Ion Negru01Aproape că nu ştiam „cu cine să votez” la europarlamentare. Acuma ştiu: votez cu dl Mircea Diaconu. N-am cum, aici la ţară, să-mi dau şi acordul scris pentru participarea în alegeri, dar votul am cum. Aici, la Drăgan, va avea cel puţin unul. Şi promit că mai vorbesc şi cu nehotărâţii şi cu fundamentaliştii.

N-am cum să nu ţin cu scriitorii. Iar dl Diaconu este unul dintre scriitorii foarte buni ai acestei ţări. Şi cred, printre puţinii care se „încumetă” să ajungă în Parlamentul European. Şi, evident, să nu ne facă de râsul lumii.

Şi nu-i nici ardelean, nici ungur. Sau maghiar.

Nu-l laud, că se laudă singur prin ceea ce face şi prin ceea ce scrie şi spune. N-am înţeles de ce liberalii lui Crin Antonescu renunţă la luptă atât de uşor. Probabil că din opoziţie viaţa poitică se vede altfel. Sau nu se vede nicicum. „Nicicum” n-a fost niciodată, aşa-i vorba şi fapta. E drept, toate ale altora. Că, mai nou, Cotroceniul s-a mutat la Nana. Cu femei cu tot.

Aşadar, aşa cum am scris, „din motive tehnice” am cu cine vota. Mai nou, şi mă bucur, dl Mircea Diaconu face cât un partid. Cât o instituţie.

Ideea dlui Diaconu, cred, sper că este aceasta: nu stăm cu toţii în bancă şi cu Abecedarul în faţă. Nu tuturora li se poate pune pumnul în faţă. În gură. Nu cu toţii suntem „mânjiţi” de tricoul albastru. Adică, mai sunt şi oameni liberi.

Nu ştiu cât de liberi, dar sunt.

Ioan Negru,

Valea Drăganului, 24 martie 2014