giancarloÎn aceste vremuri, când criza pe care o traim pare să fie nesfârşită, cetăţenii din toate statele au alte preocupări: la întoarcere din supermerket constată că pormoneele lor sunt tot mai goale iar conţinutul pungilelor tot mai uşor; caută la mica publicitate a ziarelor o muncă care nu exista sau este tot mai precară şi trag de curea să ajungă la sfârşitul lunii. Prea puţini ştiu despre legile cu care au ales şi vor alege legislatorii lor. Nu se pasionează la dezbatere despre „majoritari de colegiu”, „proporţional cu pragul”, „preferinţe” şi „pragurile electorale”. Eventual se supără şi înjură de mama focului guvernele care şed în respectivele capitale dar despre legile electorale puţin ştiu şi mai puţin îi intesează. Şi greşesc deoarece – pe lângă vot – sunt legile electorale care determină majorităţi şi minorităţi, intrarea sau nu a partidelor în mai multe parlamente.

Actual, în toată Europa, sunt în vigoare legi mai mult sau mai puţin recente, mai mult sau mai puţin comestibile, dar toate au în comun obiectivul de a satisface nevindicabila bulemie a partidelor mari. De centru-dreapta sau de centru-stînga. Câteodată poate să apară surpriza unei al treila incomod (ca de pildă M5S-ul în Italia, care totuşi se declara în afara jocurilor) pe care imediat se încearcă să se distrugă sau să-l normalizeze. Cei care nu se identifică în ideologia sau în praxis celor două mari familii politice europene (social-democraţi şi populari) sunt constrânşi să atace vagonul lor la locomotiva care îi este mai apropiată sau au puţine probabilităţi de a fi reprezentaţi: pragurile electorale imposibile se rifică în faţa lor ca zidurile medievale şi stau cu pusca aţintită gata să-i împuşte cu norul de alice. Peste tot în Europa zeci de paride „minore” ar putea să aibă ceva de spus şi de demonstrat. Poate să crească. Ar fi nişte alternative valide? Nu am putea să ştim niciodată.

Poate legea electorală perfectă nu există şi toate cele care se pot imagina au laturi bune dar şi rele. Sau nu garantează reprezentativitatea sau nu asigură stabilitate.

Toate partidele politice aspiră să devină importante şi puternice: este drept şi firesc. Dar pentru acesta ar trebui să se bazeze pe viziunea lor a binelui comun şi eficienţa acţiuni lor politice sau de guvernare, şi nu datorită statagemi legislative care garantează din start o culegere liniştită ci asigura o stare de fapt. De neschimbat, sclerotizată.

Dar, dacă o lege perfecta nu există, ar fi totuşi una efectiv democratică care ar asigura tuturor o reprezentare: proporţionalul pur fără praguri, pe liste de partid care să permita alegătorului de a-şi exprima una sau mai multe preferinţe. Cu acesta lege forţele politice ar trebui să se măsoare şi să ceară judecata cetăţenilor. Cele majore pentru a verifica popularitatea lor, cele minore pentru a da semne de înrădăcinarea lor în teritoriu şi, eventual, să crească.

Ar fi cazul ca partidele mici a marii Europei, cei actual condamnaţi la o perena supravieţuire extraparlamentară, să treacă asupra dividarii lor ideologice şi să pună la o parte pentru o perioada scurtă de timp vechile lor duşmanii pentru a atinge acest obiectiv comun.

Daca nu acuma, când?

 

Giancarlo Bellini