emil aluas

“Voi înapoia banii dintr-un împrumut personal de la bancă”. […] “Oricum, nu văd care e problema din moment ce se achită datoria”. Sunt răspunsurile date cu tupeu a d-nei Koreck Maria, vicepreşedinta UDMR, Târgu-Mureş şi preşedinta Asociaţiei “Divers”, acuzată de mai multe persoane că şi-ar fi însuşit bani din fondurile unui proiect european, derulat cu alte ONG-uri din Cluj, Alba-Iulia, Bucureşti, Atena. Este vorba de un proiect european de integrare a rromilor pe piaţa muncii, în valoare de 20 de milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro). Proiectul a avut o perioadă de implementare de 36 de luni, de la 1 aprilie, 2011, până la 31 august, 2013.

Schema de furt a preşedintei UDMR, Târgu-Mureş, este clasică. Prin tot felul de înţelegeleri între preşedintăşi salariaţii angajaţi în acest proiect (mulţi dintre ei cunoştinţe personale a d-nei preşedintă), s-a convenit ca în schimbul angajării, aceştia să primească numai o parte din salariile lunare scrise pe statul de plată. Cu alte cuvinte, salariaţii semnau pentru o sumă, să zicem de 1000 lei, dar ei primeau în realitate doar 500 lei. Am în faţă dovezi ale unor discrepanţe imense între suma pentru care s-a semnat şi suma primită. De exemplu, angajat cu 2 500 lei, a fost remunerat doar cu 500 lei. Angajat cu 7 600 lei, a fost remunerat doar cu 2. 000 lei. Iar exemplele continuă.

“Koneck Maria refuză să ne achite salariile integrale, cu toate că fondurile destinate pentru acest scop au fost virate de către finanţator” declară salariaţii, care din cauza fricii de răzbunare a d-nei preşedintă, refuză să-şi dea numele. În luna februarie 2014, făcând referire la salariile restante, Koreck Maria spune că “le va onora pentru că aşteaptă un răspuns de la o bancă de la care a solicitat un împrumut personal”. Acuzaţiile împotriva vicepreşedintei UDMR Târgu-Mureş au venit din partea salariaţilor şi a instituţiei care monitorizează finanţările prin POSDRU (Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane). Din declaraţiile salariaţilor reiese ca “d-na preşedintă se bucură de cei 100 000 de euro furaţi din fondurile de salarii. Citesc declaraţia Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care spune că “se vor efectua controale, iar acolo unde vor fi găsite maşini sau locuinţe cumpărate din fonduri europene se va tăia în carne vie. Dacă nu vrem să schimbăm sistemul, nu putem avea speranţa că va fi mai bine în 2014 şi în anii care urmează”. Îi doresc succes. Românii majoritari îmi spun însă că “ministrul este un visător”. Îi cred pe românii majoritari. Se cunosc mult mai bine.

Exemplul de mai sus este unul din zecile asupra căruia m-am oprit întâmplător. Pregătind acest editorial, am citit în ziare despre miile de furturi, totalizând miliarde de euro. Toate s-au comis din 1990 până în prezent. Am văzut mulţi hoţi la Tv şi am citit despre ei în presa românească şi internaţională. Cei implicaţi în furturi au în comun tupeul, aroganţa, chiar declară că “tot ce fură li se cuvine, că România le aparţine”. Susţin că “sunt aleşii ai lui Dumnezeu pe pământ”. Nici unul nu arată regret, ruşine, sau puţină umilinţă biblică. Majoritatea din ei au copii. Oare ce le spun copiilor lor ?

Majoritatea românilor îi compătimesc pe hoţi; “vai săracu’ l-o prins şi pe ăsta”, aud des în jurul meu, ceea ce dovedeşte participarea potenţială la hoţie a majorităţii cetăţenilor României. Să fie românii o naţiune de hoţi ? Răspunsul primit este afirmativ. Majoritatea din cetăţenii României au dovedit de-a lungul întregii istorii, că au înclinaţie spre furt. Sociologii şi antropologii afirmă că majoritatea copleşitoare a românilor, spre deosebire de alte naţiuni din Europa, ar fura în secunda în care li se iveşte momentul favorabil. Furtul şi minciuna se întâlnesc în toate aspectele vieţii şi la toate categoriile sociale ale României, de la preşedinte la cerşetor. Se fură orice, bani, orice fel de bunuri, informaţii, idei. Chiar şi în limba română, introducem cuvinte furate din limbile altor ţări. Le spunem “neologisme”. Astfel s-a ajuns ca în rândul generaţiei de peste 12 de ani, a fura, a minţi, a devenit un lucru normal, firesc.

În România devii politician consacrat numai dacă ai furat. Cu permisiunea d-lui Constantin Tănase de la “Timpul.md”, Chişinău, voi reproduce versurile lui A. Păunescu, adresate politicienilor: “La muncă derbedei că trece anul / Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul / Făceaţi pe democraţii cei cucernici / Cristosul mamei voastre de nemernici !”. Sunt cazuri în care cel ales este în puşcărie. Un caz la Turda la care îtâmplător am asistat: un anume Pop (PNL, Cluj) a fost ales deputat deşi era în puşcărie. Cine l-a ales ? Ce fel de “alegători” suntem noi, românii ? Suntem noi o ţară pregătită pentru democraţia europeană a secolului XXI ? Peste tot în ţările creştine în care am umblat (în unele am locuit ), omului politic i se cere cinste, corectitudine, înţelepciune, multă muncă. El, politicianul, trebuie să fie un exemplu pentru ţara căreia aparţine, dar mai ales trebuie să fie un exemplu pentru copii sau tinerii comunităţii din care face parte. În secolul XXI, acesta este nivelul la care societăţile creştine europene au ajuns. În Europa se întâlneşte acest nivel de civilizaţie în ţările nordice şi cele germanice.

Nu cred în societăţi ideale. Nu mi-ar place să trăiesc într-o astfel de societate. Fiecare om este diferit, deci şi societăţile formate din oameni trebuie să fie diverse. Problema este când dezechilibrul se produce între ce este cinstit şi ce este necinstit, când balanţa înclină copleşitor de mult în favoarea celor necinstiţi, mincinoşilor. Când încet, încet, a fura, a fi necinstit, a minţi, au devenit o instituţie, ca în România de azi. 

Emil Aluaș