de Ioan Negru

Ce bine şi ce cald e când Băsescu este departe de ţară. Chiar dacă în unele părţi a nins până peste cap, ne este o foame imensă de chiuit, de dănţuit şi de un vin cald. Ne este foame şi dor de linişte fără hăhăituri şi hăhăieli. De firesc. Dacă nu cumva l-am uitat.

Pentru unii, cum s-a văzut, firescul a fost Ceauşescu şi Leana sa; pentru alţii de-acum, firescul este Băsescu, dar pentru mulţi, foarte mulţi, firescul este pur şi simplu. Fără a fi ataşat vreunei persoane, fără resentimente, fără ură, fără dezbinare, ci cu înţelegere, cu smerenie, cu o mică „dobândă” sufletească.

Barosso l-a cam pasat, iar ca să ajungă la Merchel a trebuit să străbată o autostradă nervoasă printre participanţii la summit, care, cu toţii, se trăgeau în aparat, adică îşi făceau poze. Cu sau fără chelii, cu sau fără, mai ales fără, hăhăieli. A fost doar Băsescu acolo? A fost şi România? Mi-e milă de noi înşine.

Ce bine şi ce cald e când Băsescu este departe de ţară. Şi această întâlnire, ca şi altele, par a fi spitale politice în care încearcă să-şi vindece potenţa. Politică. Pe care n-o mai are. Vigoarea nu stă doar în „clanţă”, ci şi în raţiune. Or, raţiunea politică de a fi a lui Băsescu nu mai este sau este ca o brumă slabă. Ca un soi de fâşâit în păpuşoi.

Nu cred că scriind despre Băsescu scriu despre România. Ţara are speranţe sau revine la ele, Băsescu n-are decât sparanţa deşartă a unei chelii complete. Şi va veni ziua bastonului alb.

 

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.