Ar fi interesant de văzut cum se scoboară Crin Antonescu în sondajele de opinie după ultimele sale declaraţii: a) că USL se rupe şi că b) s-a întâlnit prin decembrie cu Băsescu. Nu s-au luat de gât, au vorbit la o cafea despre politică, despre ultimele cărţi citite şi despre ţepe. Un calic, doi calici.
Uite cu cine vrea Antonescu să pună ţara la cale? De fapt, nu ţara ci pe sine vrea să se pună „pe cale”. În loc să mergi cu unul mai tânăr pe cărare, te înhăitezi cu nime-n drum. Încă nu cred, n-aş vrea să cred. Dar poate că nu-i departe nici ziua aceea.

Încă nu-l acuz că „a dat laba” cu Băsescu. Nu înţeleg, totuşi, de ce se cere în opoziţie. Mai avea, mai are de îndreptat multe în folosul celor care l-au ales. Sau îşi recunoaşte în acest fel neputinţa dusă până-n orgoliu?
Că, din opoziţie, pot vorbi şi eu. E drept, nu de la pupitru din Palatul „rău famat” al dnei Petrescu. Adică nu din Parlament. Şi nici nu-mi trag preşu-n faţă ca să ajung preşedinte de ţară. De ţara asta. Care, probabil, nu mai este şi ţara lui Crin Antonescu.

Pe partea cealaltă, şi cu Victor Ponta sunt cu om. Va avea o căruţă cu trei roate. Ecologică. Nepoluantă cu vorbe. Poate doar cu UDMR. Şi cu altă şefie la Senat, pe măsura celei de la Camera Deputaţilor.

Ori se rupe, ori nu, USL numai „fată mare” nu va mai fi, şi nici Crin Antonescu cinaş, bel şi orator de cuvinte îmbârligate. Faine vorbe. Şi acţiuni pe măsură.
Mi se va reproşa că „dau în cel căzut”. El s-a căzut singur. Mai mult, şi-a bătut joc de încrederea noastră. A multora. Stăm şi ne uităm unul la celălalt şi tăcem ca la mort.

Poate că, prin ceea ce fac, domnii Ponta şi Antonescu demonstrează că nu pot fi singuri. Cu noi, alegătorii, nu sunt, atunci poate că sunt cu „duşmanul” nostru. Nu neaparat şi cu „duşmaul” lor. Am ajuns cu gândul tocmai acolo unde nu credeam că voi ajunge vreodată.
În interiorul ţării nu sunt cu noi şi cred că nu sunt nici cu Băsescu. Mai degrabă sunt cu „sistemul” de care s-a dat „învins” şi dl Emil Constantinescu. Şi, pe lângă acesta, cu „prietenii” din exterior.
Ştiu că sună, şi poate chiar aşa şi e, a scenarită. Şi totuşi, deşi am avut mai multe dovezi că totul se petrece în interior, n-am ţinut semă la ceilalţi, foarte reali şi foarte prezenţi.
Nu-i, după cum văd, prea complicat să-ţi baţi joc de o ţară întreagă. Şi nici măcar nu faci acest lucru pentru propriul tău folos.

Ioan Negru,
Valea Drăganului, 21 febr. 2014.