EDITORIAL. Frecţie la un picior de lemn. Zece (?!?) locuri de reciclatori pentru romii de la Pata Rât, pînă în 2020…

Mărturisesc, nu-mi stă în obicei să particip la conferinţe de presă şi în consecinţă nu am mai participat la una de vreo 15 ani de zile. Întotdeauna mi-am cules temele din alte surse, prin mijloace mai mult sau mai puţin convenţionale, evitând birourile de presă ale diverselor instituţii. Însă tema celei de luni, organizate de către  Primăria Municipiului Cluj-Napoca, m-a incitat: a fost prilejuită de “semnarea contractului de lucrări aferent proiectului <Incluziunea grupurilor defavorizate prin crearea de locuri de muncă durabile în zona Pata Rât> cu firma S.C.Nord Conforest SA.“ Curios, m-am prezentat şi eu, alături de colegii de breaslă (din care nu mai cunoşteam decât vreo doi-trei veterani ai presei clujene, restul fiind jurnalişti tineri şi foarte tineri) în Sala de Sticlă. Aşteptam să sară şi niscaiva scântei, având în vedere cât de “amiabile” sunt relaţiile între Primărie şi romii din Pata Rât, după incidentul de pe strada Coastei, aducerea romilor în “Dallas”, cu mascaţii… Am luat disciplinat loc şi mi-am notat câteva lucruri care s-au spus acolo: ”Obiective: sprijinirea a două IMM-uri (n.n. – ce vor fi alese ulterior) care desfăşoară activităţi în domeniul serviciilor de compactare a deşeurilor prin crearea unui mini-incubator unde ele îşi vor desfăşura activitatea, crearea a zece locuri de muncă durabile  destinate persoanelor defavorizate din zona Pata Rât, îmbunătăţindu-le nivelul de trai şi ajutându-i să se integreze în societate, construcţia unei clădiri cu o suprafaţă utilă de 731,5 mp. (…) Valoarea totală a proiectului: 1.822.967,80 lei din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.577.555,08 lei, iar 788.777,54 lei reprezintă cofinanţarea de la buget.”

 

Primarie 006
Am mai reţinut următoarele: “În anul 2020 trebuie să multiplicăm rezultatele acestui proiect ” iar “IMM-urile care vor angaja romi să continue şi să se extindă, în viziunea noastră strategică mizând pe efectul multiplicator” (Adriana Măgurean, manager de proiect). Asta când – atenţie! – la rampa de gunoaie de la Pata Rât scormonesc zilnic sute de oameni, în condiţii cumplite – de la copii de câţiva anişori până la vârstnici,  iar imaginile de acolo se “vând” excelent pe la televiziunile româneşti sau occidentale – şi se vor “vinde” la fel mult timp de-acum înainte. Pe deasupra, ce ne facem dacă (aşa cum e prognozat) începând cu data de 15 iulie a acestui an depozitarea gunoaielor va fi sistată, ştitut fiind faptul că rampa respectivă nu corespunde normelor europene? Unde vor scormoni bieţii oameni? Prin locuinţele clujenilor, lihniţi de foame?

Primarie 007
Pavel Doghi, preşedintele Organizaţiei “Amare Phrala”

Stingher, la uriaşa masă a Consiliului local se afla şi Pavel Doghi, preşedintele Organizaţiei “Amare Phrala” a romilor din Cluj-Napoca. Doar domnia sa, alt picior de ţigan n-am văzut astăzi în sala de Sticlă a Primăriei! L-am întrebat ce-a înţeles din prezentarea (atât de pompoasă şi profesionistă) făcută proiectului. Mi-a mărturisit, uşor spăşit: “La această oră pentru romii noştri orice iniţiativă e binevenită, însă la situaţia pe care o avem acolo e foarte puţin. Numărul de beneficiari e foarte mic, aşa că sperăm ca IMM-urile care vor angaja romi să continue să se extindă.”

Ce mai, toată tevatura poate fi rezumată în doar câteva cuvinte: la Primăria Cluj-Napoca s-au zguduit munţii ca să facă loc unui amărât de şoricel!

Sorin Grecu

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii