în sine.  Foarte multe întâlniri nu se terminăîn concluzii ce să conducă speranța mai departe, se terminăîn schimb ori într-un conflict deschis ori un conflict mocnit întreținut pe mai târziu de dorința de revanșă. Se spune că atunci când doi evrei se ceartăși înșeală pentru bani avem deja indiciile apocalipsei. La starea actuală românească reversul acestei zicale populare ar putea suna când trei români cooperează cu succes într-o afacere la fel de bine te poți aștepta la sfârșitul lumii. Diferența în cooperare creează decalaje enorme între state și aș putea discuta foarte mult pe marginea acestui subiect. Legat de mediul românesc este că dat fiind stilul sau conflictual va tolera foarte ușor strategia dominantă a corporațiile de pildă asupra propriilor cetățeni dacă acestea aleg să o facă. Fiind deja un spațiu în care strategia dominantă, sau maximizatoare de profit este imperturbabilă, va atrage unii agenți economici care își pot  aplică maximizarea lor în liniște, lucru ce le ieșea firmelor mai greu în țările lor unde guvernele își intrăîn rol și împuternicesc cooperarea, care astfel  își va  răsfrânge ulterior câștigurile și asupra claselor sociale mai neglijate.

România poate deveni ușor un spațiu în care câștigătorul să ia totul(the winner takes it all) inclusiv să își însușească competițiile viitoare în sine. Dacă privim la amploarea doctoratelor controversate avem clar indiciile că competiția onestă a început să fie confiscatăîn avans de către câștigători. Care sunt câstigatorii lacomi care faultează cooperarea rămâne săîi identifice fiecare în parte. Eu voi aminti niște câștigători generici, însă adevărații câștigători sunt niște persoane fizice in pas de retragere sau deja retrase din orizontul grupurilor galagioase. Unii au simțit o întoarcere în grupuri însă grupurile în emoționalitatea lor le-au creat mai mult probleme, unele judiciare. Un exemplu interesant de strategie dominantă de care m-am lovit personal a fost vizita la notar pe care am relatat-o într-un articol precedent. Afirm cu tărie că notarii în general faultează cooperarea economică clujeană prin strategia lor dominantă reflectatăîn tarifele care le practică. Am citit într-un articol de pe hotnews că un notar își ia procentual de 14 ori mai mult decât un notar german. Cele mai revoltătoare tarife le găsești la actele pentru imobile. Am simțit disproporțiile și personal ca și mulți alții. Strategia dominantă de maximizare a notărilor, ia un procent disproporționat din venitul oamenilor  cel puțin  raportat la situația din Germania și asta afectează  circuitul cooperării. Strategia dominantă a angajatorilor români de după revoluție a făcut ca muncitorii români prin salariile lor mici să nu mai cheltuie ca înainte și astfel produsele industriașilor români nu au putut fi susținute nici măcar de piața locală darmite de alte piețe. Industriașii români au cam dispărut și din România ca dovadă pentru că nu au înțeles că susținerea primordială vine din partea pieței locale, chiar din salariile mizere ale muncitorilor față de care patronii au ales să joace dominant. Când folosești strategia dominantă fără să gândești poți întoarce o țarăîn feudalism. Strategia dominantă nu ajută cooperarea, ea stimulează exploatarea din vremurile feudalismului, soluție ce s-a dovedit de succes numai pentru un număr mic de oameni la care toți ceilalati s-au aservit în mizeria lor. Strategia dominantă s-a aplicat de către baronii locali cu efectele care se văd în diferite județe complet din altă epocă. La Cluj de pildăîn ultimii 10 ani nu am văzut o strategie dominantă aplicată de primar și poate și de aici provine avântul pe care îl ia Clujul față de alte județe. Nu aș numi neapărat un exemplu, însă am vrut să marchez o diferență esențială. Totuși nici o strategie care să impună voința unui grup doar datorită dimensiunii sale nu se poate accepta. Această urmare a venit din neînțelegerea democrației în România și a unui joc cu termenii ce stă mai mult în spectrul manipulării. E o chestiunea de proporții pe care liderii trebuie să le simtăși prin funcția intuiției.

Strategia dominantă se regăsește în multe ipostaze românești. Am putea-o găsi și în spații în care nu ne așteptăm de exemplu în universități. Poate ați remarcat că studentul român este foarte lipsit de încredere să punăîntrebări la ocazii în care este de altfel invitat să facă acest lucru, atât în țara cât și la evenimente cu străini. Strategia dominantă mai poate fi explicată printr-un concept al pedagogiei subordonării. Există chiar o carte care se numește așa și poate fi găsită cel puțin pe internet. Reținerea studenților de a pune întrebări care este și asta o formă de necooperare într-ale dialogului se poate explică prin strategia dominantă a multor profesori care predau materia fără a consulta dilemele studenților. Faptul că cineva îți dictează ca după care să te asculte e garantat căîți va aduce doar aptitudini minimale pentru ce va urma în viață. Cooperarea în învățământ înseamnă încurajarea exprimării nelămuririlor și prețuirea opiniilor studențești cel puțin  până la un punct. Cooperarea e fragilă prin firea ei și astfel mulți vor avea comoditatea să o mute înspre dominanțăși autoritarism.

Pentru că prin dominanță începi să oferi din ce ince mai puțin și poți solicita din ce în ce mai mult.

Strategia dominanță se propaga foarte ușor, se ia prin imitație, se transmite de la părinți, de la superiori și se poate astfel duce conflictul mult mai departe ca o predare a ștafetei.

Cooperarea se poate fortifica prin legi, cam singura metodă deoarece aproape toți oamenii au tendința să își umple buzunarele cât mai bine și astfel să acceadă la un status social superior care să le permită săîși domine destinul la pachet însă cu soarta celorlalți.. Omul obișnuit are însă o dualitate la care trebuie prudentă: pe de-o parte își exprimă solidaritatea și compasiunea fată de cei de la bază pe de altă parte folosește foarte egoist oportunitățile de detașare ivite către cei din vârf. Poate de aici vorba că cei mai aprigi reformatori vor fi cei mai mari conservatori odată ce ajung în vârful piramidei. Tocmai de accea este oarecum periculos când un om neinițiat în studiu și lectură să acceadă la putere, el va apela la cea mai simplă strategie anume strategia dominantă. Strategia dominantă este alimentată din instinctele primare ale omului, dacă vreți instinctele animalice, deoarece relația de dominare pentru supraviețuire este cea mai prezentă în junglă. Civilizația presupune folosirea fiecărui om ca un atuu în societate și marea probă de a-i găsi locul potrivit, nu eliminarea adversarilor creați prin dominare și de aici autoritarism. Dacă se plimbă cineva prin cartierele sărăcăcioase va putea observa ‘virtutile conflictului’. Cele mai amărâte cocioabe sunt acelea din care reverberează cearta dintre părinți, părinți și copii, iar uneori chiar locatari și animalele de curte. Avem în România județe întregi în care cooperarea este atât de fracturatăîncât au reaparat din negura istoriei feudalii, despoții, baronii. Ineficiența crasă a acestor baroni pe palierul economic este ‘surprinzator’ transformată  în eficiență pe palierul electoral. O prezență la vot în general foarte mare însăși o pondere a voturilor foarte decisivă pentru baronul care își are înscăunarea în acel județ. Clujul (cunosc mai bine exemplul) este mustrat deseori de către indivizii care își țin județele în feudalism că permite o cooperare a intereselor transpartinice și că nu își dau politicienii suficient de tare în cap, pe deasupra neavând nici rezultate electorale bune. Clujul a crescut economic pentru că a oferit un spațiu elementar de libertate cetățenilor săi. Variatele alternative de joburi este de fapt  un spațiu de libertate.În Cluj sunt înscrise poate cele mai multe firme la 10000 de locuitori din țara ce semnifica că există o cultură a cooperării economice satisfăcătoare. Probabil prin alte părți piață este aspru dominatăși astfel nu pot apărea firme noi, pentru că vor fi jenate de către lideri de piață sau monopoliști. Spațiul de libertate și cultura cooperării au modelat orașul treptat înspre multiculturalism. Însăși Clujul are evident reflexele sale necooperante, contrare civilizației europene. Apar și în Cluj știri de presă destule despre coloșii academici și economici  ce se mai abat de la menirea lor. Cazul jurnalistei suedeze de la UMF este de notorietate reușind să prindăîn flagrant niște interesante fațete ale corupției, un fel de pact tacit între educatori și învățăcei parafat grație unui flux bănesc generos. Eu înțeleg că pe studenții latini francezi, (care sunt în mai mică parte francezi totuși decât credem, sunt și ei o mare parte  într-un fel marginalizați de societate, cum fiecare societate marginalizează puțin o categorie) și veniți în România cu presiunea de a  fi mai mai ușor acceptați în Franța printr-o profesie nobilă. Înțeleg că poți ajunge cu aceștia la înțelegeri tacite, însă cu studenții suedezi treaba e mai complicată. Suedia se află consecvent pe o poziție fruntașăîn ceea ce privește practicile oneste și lupta anti-corupție.  Jurnalista suedeză a decredibilizat prin reportajele ei UMF-ul clujean foarte puternic în Suedia. Așa că orasul de pe Somes ar fi bine săștie că avantajul care îl are este temporar și poate fi pierdut de îndată ce permite practicilor dubioase să se manifeste, pentru că practicile corupte au un caracter molipsitor.

Să revenim la modelul de cooperare clujean și inamicii săi. Adversarii cooperării trebuie înțeleși, unii sunt oameni ce au suferit mult, alții se află într-o mare eroare de principii diriguitoare pe care doresc săși le impună, alții se avântă cu valul contra pe principiul imitației dar și de a-și găsi  protecția unui grup.

Poate unii deplâng soarta  Clujului că românii trebuie să conviețuiască în același oraș cu ‘uzurpatorii’ maghiari, că orașul de pe Someș s-ar afla mereu în alertăși stare de asediu față de ‘iredentisti’.

Evident aceste lucruri în cea mai mare parte sunt enunțate de către persoane care nu locuiesc în Cluj. Dacă provine dintr-o grijă sinceră față de orașul de pe Someș aș vrea să le mulțumesc pentru aceasta.

Realitatea se deformează în general din naivitate sau dintr-un scop viclean, ambele atribute sunt viruși sociali ce  ar trebui să nu pătrundă dincolo de zidurile cetății, pentru că altfel pot să aducă și în orașele prospere molimile sărăciei și intoleranței prin fracturarea cooperării armonioase.

Aș mai vrea să avertizez asupra unui lucru ce ia amploare în România legat de cooperare. Am mai afirmat într-un articol precedent că fenomenul anchetelor poate să fractureze cooperarea și că problema este mult mai spinoasă decât pare.

(http://www.clujmanifest.ro/opinii/editorial/fenomenul-anchetelor-profunzime-și-suprafața/). Este unul dintre cele mai neapreciate articole pe care l-am scris însă persist în ideea articolului mai ales că anunțam efectul imediat nefast asupra economiei românești, contrar așteptărilor atleților dreptății. Poate la o a două citire și cu ultimele rezultate negative ale economiei,  se va înțelege că am ridicat o dilema legitimă, de reflecție, fără să fiu aruncat  în brațele partizanatului.

Buna cooperare devine una dintre cele mai mari provocări ale popoarelor cu atât mai mult cu cât din varii motive oamenii aleg strategia dominantă în relațiile cu semenii lor. Dilema prizonierului cât și dilema lui Rousseau probează varianta cooperării ca fiind cea mai bună pentru comunități în ansamblul lor. Economia încrederii(Trust Economy) a fost etichetata ca termen pentru a sublinia că prosperitatea economică se atinge prin încredere și de aici împuternicirea cooperării. Unde ne aflăm și unde putem ajunge de aici e o altă dilemă cu care îmi închei articolul și o ofer mai departe spre modelare fiecăruia în bunul spirit al cooperării.

Cosmin Sabo

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.