De Ioan Negru

1. Băsescu are mentalitate de securist.

2. Nu bag mâna în focul justiţiei, dar, pentru mine, Băsescu are mentalitate de fost securist. Împuţit.

3. Nu că bea (aşa cum se spune), nu că-şi duce gagice la „palat” (aşa cum se spune), nu că înjură „de mamă” (aşa cum se spune), ci că are mentalitate de securist. Fost securist. Din ăla de la şcoala sovietică. Pe mine doar atât, şi irevocabil, mă intresează: că Traian Băsescu are chip de securist. Fost securist. Dejist. Ceauşist.

4. Ar trebui să argumentez cele scrise mai sus. Nu am alt alt argument decât pe Băsescu. Uitaţi-vă, faceţi-i fişa, consemnaţi. Duceţi-vă la bibliotecă şi comparaţi. Rezultual: Băsescu are mentalitate de securist.

5. Omul, învăţat cu bani, crede că toată lumea e plătită ca să-l înjure. Aşa au fost cei din PiaţaUniversităţii (de atunci şi de-acum), aşa au fost şi cei din 13-15, aşa au fost şi cei care l-au „apostrofat” de Ziua Naţională. Fals şi uz de fals.

6. Băsescu are mentalitate de vechi securist. Dacă, cumva, cineva nu i se apleacă (a salut şi bezele), atunci ăla n-are demnitate, n-are statut, nu este patriot. N-are, în scurt timp, nimic. Dai cu limba, eşti bun. Nu dai, eşti duşman de clasă.

7. Cum să apleci capul cuvintelor ca să tacă? Cum să le apleci mijlocul? Cum să stea în genunchi? Mentalitate de securist, mentalitate de dosare şi stenograme. Cum să fii primul şi singurul patriot al ţării? Sigur, nu este singurul fost securist.

8. Un cretan spune (spuneau anticii eleni): „Toţi cretanii mint:” E un paradox, căci şi cretanul era… cretan. Când spui adevărul? Dacă spui adevărul, minţi, dacă minţi, spui adevărul.

Şi Băsescu are mentalitate (de antic), adică paradoxală. De fost securist. Minte când spune adevărul, spune adevărul când minte.

9. Mentalitatea securistă (pe stil vechi) este una fals patriotică.

10. Actuala mentalitate seuristă este băsistă. Fără temei, fără ţară. Fără patrioţi.

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.