Europarlamentarele. O poveste altfel

 

euro

Orice eveniment care a trecut își are o poveste a sa. Povestea prinde treptat formă, este filtrată puțin prin experiențele personale  și va începe să portretizeze mai pastelat o victorie sau o înfrângere în cazul nostru și de aici va crea o emoție ce leagă strâns oameni, poate mult prea strâns pe cât este cazul. Poveștile apropie oamenii, uneori îi leagă, ele declanșează emoție colectivă ca mai apoi dacă povestea este destul de bună va închega chiar acțiunea.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Poveștile nu se remarcă neapărat prin acuratețe, inclusiv ca formă literară ea este încadrată la ficțiune, ci se remarcă prin puterea de a captiva, de a declanșa empatia celor din jur și a permite o identificare cât mai precisă a acestora cu povestea în sine. Poveștile se acceptă și se povestesc mai departe de către ascultători pe un suport relativ egoist, mai precis pe procentul cu care se regăsesc în termeni favorabili în interiorul acestor povești. Europarlamentarele vor naște antologii de povești, pentru unii povești nemuritoare care le vor stârni un zâmbet de superioritate de fiecare data când și le amintesc. iar pentru ceilalți o născocire a adversarilor, o zi proastă, un ghinion vremelnic al campionului. Punctul lor comun este că se consideră în  egală măsură protagoniștii absoluți ai poveștii, iar celelalte personaje în funcție de rezistența lor în scenariul poveștii pot rămâne sau pot pleca. Doamna în sorț alb de la cofetărie poate fii înlocuită de o altă doamnă în sorț alb, domnul în salopetă de pe șantier poate fii și el înlocuit la fel de bine. Dar ce poveste eroică este aceea în care personajele pleacă în alte povești, în poveștile altor țări, fie vorba chiar de figuranți?

Mă aștept ca poveștile europarlamentarelor să fie destul de exagerate, graficele sunt în general plictisitoare, iar poporul oricum nu îi iubește pe cei care pozează în roboței academici. Poporul vrea să asculte povești palpitante, să vină ciobănașul din poveste să zică că vin lupii, că vin rușii sau alte exemple de genu. Poporul este complice în cele mai multe cazuri cu conducătoriii, are complicitatea emoției și a năravurilor însă poate dintr-o stare emoțională latină complicată ofera impresia că dă o contră, însă nu e nicidecum o contră consecvență, e o contră din supărare, deseori radicală.

Scriu acest articol în ziua următoare alegerilor europarlamentare pentru că nu am vrut să intru pe neașteptate în vreo poveste și este momentul în care apar poveștile cu influența lor ce ar putea să conteze în perspectiva următoarelor evenimente politice. Poveștile de după europarlamentare sunt mai fascinante și au o influenta mai mare asupra mersului politic decât desfășurarea în sine a alegerilor cu ale lor rezultate. Trebuie știut că   oamenii nu rămân cu grafice și pdf-uri, ci rămân cu poveștile care se spun la televizor.

Probabil semnalul cel mai clar al euroaprlamentarelor este că povestea continuă, în general o poveste se însuflețește atunci când mai întâlnește o culme, iar alegerile sunt o culme emoțională cu o prezentă la vot totuși mai ridicată ca acum 5 ani. Povestea în general are avantajul că rămâne activă în conștiință mentalului, chiar când realitatea nu oferă nimic decât apatie, povestea reușește să  substituie plictiseala din realitate. Povestea prinde acolo unde oamenii sunt mai emoționali pentru că face contactul foarte ușor, iar românii au cel puțin latinitatea ce îi recomandă ca fiind mari consumatori de povești Povestea nu prinde așa bine la oameni pragmatici, aceștia cred în valoarea practică a ideilor și pe cât posibil resping superstițiile și senzationalul.

Partide mari și partide mici

Partidele românești sunt cunoscute de fiecare om în felul său, probabil în bază experiențelor pe care le-a avut cu ele. Nemulțumirea față de partide are deja o istorie și nu cred că se va liniști în perioada următoare. Nu îmi place să critic oameni, însă comentariile mele defavorabile se îndreaptă totuși către profile de oameni. Oamenii au nume insa profilele sunt noțiuni, profilele sunt indirecte și poți avea surpriza să fii în acord chiar cu persoana care se regăsește cel mai bine în profilul defavorabil. Mai multe profile de oameni pot forma o cultură organizațională prin comportamentul lor.

Cultura organizațională din partide este un pic contrară aspirațiilor de progres pe care le anunță cei care sunt integrați în fenomen însă voi vorbi de această cultură cu o altă ocazie. Aș mai vrea să rețineți că marile companii țin foarte mult la o cultură organizațională și o transmit angajaților cu insistență pentru că s-a demonstrat de mult timp efectul culturii organizaționale asupra progresului. Degeaba se fac arestări dacă nu se modifică cultura organizațională a acestor structuri numite partide, pentru că cei suspendați vor fi înlocuiți de oameni asemănători produși de același tip de cultură organizațională. Arestările sunt un truc politic, progresul durabil este dat de o cultură organizațional potrivită nu sacrificarea unor oameni. E o învârteală în același cerc vicios, în care se schimbă oamenii însă rămâne profilul și asta s-a observat în ultimele decade.

Una dintre poveștile firești ce vor apărea în curtea partidului câștigător este că marca bunei guvernări a convins populația de calitățile acestui partid. Buna creștere îți cere să respecți câștigătorii și să le recunoști meritele însă amabilitatea îndulcește mereu realitatea cum se întâmplă și în relațiile umane și astfel nu e o descriere precisă a stării de fapt. Pentru a nu trece din nou prin ridicola ‘victorie pirica’, victorie ce este de fapt preludiul unei viitoare înfrângeri catastrofale trebuie savurată victoria destul de circumspect. În general intensitatea cu care se bucură un lider poate fii un semnal interesant al psihologiei sale și a predictibilității sale în final. Am mai văzut bucurie exaltată ce își caută și găsește ulterior dezamăgirea  pentru a restabili echilibrul în cazul multora.

Pentru a completa imaginea circumspecta asupra câștigătorilor aș vrea să aduc în discuție noțiunea de ciclicitate ce este prezența în multe situații ale vieții noastre. Economia și societatea au o ciclicitate a lor, au secvențe care se repetă și pot fii interpretate ca atare. Curentul anti-președinte și-a atins apogeul acum un an jumate prin înfrângerea zdrobitoare de la alegerile locale. Acest curent și-a format energia timp de câțiva ani buni, fiind înfierat și de unele televiziuni dar și de niște rezultate economice mediocre ale guvernării de aceeași culoare politică Valul contra lui Traian s-a format în decursul a câțiva ani buni ,în care a fost alimentat cu emoție ostilă acestuia, iar perioada în care s-a format antipatia electoratului indică faptul că antipatia nu se va dispersa într-o perioadă foarte scurtă pentru că s-a format progresiv și consistent într-o perioadă foarte lungă, nu este un moft al românilor. Asta înseamnă că PSD-ul are de moment avantajul sistemic al unui trend, iar trendul nu are neapărat meritul lor, trendul poate fii strunit, încălecat cu mult tact încât să îi păstreze efectul cât mai mult, însă trendul are dinamica sa ce e favorabil unora sau altora deși se vor grăbi mulți să îl adjudece ca merit personal. Până la momentul de față trendul merge predictibil, a trecut prea puțin timp de la înfrângerea partidului președintelui, iar acesta încă rămâne agățat, izolat în funcția de președinte. Faptul că a rămas în această funcție este o greșeală tactică, ce poate veni din încăpățânarea sa tipică când ar fii trebuit demult înlocuită cu ambiție tacticoasă ce reprezintă puțin altceva. Dacă ar înțelege saturația populației în ce îl privește ar realiza că un popor latin emoțional iubește răzbunarea, iar asta înseamnă că penalizarea la vot nu se va încheia până nu va dispărea o perioadă rezonabilă. Câteodată adversarii pot să îți aducă victorii pentru care nu trebuie să lupți ci să reflectezi. La rândul său Traian Băsescu a ajuns  președinte pe fondul saturației populației de Ion Iliescu așa că fenomenul nu este greu de înțeles. Traian Băsescu printre multe alte lucruri bune și rele s-a făcut foarte memorabil, fapt ce e suficient pentru al aduce oricând înapoi ca lider maxim chiar prin artificii constituționale. Perioada care a trecut nu este altceva decât fenomenul de oboseală erotică, ce îl traversează și cuplurile de îndrăgostiți, dar care în final se vor împăca în cele mai frecvente cazuri. Politică se bazează și ea la început pe admirație față de lideri foarte similar cu dragostea.Pentru a reveni din nou sigur în viața electoratului e nevoie să aștepte nostalgia, acesta e terenu propice altfel va fii doar o perioadă de  hârjoneală indecisă. Nostalgia și lipsa va oferi termenii de comparație favorabili, iar prezentul dur este mereu pe o poziție dezavantajoasă fată de trecutul ce va fi mereu relatat mai picant, cu ficțiune, prin povești și mituri.

PSD-ul ar trebui să fie atent la viziune și să înțeleagă ciclicitatea altfel în curând se vor dovedi atât de înfrânți în viitorul apropiat pe cât de victorioși s-au simțit acum. Este dificil să se calculeze marja trendului în succesul electoral pesedist, însă se va vedea iscusința acestora când trendul se va întoarce, vom vedea cum vor innota pe reflux.

Partidele mici și-au jucat o șansă pe care nu o prea aveau. În România este foarte prezentă presiunea conformismului, adică oamenii nu își prea văd de treabă lor individuală, ci îi preocupă ce face vecinul lor și își discută apropiații până aceștia revin la un stil comun de exemplu  de a se îmbrăca, de a  vorbi, de a se comporta în final  și  astfel apare bârfa printre altele. Presiunea conformismului este un mare adversar al partidelor mici pentru că votarea lor cere un oarecare grad de non-conformism politic ce nu are de unde să apară așa ușor într-o societate în care presiunea conformismului este așa mare. Oamenii obișnuiți nu sunt interesați să se documenteze politic, mulți dintre ei nu fac diferența dintre partide de stânga sau de dreapta și atunci votează cel mai des persoana. În cazul partidelor mici numărul lor a crescut destul de mult încât a apărut în mintea oamenilor o mare confuzie, iar oamenii simpli, timizi, nesiguri nu probează chestii noi ci merg cu trendul sau curentul, pentru că curentele mari oferă siguranța exact ce le lipsește în multe cazuri. Partidul Verde, Forța Civică, Noua Republică, PPDD,PNȚCD și chiar PRM au oferit perspectiva unei confuzii alegătorilor, iar când există confuzie oamenii sunt reticenți, pentru că această confuzie îți oferă o mai mare posibilitate să te încurci, să faci o greșeală, iar acești oameni preferă să evite partidele ce le oferă confuzie. . Apariția atâtor partide mici a conlucrat împotriva la fiecare dintre ele, nu au putut apărea în prea multe dueluri televizate din cauza numărului lor mare și astfel nu au avut ocazia să găsească termeni clari de comparație cu partidele mari. Ultimele experiențe parlamentare cu excentrici politici nu au avut nici o finalitate materială pentru români, iar românii așteaptă rezultate mai rapid decât se crede. Unii dintre ei au fost mai degrabă prezențe boeme discutând teme străine interesului popular, unele dintre ele lovind în conservatorismul religios românesc, iar amendarea lor  la vot nu a întârziat, de exemplu Remus Cernea.

Populația este foarte timidă și se duce cu majoritarii. O populație timidă nu are curajul să experimenteze partide mici, în schimb este oricând dispusă să experimenteze lideri singulari, carismatici și providențiali.  Prezența mică la vot ce a fost predictibilă pentru toată lumea a condus la un avantaj deosebit pentru partidele mari care au foarte mulți membrii și simpatizanți. PSD nu avea nevoie de UNPR și PC pe același principiu însă colaborarea în viața economică oferă premisele unei bune conlucrări politice ce nu a fost altceva decât un nou angajament de fidelitate între vechi parteneri de interese.

Elementul confuziei a făcut ca Partidul Mișcarea Populară să scoată mai puțin decât partidul metropolă PDL. Vă asigur cu asentimentul populației față de Traian Băsescu nu a scăzut chiar așa mult cum arată rezultatele alegerilor europarlamentare, doar naivii ar face o legătură directă între rezultatele PMP și popularitatea lui Traian Băsescu chiar în momentul complicat de azi. Naivii sunt în general mai gălăgioși și s-ar putea să vorbească exact de acest lucru, însă dacă sunt lăsați în față vor acoperi în penibil întreaga suflare pesedista pe mai târziu cum au mai făcut-o odinioară de altfel. Naivii sunt mai bataiosi din fire și sunt confundați de populație cu lideri alfa, însă doar oamenii mari simt pe ceilalți  oameni mari se știe asta din istorie. Oamenii simplii în general merg pe oportunism, chiar mita electorală în ulei și făină este o dovadă, oamenii de viziune au răbdare pentru că aceștia înțeleg ansamblul. Testul copiilor mici cu prăjiturile făcute de sociologi, în care cei care nu au răbdare să le mănânce vor fii evitați în mare parte de succes durabil în viață arată încă odată legătură între oportunism și eșec pe termen lung. Naivii bataiosi vor ocupa poziții mult prea proeminente, însă buna lor rezonare cu oamenii simplii va fii un argument să fie păstrați, însă mereu cu rezerva că ar putea să atragă mulți alții ca ei și să se compromită totul.

 Candidații partidelor câștigatoare: 

Am citit un articol în care se prezența că se merge din partea partidelor mari în general cu aceeași care i-a reprezentat și în perioadă anterioară. Europa se radicalizează așa că experiență este o calitate mai recomandabilă decât personaje noi poate mult prea energice și carismatice pentru o Europa ce devine din ce în ce mai radicală. Radicalismul în Europa a crescut foarte mult și nu doar cel de dreapta, Syriza din Grecia poate fii la fel de periculos pentru stabilitate. Stângiștii radicali greci nu cred că sunt iubitori de imigranți nici ei. Criza consolidează tot felul de grupuri care încearcă să supraviețuiască mai sigur în acest mod și îi văd pe ceilalți ca o posibilă amenințare. Legăturile de colaborare vor fii mai afectate, iar grupurile vor începe să fie mai închise. UKIP în Marea Britanie, Frontul Național în Franța, Partidul Popular Danez, chiar Sinn Faen în Irlanda arată un marș din ce în ce mai clar către extrema dreaptă cu implicații asupra imigranților dar și a fondurilor europene față de țările ce nu găsesc drumul investiției eficiente în economie.

Candidații pe care îi trimitem la Bruxelles au o misiune foarte grea, ei trebuie să reprezinte interesul României într-un mediu ce se radicalizează puternic. Aceștia trebuie să se transforme în lideri, să unească prin idei și să oprească inerția de dezbinare ce va urma și din care statele sărace vor suferi cel mai mult. Fiecare ar trebuie să câștige asentimentul cât mai multor europarlamentari, pentru că românii simplii nu vor putea demonstra foarte mult pentru că sunt captivi deja în profilul defavorabil setat de destul de mult timp. Europaralmentarii români pornesc și ei cu handicapul profilului ca mulți alții însă liderii mari știu să iasă din profilele rigide fixate de cultura țărilor din care provin. Vom vedea câți vor reuși să iasă din profilele defavorabile și vor mișca astfel lucrurile în avantajul românilor, aceia vor fii liderii, ceilalți vor rămâne doar niște plictisitori reprezentanți birocratici. O condiție pentru persuasiune în parlamentul european pe lângă interesul direct este fluența într-o limbă străină sau mai multe pentru a putea să unești oamenii prin mânuirea stilizată a  nuanțelor. Marile mize se discută pe coridoarele Parlamentului așa-numitul lobby nu în sforăitoarele ședințe, așa că iscusința abordării este critică pentru urmărirea unui interes. Rămâne de văzut cum se vor descurca la acest capitol, pentru că avem deja câteva scene penibile legate de limbi străine.

Sper că nu s-a exportat prea mult din tipul parlamentarului clișeistic, ce totuși nu este pe cale de dispariție incat să îi simțim lipsa însă trebuie să pun accentul pe retorică. Aceasta este unealtă cu care se vor sluji interesele țării. O retorică potrivită are șanse să  aducă rezultatele așteptate. Există atâtea expresii în limbajul politicienilor români care nu au nici un mesaj decât un rol de consumare amabilă a timpului încât e posibil să nu reușească nici o abordare a vreunui parlamentar străin dacă sunt folosite acestea. Ar fii interesant să se urmărească pauzele parlamentare și să fie numărate persoanele străine ce stau la discuții în jurul europarlamentarilor români și atunci putem avea deja un indiciu al retoricii acestora. Dacă nu ies din grupurile lor poate fii un indiciu că prin poziția lor au urmărit de fapt un refugiu bine plătit, iar această vocație de refugiat financiar nu ajută cu nimic interesele României. Într-un fel e nepoliticoasă ideea însă trierea profesioniștilor a fost examenul pe care țara noastră l-a picat consecutiv în mulți ani, iar politețea în Europa radicală nu își va mai găsi treptat timpul pentru prea multe amabilități. Europa radicală cere măsuri ferme la probleme spinoase, nu curtenire gelatinoasă. Nu știu cât de rotunde sunt personalitățile europarlamentarilor, însă bănuiesc o presiune de aplatizare a acestora, consensualitatea partidica sau loialismul oferă în general subiecte terne, seci și se poate observa la mulți prin limbajul clișeistic, ce este în general aprobator. Proverbele și zicătorile sunt de pildă aprobatoare prin sonoritatea lor familiară și rîmată. Un om cultivat se ferește de prea multe clișee pentru a-și păstra originalitatea și astfel interesul oscilant al publicului.Un om ce folosește numeroase clișee va fii foarte vulnerabil într-o arenă a dezbaterilor europene și se va converti în simpatizant, eventual aplaudac. O examinare retorică nu ar fii deloc deplasată pentru contextul parlamentar.

 Candidații independenți:

Orice grup are în componența sa câțiva indivizi care au tendința de îndepărtare de grup, în cele mai frecvente cazuri prin non-conformism.  Am vorbit mai înainte că în România ar exista o presiune  mare a conformismului. Se poate observa la școală când studenții preferă să tacă la unison când sunt provocați la întrebări, însă să șușotească când unul mai breaz se lansează în a da răspunsuri. Se observă prin apetitul către bârfă și se mai observă prin faimoasa sintagma ’să moară și capra vecinului’€. Nu toată lumea poate rezista la conformism așa că o parte dintre cei mai încrezători vor deveni mai non-conformiști. Non-conformismul te face să te simți mai special și atunci cel puțin ca și act izolat e benefic stimei de sine. Trendul mare conformist ce s-a dus înspre partidele mari are non-conformistii săi ce au avut ocazia să își arate nemulțumirea și au votat independenți. Fronda față de sistem există și în partide, iar suficienți membrii PNL și-au arătat-o votând de pildă cu Mircea Diaconu. Independenții au fost în număr de 11 însă trebuie felicitati sincer pentru că au putut strânge 100000 de semnături pentru a putea efectiv candida. Mircea Diaconu este vedeta grupului de independenți ce a atins un procent excepțional din masa de votanți de 6.81%, mai mult decât UDMR de pildă ce a strâns 6.30% din voturile exprimate. Dorința de a fi disonant cu partidele ce prin cultura lor organizaționala stranie au promovat din ce în ce mai mulți mediocrii ce slăbește dorința de identificare a românilor cu aceștia a condus la creșterea numărului de nonconformiști politici. Numărul nonconformistilor politici era de așteptat să fie destul de mare pentru că partidele mari au dezamăgit foarte clar în ultimii ani, iar nemulțumirea populației s-a alimentat în permanență. Ce nu se cunoștea era distribuția voturilor către independenți. Mircea Diaconu a fost mult mai vizibil la televizor și a putut face o mai ușoară legătură empatică cu oamenii.L-a ajutat  ca și condiție rația mare  de înrolare în partidele tradiționale din România fie membrii activi sau inactivi, iar contextul economic și social  actual a făcut ca disidența să fie apreciată ca idee. Am putea adaugă că partidele sunt noțiuni mai vagi pentru omul obișnuit pe când candidatul independent este o întruchipare clară. Cel care va face mai mare vâlvă dintre independenți ar fii trebuit să ia cele mai multe voturi, pentru că nonconformismul politic vrea să se manifeste evident, zgomotos dacă se poate, astfel să iasă de moment din loialismul tăcut și fără rezultat. Pericle Capsali a făcut o campanie foarte bună, cel puțin moto-ul ‘Votati bărbatul cu barba’ a fost o alegere foarte inspirată. Vânzoleala pe care a reușit să o producă Diaconu a contat foarte mult și a aspirat multe voturi ale nonconformistilor politici care s-ar fi cuvenit poate și lui Capsali dar și altora. Totuși vreau să fac mențiunea că fără să îmi propun o informare despre independenți, numai campaniile lui Diaconu și Capsali au ajuns hotărât la mine. Probabil mulți alții au trăit pasiv această campanie și astfel nu au putut afla prea multe lucruri hotărâtoare despre candidați.

Pe segmentu independenți era o felie mare de prins pentru că fronda față de politica tradițională este mare și pentru că românii iubesc figurile singulare providențiale însă ca și în alte domenii există reala amenințare ca câștigătorul să ia totul sau aproape totul și așa s-a întâmplat. Nonconformistii politici s-au radicalizat și ei însă pe principiul respingerii politicii tradiționale, nu pe criteriul vreunei convingeri, așa că relativa lor indecizie a fost aspirata aproape integral de Diaconu pe frontul independent.Aceștia și-au căutat un moft politic și l-au găsit cel mai bine personificat în domnul Mircea Diaconu.

În concluzie aș vrea să avertizez în privința mediului radical ce își completează conturul în Europa și să urez succes tuturor aleșilor mandatați.

Cosmin Sabo

cosmin sabo

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii