ioannegru MURIVALEÎn ţara asta nici nu mai ştiu câte ţări sunt. Nu străine, ci una singură. A noastră. Dacă judec după politicieni. Dar, e drept, nu mă pune nimeni s-o fac.

 

Şi, totuşi, parcă ar fi cam multe ţări sau, dacă judec politic, mai multe ţarcuri. Evident politice. Oricum, de mâna a doua.

 

S-o iau de sus în jos. Deşi nu ştiu precis care-i susul. Nu-mi cereţi să le reprezint grafic, că, în plan politic, vorbim de o ţară de/la televizor. Fără morţi, fără eroi, fără genocid.

 

O iau de la Băsescu, care crede că-şi are ţarcul său legitim. La el, datul din gură e sport naţional. Pentru toţi. Cum pronunţă articulat un hă-hă-hă, cum toţi sar cu comentarii. Că pe care hă, că pe care h sau ă a pus accentul. Şi, uite-aşa, dintr-o piatră de moară fac un înţelept. Înţelepciune pe care v-o doresc şi vouă. La dat cu bucearda pentru făina nulaşe.

 

Deşi mic, bătrân şi la andropauză, ţarcul acesta crede că încercuieşte toată obştea. Nici n-are cum, nici nu-i cine. Poate cânta de la tenor până la soprano. Henţ cu mâna. Dar de guiţat guiţă. Guiţă, că aşa s-a obişnuit. Să nu ne lase-n pace. Că nu guiţă-n pustiul lui.

 

Alt ţarc ar fi cel al lui Crin Antonescu. Acesta, de când mai nou vorbeşte, nu mai are retorică. Şi nici vorbe la retorică. A rămas cu spuza-n spusă. Un deştept inutil. La fel ca şi prostul. Deşi numai deştepţii sunt inutili. Ca şi poeţii. Numai că el, deşi a studiat antichitatea pentru doctorat, devine praf sub sandale.

 

Alt ţarc ar fi, şi este, cel al lui Ponta. Bine că i-a făcut nevastă-sa copii. Dumnezeu să-i ţină zdraveni şi sănătoşi. Pe el, dacă bine am înţeles de la calculator, îl mănâncă prietenii. Ăia din partid, nu ăia cu care merge la o bere ca să facă reclamă. A crezut că are un ţarc mare, dar, tare mă tem, că se va trezi singur. Cu un pupic.

 

Numai că pupicul e mai parşiv decât credeam.

 

Ţarcul acesta, din păcate, e ţarcul altora.

 

Mai rămâne ţarcul nostru, al pălmaşilor care scriu sau nu. Care sărută sau nu. Care înjură sau nu. Care tac. Sau nu. Acesta e încăpător. Încă mai este loc. Şi nici pălinca nu-i pe gătate. Privim în sus, nu până la Cel de Sus, şi scuipăm în pământ. Vorbim la o palincă, nu vorbim la o vorbă. Nu-i mare lucru. Dacă nu-i stinsă lampa. Lasă pruncii să doarmă! Poate că altădată.

 

Ioan Negru