Ion Negru01

Ducând ieri gunoi de grajd pe viitoarea arătură pentru pus cartofi, cu un vecin care are cal și căruță, dar mai mai ales când am ajuns la capitolul împrăștiat gunoiul, mi-a venit în minte poziţia politică a dlui Crin Antonescu. A liberalilor. De la putere, cum erau, au ajuns în barca fostei puteri, adică a pedeliştilor. Mă rog, a opoziţiei, de unde au fost extraşi maghiarii (cu secui cu tot) lui Hunor.

Nu înţeleg cum Antonescu se vrea acum şef al opoziţiei. Eu credeam că binecuvântătorul vrea să ajungă preşedinte de ţară românească, dar el se duse, fie şi la grajdurile împărăteşti, să dea grăunţe la găini. A fost stăpân, şi se făcu pălmaş. Purtă gunoi pe câmp. Cel puţin eu l-am dus cu gândul la cartofi şi zarzavaturi. El încă se mai gândeşte la floarea-soarelui.

Se ştie, se vede că în opoziţie este şi Băsescu. Ba chiar un fel de şef al acesteia. Poate Antonescu să-i ia locul? Dacă i-l va lua, atunci, inevitabil, va fi şi „reprezentantul” acestuia. Şi nu numai al lui, ci şi al lui Blaga, MRU, Udrea şi, ultimul pe ultima listă, Boc.

La putere fiind, a avut câini cu covrigi în coadă, acum n-are decât câini cu coada-n jos. Şi covrigi cu gaura în exterior. Şi un şpriţ.

Am impresia că dl Antonescu a ales calea catifelată a vorbelor. „Catifelaţi” (adică fără putere) vor rămâne şi o mulţime de liberali cărora li s-au deschis, dacă nu le aveau, dosare/ procese penale.

Din opoziţie, nu poţi decât să înjuri/ critici puterea, mai ales executivul, adică pe Ponta. Adică se te alături corului lui Băsescu, care cântă pe (cel puţin) patru voci. Tare şi fals precum la o nuntă sau la un bal de la ţară.

Ce poţi să spui ca să fii credibil şi demn? Având stânga ideologică la putere, ce măsuri de dreapta poţi propune ca să atragi „poporul”? Ca să-l convingi. Pupături de hârtie.

Teamă mi-e că, pentru a convinge, nu-i loc destul decât pe extremă. Nu-l văd acolo pe dl Antonescu.

Nu, dar unde?

 

Ioan Negru,

Valea Drăganului, 13 martie 2014