După o sumă de câteva experiențe picante ale vieții mele mă strădui de ceva timp să ating un calm stoic. Am remarcat de ceva timp că escaladările emoționale îmi complică de cele mai multe ori planurile și rezultatele. Pe de altă parte nu am reușit să fiu imun complet la interacțiunile cu alți oameni, nu am reușit să ating vreun vârf de calm și trebuie să recunosc că uneori le preiau senzații pe care nu mi le doresc. Nu de puține ori observ extreme, senzațional și multă isterie. Ce mai observ eu în crizele isterice ale celor pe care îi remarc e că isteriile  le paralizează multe acțiuni cu scopuri lăudabile. Se prea știe că suntem un popor expresiv, poate e o trăsătură a latinității noastre , dar  de ce nemții aia tăcuți și posaci ajung așa rapid la un consens e o dilema care mă preocupă? Cred că isteria și senzaționalul pripește acțiunea convergentă în cele mai multe cazuri . Un motiv pentru care m-am gândit să schițez puțin fenomenul anchetelor este pentru că s-a încărcat cu mult senzaționalism față de care am atins o amară saturație mai demult.

M-a pasionat ideea de relație cu speranța a oamenilor. Încercând să o explic mai amănunțit am tras câteva concluzii. Cred că speranța în țara în care trăiesc  se caută cu un optimism greșit, l-aș numi isteric și chiar mistic, de cele mai multe ori fără să își caute argumente sprijinite în terenul solid al realității. Poate din plăcerea adrenalinei oamenii preferă să își aleagă argumente de pe terenuri mai alunecoase, mai fanteziste. Literatură inspirațională, cultura remediilor homeopatice, așteptarea și inventarea de lideri providențiali sunt fenomene ce perturbă demult timp strategia minuțioasă. Grupul optimiștilor mistici se permuteaza de obicei printre oameni cu daruri pentru credulitate, le ridică așteptările , îi fac să  se simtă deosebiți și le oferă un  impuls de moment plăcut fundamentat pe drumurile strălucitoare ale fanteziei.Speranța în profunzimea ei e atât de neînțeleasă de cei mai mulți dintre oameni încât promisiunile politicienilor poate doar 10%  executate deci integrate în realitate. Oamenii în marea lor majoritate vor fii vulnerabili în fața instinctelor de moment,  vor începe chiar să se împingă pentru a atinge speranțele oferite de cei versați. În fond lipsa oportunităților reale oferă un impuls de inventare a acestora dintr-un mecanism de apărare ce respinge realitatea, lucru ce se întâlnește destul de des.

Nu mă voi lăsa prins complet de curentul binelui care triumfă răul și care îi bagă pe toți corupții la pușcarie, sunt în general precaut cu asemenea fenomene complexe. Voi explica în schimb fenomenul detașat, rece  pentru că doresc să  nu mă las prins în menghina resentimentară a subiectului încins. Binele și răul oricum nu sunt chiar așa ușor de identificat precis cum își imaginează unii. Acum 20 de ani a fost rău Ceausescu, după care Iliescu, după care Băsescu și așa mai departe care au fost priviți de mase întregi de oameni  înainte ca fiind marii binefăcători ai țării, ctitori ai viitorului patriei. Nu îmi propun să îi profilez pe maiștrii enumerați mai sus, pentru că s-au făcut destul de populari încât e mai bine să nu adaug nimic. Mă fascinează în schimb dinamicile societății și în ce direcție  merge modelarea țării. Voi încerca să evaluez și să intuiesc câteva dintre modelările pricinuite de fenomenul anchetelor. Am găsit câteva paradoxuri  ale fenomenului anchetelor cu ceea ce se numește speranța de prosperitate economică.

Democrație vestică și economie românească:

Democrația este sistemul care are cel mai puternic efect în a detensiona conflictele dintre oameni. Prin democrație oamenii se simt incluși, pe lângă cazul celorlalte organizări în  care oamenii se simt marginalizați, de către o castă militară, de cler, de figuri regale sau chiar de majoritari în cazul autoritarismului comunist. Vestul a clădit un sistem bazat pe democrație politică atât de evoluat  încât au atins rezultate economice excepționale. Ajunși pe vârfurile prosperității economice e absolut firesc să înceapă să fie luați ca exemplu sau să se ofere ca exemplu. Însă cât de puternică este veriga dintre intensa lor democrație și prosperitatea economică trebuie puțin verificată, un test de convergență dacă vreți. România are o relație mai controversată cu democrația, unii spun că a eșuat, alții spun că a fost confiscată de vechii diriguitori, unii spun că rezultatele sunt mulțumitoare, alții spun că nu se potrivește mentalului românesc. Literatura de păreri este în general foarte vastă.

Observ că în mintea unora se imaginează că toate problemele țării sunt întruchiparea lipsei de democrație. E un termen atât de general încât în amplitudinea lui poate să acopere totul, să explice totul și deci să scuze totul. Asemenea termeni generali sunt foarte alunecoși, chiar șmecheri și dacă nu ești atent te troznesc metaforic și te lasă cu zâmbetul pe buze în același mod în care se încheie cele mai profitabile negocieri. Luată în ansamblu democrația vestică cu precădere americană, franțuzească sau germană este prezentă integral însă totuși  din cauza unor factori foarte favorabili de menționat: anume autocratismul a putut fii transferat complet în mediul economic, în mod deosebit corporatist. Succesul unei acțiuni politice sau economice este dată în cea mai mare parte de unitatea centrului de comandă. Este un principiu prezent din istorie, iar democrația vestică de care vorbeam și-a transferat autoritarismul în corporații, care pot fii lejer un obiectiv de comparație cu unele dictaturi politice conform unor studii academice. Succesul economic al statelor dezvoltate este rezultatul activității acestor firme de succes de scară mondială care au o unitate a centrului de comandă ce nu are nimic în comun cu democrația pe care și-o imaginează oamenii. Nu cred că funcționează nici una dintre aceste companii pe principiul laissez faire, laissez passe. Statele care au ieșit din autoritarismele de stânga sau de dreapta, comunism sau fascism au dorit să se separe complet de trecutul autoritarist și au început să ofere libertate și democrație prost înțeleasă de popor, care nu a mai cunoscut noțiunea prea bine până atunci. Această libertate după 1989 s-a interpretat prin relaxări de tot felul, al responsabilităților, al efortului productiv și al respectului. Un stat mic ca România nu a putut să își transfere autoritarismul în corporații, pentru că nu le-a avut, iar avuturile poductive obștești au intrat în dispute libere cu răspundere foarte relaxată. Argumentele s-au înmulțit încât bulversarea a ajuns completă. Să tragi la răspundere pe cineva echivala cu acuzații de autoritarism comunist și amenințări de lustrație, de parcă comuniștii au fost niște monștrii ce i-am depistat numai la lumina democrației când de fapt comunismul  a fost doctrina de stat; au fost prietenii, familia și vecinii noștri. Acum toți și-au dorit să fie capitaliști, de parcă ar fii fost grad academic sau decorație militară și foarte democrați de altfel. Nu mai mustrau pe nimeni, fiecare era liber să își trăiască visul capitalist, iar dacă observai vreo neregulă însemna că ești comunist invidios. Sub aceste auspicii, avutul obștesc nu numai că nu a mai fost obștesc, a fost înstrăinat celor care ne-au luminat cu ideologia  capitalistă. România a devenit un caz clasic de pierdere a centrului de comandă și o acoperire a procesului printr-un fum negru de gâlceavă națională. Au apărut clanurile care în negustorimea lor au luat comisionul și au renunțat la orice altă ambiție comunitară sau națională.

Capitalismul occidental este bazat pe construire, iar democrația veritabilă înseamnă și multă asumare a răspunderii. Capitalismul românesc s-a bazat pe comision iar comisionul are nuanțele lui cromatice în general spre gri și negru. Capitalismul de comision a fost atât de apreciat și privit cu încredere încât universitățile românești au început să producă cei mai mulți juriști din istorie. S-a lansat o campanie națională de căutare a comisionului printr-o armată de juriști și alte gulere albe. Statul român va începe să se autodevoreze adăugând ideea de viitor și strategie ca și condiment. România dintr-o dată nu a mai avut unitatea centrului de comandă ci grupuri adverse care se hărțuiau interminabil. Fiecare avea părerea lui, toți își aveau dreptatea lor, fiecare simțea că contează, nici unul nu vroia să își irosească cumva dreptul democratic de a se exprima.    Oamenii care recunoșteau că nu au citit vreo carte, sau poate câteva cu ilustrații emiteau judecăți sociale, judecăți de valoare asupra tuturor. Noile împrejurări însă ofereau mult optimism pentru că fauna care își atingea succesul în România devenea foarte incurajatoare și pentru cel mai umil cetățean. Ideea că se poate era mai prețioasă decât realitatea cotitidiana, optimismul era mana cerească ce îi sătura pe cei mai mulți. Lipsa centrului de comandă a neutralizat toate micile întreprinderi capitaliste ale românilor simplii în față marilor oaspeți de afară.(magazine alimentare, aprozare, mici ateliere).

Statele care nu pot să își transfere unitatea centrului de comandă în corporații, nu au altă șansă decât să își unească centrul de comandă sub același acoperiș politic, această este în fond rețeta de succes a Chinei. SUA poate să vină în România să ceară mai multă democrație pentru că ea și-o păstrează acolo unde economia poate funcționa fără ea, prin sprijinul marilor corporații. Politica americana e un spațiu prosper al lobistilor, care caută mereu strategii de a intra în grațiile marilor corporatii, așa că democrația lor politică poate funcționa perfect din moment ce corporațiile învârt economia americană. Dar economia românească cine o mai învârte dacă nu ai o unitate a  centrului de comandă, pe ce axă se învârte ea?.

 Anchetele și viteza de circulație a banilor:

Vorbeam mai sus de niște paradoxuri între prosperitate economică și justiție să-i zicem milimetrică. Poate o să mă mustre unii că vorbesc de justiție milimetrică, însă cine înțelege un pic mai mult economia va pricepe la ce mă refer, iar mesajul meu este cât se poate de serios. Economia în general nu e chiar așa exactă ca matematica, are niște elemente mai impredictibile și niște nuanțe mai psihologice. Indicatorii economici nu tind spre noțiuni absolute, sunt supuși mereu unor reglări. Poate v-ați întrebat unii de ce nu scăpam niciodată de inflație. Deși vorbim atât de înfricați de inflație este interesant că nici un economist serios nu își propune să neutralizeze inflația ci vrea să o mențină între niște intervale de 2%-4%. Statele se tem mai mult de inflație 0 decât de o inflație mai mare pentru că  poate să apară deflația, iar economia să se blocheze cu mulți oameni care așteaptă să scadă prețurile și astfel să nu își cheltuie banii în ritmul potrivit. Economia mai are o serie de asemenea indicatori cărora nu le place o abordare absolută, chiar dacă vine pe cale externă din partea justiției milimetrice sau absolute. Economia e mai gingașă ca și știința, tocmai de aceea este de atâtea ori  inhibată în creșterea ei de către oameni de altfel cu intenții bune, însă uneori cu o lipsă de finețe. Economia românească este destul de încercată, atât din cauza crizei globale însă și din cauze autohtone ce puțeau fii parțial evitate dacă ar fi existat o mai mare înclinație spre strategie și prognoză.

Una dintre trăsăturile psihologice ale economiei românești este că oamenii nu au încredere prea mare unii în alții. Nu exista o cultură foarte puternică a cuvântului dat,iar în mediul economic duce la tot felul de întârzieri de plată sau refuzuri de plată. Decredibilizarea a cuprins așa de mult mediul de business autohton încât antreprenorii   mici au probleme de a discuta afaceri cu partenerii străini, ce a dus treptat ca ei să fie înlocuiți de antreprenorii străini care vor păstra cât se poate fluxul economic între România și ceilalti parteneri comerciali. Neîncrederea ce planează face ca banii să circule mai greu. Dacă banii nu prind viteză în circulația lor, plus-valoarea apare cu o mai mare dificultate și economia stagnează. Banii trebuie să se învârtă e un principiu al economiei de piață. Viteza de circulație a banilor este un indicator foarte important a unei economii și arată cât de bine poate să păstreze o țară ritmul de creștere economică.Plus-valoarea de care vorbeam apare din schimburi, cu cât schimburile sunt mai frecvente cu atât există o probabilitate mai mare de a crește câștigurile participanților la aceste schimburi și de aici o creștere per ansamblu a economiei.

Încrederea mare dar și o bancă centrală care știe să alimenteze piața face ca o economie să se învârtă bine. Mai jos am atașat un grafic cu situația acestui indicator economic împreună cu banii disponibili din SUA. Linia roșie indică viteza de circulație a banilor din economie pe când linia albastră arată nivelul banilor disponibili de cheltuit, probabil proveniți din injectări de capital al băncilor sau niște reduceri importante ale dobânzilor la împrumut, adică ambele sunt invitații la cheltuit bani. Vorbeam mai sus de o nuanță psihologică a economiei ce nu trebuie bruscată de judecăți maximale sau milimetrice. În 1996 din era Clinton, economia a crescut mulțumitor, încrederea era mare, iar oamenii cheltuiau mulți bani. Banii se învârteau rapid adică la o rație de 2.1 ce înseamnă că tranzacțiile erau așa de numeroase încât cantitatea de bani își schimbau stăpânul de 2 ori.

Dacă am avea un PIB de 8 dolari și am avea o viteză de circulație a banilor ce a crescut de la 1 la  4, ar însemna că în decurs de un an ar crește PIB-ul nostru cu 25% adică la 9$.

După 1996 au mai urmat câțiva ani buni după care a urmat panica crizei economice din 2008 ce a adus pe lângă probleme economice și multă panică și isterie. Panica și isteria generalizată i-a făcut pe oameni să își reducă consumul, iar în 2012 viteza de circulație a banilor coboară la niște cote istorice ce nu s-au mai atins din 1953, an apropiat de război totuși, adică 1.6. Linia albastră reprezintă eforturile băncilor de a pompă bani în economie pentru a restabili încrederea și a stimula viteza de circulație a banilor. Efectele se lasă din păcate așteptate pentru că lumea este cuprinsă de isterie și neîncredere și astfel că și în viață invită împrejurările nefavorabile în viața lor. Banii sunt pompați masiv, însă oamenii nu au prins încrederea să cheltuie și au devenit temători și nu mai participă energic la mediul economic. Graficul atașat se aseamănă și cu situația din Europa.

Nuanța psihologică a economiei este crucială tocmai de aceea avertizez asupra senzaționalului ce prezintă zilnic arestări televizate. Senzaționalul acesta este periculos și ca semnal de piață pentru investitorii străini, însă eu nu mă bazez oricum așa de mult pe ei pentru că  știu că per ansamblu economia nu este atractivă pentru marii investitori. Externalizarea unor servicii care iau foarte mult timp din Europa în  România nu este un câștig așa de mare cum anunța unii. Economia noastră mai are o trăsătură aparte și anume aceea că este foarte dependentă de alocări de la buget, ce în ultimii ani nu s-a realizat din fonduri proprii ci din bani împrumutați. Mediul economic nu este prea sănătos și foarte multe regiuni sunt susținute pe model asistential, așa cum încasează alocații familiile numeroase de români în Germania. Procentul de asistență economică pentru primării este îngrijorător, am citit într-un articol că ar atinge 70%. Asta înseamnă că banii vin prin conductele administrative și ajung la primării, care mai încearcă să strângă ceva la bugetul local prin impozitele locale însă sume nu chiar așa de mari. Dacă luăm un oraș banal din Germania care are o populație asemănătoare de 323000 de locuitori cu a Clujului constatăm că are un buget de 1024 milioane euro ), iar un oraș universitar și de perspectiva ca și Clujul, are un buget record în 2014, declară domnul primar , de 257 milioane de euro adică în jur de 4 ori mai mic decât în Bielefeld. Imaginați-vă amploarea bugetelor orașelor mici și mijlocii din România. Alimentarea lor se face cam prin conductele administrative în mare parte. În aceste condiții economia are nevoia să fie împinsă puternic de către stat, să se ocupe serios de circulația directă a banilor pe canalele care le are la dispoziție. Îngreunarea fiscală precum și birocrația ridicată încetinesc oricum o sănătoasă circulație a banilor de la centru spre teritoriu, iar dacă se ridică simultan șefii de consilii locale la scară mare va începe să apară panică, frica de a semna, întârzieri mari la semnări ce va influența din nou viteza de circulație a banilor.

Adevărul e că oamenii în general sunt înlocuibili, însă stilul autoritar paternalist al baronilor a împiedicat formarea multor altora care să îi înlocuiască, iar cei care stau pe lângă ei nu au o autonomie, aceștia  acționează în general după ‘consultari’ sau la ordin. Baronii pot fii asociați cu  feudalii din istorie, care dacă sunt îndepărtați s-ar putea gripa de moment întreaga regiune într-un scenariu pesimist. Dacă banii nu mai circulă din frică, inclusiv că este indusă de justitie, vom începe să mai descoperim câteva  probleme pe lângă celelalte pe care le avem. Dilema înlocuirii corupților cu persoane integre:

Asistând la cea mai amplă campanie anti-corupție din istorie, e firesc să crească multe speranțe pentru o schimbare profundă a țării. De altfel și eu cred în unele ameleorari însă nu prea intense din păcate. Am dezamăgirea să vă dezvălui că țara noastră are un fond cultural ce facilitează corupția, iar schimbarea de mentalitate poate ar fi chiar o lovitură prea dură pentru identitatea culturală. Societatea românească consideră justificată de foarte mult timp încălcarea regulilor sociale în folosul familiei. De pe acest palier pornesc majoritatea conflictelor sociale de care ne lovim. Profesorul cutare își rezolvă fiica să fie încadrată că și profesoară la universitate, fiică șefului cel mare câștigă alegerile de partid, mătușa cutare își rezervă nepoată să lucreze la primărie și alte exemple din această sferă.    Favoritismul devine atât de prezent încât meritul nu mai este o bază de supraviețuire în sistem, iar intrarea în sistem se poate forța numai prin antidotul universal adică banul și așa apare o altă nuanță foarte prezentă a corupției și anume spaga. Asemeni sudului Italiei societatea românească are tendința să se organizeze în clanuri ce intră în competiții dure pentru resurse. Până la urmă mafia în Italia a apărut exact pe acest tip de  relații familiale păguboase  pentru comunitate.

Există un dicton care spune că cei mai mari revoluționari de azi vor deveni cei mai mari conservatori de mâine. Eu nu am așteptări prea mari în ceea ce privește suplinitorii ‘integrii’ ce se vor găsi pentru mării baroni, însă am mai avut parte de surprize în evaluările mele.

Justiția milimetrică și economia:

Îmi plac oamenii corecți însă nu îi agreez pe oamenii justițiari și voi explică de ce. Oamenii justițiari în primul rând se încarcă foarte ușor cu resentimente, iar acțiunile lor compromit ansamblul prin faptul că urmăresc o răzbunare acută. Resentimentul puternic îi orbește și nu mai observă ansamblul, de multe ori nici nu mai conștientizează câte lucruri pot să distrugă pe drumul răzbunării lor. Justițiarii au probleme interioare ce pot destabiliza puternic armonia grupurilor. În sociologie există noțiunea de teorii ale necinstei și explică unele înclinații ale oamenilor de a-și maximiza câștigul prin fraudă.

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2195987/Half-Harvard-class-cheated-exam-University-investigating-125-undergrads-plagiarizing-answers.html . Am atașat alături un link care vorbește de 125 de cheaters de la cea mai prestigioasa universitate din lume, adică Harvard University. În SUA anilor 1940 20% dintre studenți recunoșteau că trișează la examene, pe când în zilele noastre aprox 75% recunosc acest lucru. Acești tineri pregătiți în universitate în câțiva ani își vor începe viață profesională cu tentațiile ei mai mari. Date despre fenomenul copiatului la examen nu am, poate nu a interesat pe nimeni în mod deosebit să se ocupe de acest aspect, însă am o bănuiala că trisatul este folosit cu încredere și în România. Fenomenul a luat amploare pentru că nu s-a încercat reducerea s-a treptată, iar exmatricularea a 75% dintre studenți ar crea o problemă socială.

Capitalismul este considerat pe bună dreptate imoral, însă se pare că este sistemul care stârnește cel mai puternic ambiția indivizilor. Această ambiția poate este declanșată și din dorința de a scăpa din ipostaza de a fi obiectul nedreptăților celor de deasupra, însă nu de puține ori dacă schema ambiției reușește acești indivizi vor aplica resentimentar celorlalți nedreptățile pe care le-au suferit ei pe drumul depășirii de sine. Aud foarte des termenul de justiție socială, e un termen ce sună frumos însă e cam idealist. Justiția socială absolută duce cu pași insesizabili uneori spre un sistem de care românii au fost foarte bucuroși că au scăpat. Justiția socială milimetrica care nu simte ansamblul îndrumă societatea spre comunism, cu toate că pare surprinzător eu cred că am dreptate.

Economia cât și societatea are nevoie de  măsuri cu intervale, nu măsuri absolute pentru a se putea dezvolta. Îmi vine acum în minte o întrebare care și- o poate ridica oricare ca și exercițiu de logică și strategie. Între ce intervale  procentuale din populație ar trebui să se  situeze numărul oamenilor  în proces de reeducare, adică în  pușcăriile patriei?( Pentru o mai mare dificultate încercați să vă imaginați costurile pentru economia țării, costurile pentru familii și poate chiar capacitatea centrelor de reeducare) În SUA populație ce stă după gratii reprezintă un procent de 0.76% din total adică 2.4 milioane de oameni, cel mai mare procent de altfel din lume.În România procentul e în jur 0.15% din populație, însă un procent mai mare decât Franța sau Spania.

Efectul electoral invers al anchetărilor:

Ideea de efect electoral invers nu îmi aparține, ci a evocat-o domnul profesor Dâncu, însă mă tentează să o detaliez. Domn profesor Dâncu a semnalat un caz pe la Vâlcea unde unui baron local i-a crescut popularitatea vertiginos după patimile anchetărilor. Una dintre gafele modelului românesc este că nu a sprijinit corect autonomia cetățenilor săi. I-a deprins cu un tătuc, un șef, un baron care în baza loialității lor își puteau aștepta  recompensa ce constă în grija și protecția paternalistă. S-a transmis subliminal că cineva trebuie să aibă grijă de tine și de bunăstarea ta. Cea mai mare grijă se așteaptă de la Cel de Sus însă primesc o mare încredere și mijlocitorii săi de pe pământ din partea românilor, fie ei preoți sau primari, în fond fac și ei un jurământ pe cartea sfântă. În aceste condiții, acești baroni care sunt acum anchetați au o simbolistică foarte puternică în județe, lucru ce poate la București nu se înțelege suficient de bine. Acești baroni au fost centrul de comandă, care păstra cât de cât organizarea, plecarea lor s-ar putea să ofere niște agitații sociale neașteptate. Bănuiesc că toate problemele administrative ale județelor treceau prin mâinile lor, în timp ce ceilalți din jur se întreceau pentru grațiile acestora. Această atitudine de fofilare și lingușire în general nu produce lideri și mă tem că cetățenii din județe să fie dezamagiti că nu găsesc atitudini de lider, ce să păstreze cât de cât organizarea.

Aș mai vrea să adaug fenomenul de oboseală erotică ce se poate aplica și în politică nu numai în dragoste. Longevitatea baronilor va duce treptat la o preschimbare a admirației în detestare, cum se întâmplă și în iubire. Oricum și dragostea începe  pe un pilon admirativ. Oboseala erotică durează o perioadă însă ce îi este caracteristic fenomenului, este faptul, că după o bucată de timp cochetează din nou cu persoana iubită. Îndrăgostiți își iau frecvent pauze cu certuri după care se împacă triumfalist. Pe acest criteriu intuiesc că în cazul, în care de exemplu, Mazăre este condamnat și va fii absent din peisajul constănțean, va câștiga ulterior  alegerile din Constanța detașat dacă va candida. Baronii au o relație complexă cu comunitatea pe care o diriguiesc și de aceea rezultatele pot deveni neașteptate, să sfideze chiar logica că și în dragoste de altfel. Așa că afirmația domnului Dâncu este foarte valabilă și în același timp  e o invitație bună de reflecție.

Fără îndoială amploarea justițiară va modela tot mai simțitor societatea și economia. Am vrut ca în sumă așteptărilor pozitive ce vin în legătură logică cu amendarea corupției din țară, să adaug câteva idei de reflecție, idei de ansamblu. Ideile de reflecție încurajează într-un fel autonomia de gândire, iar eu mi-am propus tocmai de aceea să nu trimit o enumerare de informații simple, ci să invit participarea.

Cosmin Sabo