279762-aluas

Păcat. Din ignoranţă nu mi s-a publicat articolul “Economia Azi” în România Liberă Ediţia de Transilvania. Un articol economic bine scris, dedicat  mediului de afaceri, mediu de care nu ne putem lipsi, mediu care creează cu adevărat progres în Ardeal şi Banat. Nu toate domeniile ne sunt urgente sau vitale. Putem trăi fără presa abundentă şi goală, infantilă şi prost scrisă la Cluj din1989 până azi. Dar ne va fi greu să trăim fără produse reale, concrete, aproape toate oferite în Romania de firme străine, produse absolut necesare vieţii noastre economice şi a traiului zilnic. Singurul reproş care i se poate aduce articolului este apariţia în text a numelor acestor firme transnaţionale şi numele reprezentanţilor acestora, toate persoane de naţionalitate română, excelent pregătite în domeniile lor. De aproape 25 de ani apar nominal în presa română toţi marii activişti PCR de dinainte de 1989, mulţi securişti activi, toţi rămaşi până azi în viaţa publică a României. Articolul în cauză este bine scris şi construit, chiar cu nuanţe de frumuseţe literară, iar afirmaţia celor de la România Liberă, Ediţia de Transilvania, cum că ştim ziaristică, ei şi toată lumea ştie că este o afirmaţie falsă, românească, balcanică. aproape imbecilă. Firmele despre care am scris şi reprezentanţii lor, aceşti români bine antrenaţi în rigoarea şi disciplina occidentală, au făcut posibilă conferinţa pe tema de afaceri la Cluj, din 11 aprilie, 2013, la care se referă articolul. Dacă însă articolul a fost oprit din alte motive, pe care doar le bănuiesc, atunci mi se întăreşte dorinţa de a înceta să mai public în România Liberă, Ediţia de Transilvania.. Cititorii din Cluj, din SUA si Canada, cercul meu, mediu academic, îmi spun să nu renunţ. Mi s-a întâmplat în ultimii trei, patru ani în oraşul meu, ceva la care nu m-am gândit că mai există la Cluj, în România. Occidentul ne-a oferit pe gratis posibilitatea să ardem zeci de etape în evoluţia societăţii noastre. Totuşi nu m-am gândit că mai există persoane care consideră că transnaţionalele, sau firmele străine, “ne dau salarii de mizerie”, iar profitul îl repatriază în ţările de origine. Eu propun să nu mai vină nici una, sau nimeni, pentru că “noi ştim mai bine cum se fac afacerile, nu numai în România dar şi în toată lumea”. Este greşit şi diletant să gândeşti astfel. Nu ştim nici măcar cum se face corect, în detaliu, un contract comercial. Nu ştim să facem afaceri nici acasă, nici în lume. Tot ce ne-am însuşit până în prezent se datorează rigorii şi disciplinei învăţate, sau “furate”, uneori reproduse schimonosit, de la firmele occidentale. Nu ştim nici măcar să facem proiecte care să fie acceptate de Bruxelles. Salariile oferite de firmele străine românilor, sunt conform cererii şi ofertei care însă să asigure profitul investitorului. Toţi ştim că există salarii oferite de bănci străine unor directori de bănci, români, care se ridică la zeci de mii de euro lunar sau anual. Aceşti angajaţi însă trebuie să facă ce învaţă la cursurile oferite de firmele la care sunt angajaţi, şi nu altfel. Nimeni nu m-a forţat să plec în SUA. A fost absolut o decizie personală. Odată ajuns însă acolo, în SUA, a trebuit să mă adaptez culturii şi modului de viaţă American. Articolul “Economia Azi” evidenţiază progresul societăţii noastre prin mediile de afaceri străine care operează în Romania. Un articol bine scris, articol competent, articol excelent. Vedeţi d-voastră, eu trăiesc în Cluj, la mine acasă, dacă îmi convine sau nu, trebuie să spun adevărul. Tot adevărul. Deci voi continua să public.

Emil Aluaș, dirijor

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.