Constat că, de la o vreme dl Ponta e tot mai împins „în faţă”, de către prietenii lui, pentru a candida pentru funcţia de preşedinte. Asta, în viziunea mea, înseamnă că va trebui să renunţe la orice funcţie, de partid şi de stat, deţinute acum. Prietenii săi abia aşteaptă să-i ia locul. Peste tot. Iar a fi preşedinte, după Băsescu, nu-i mare înfăptuire politică. E drept, eşti „primul om în stat”, dar eşti singur. Şi dacă nu faci bişniţă şi avere, n-ai cum să-ţi iei nici un fel de Elenă. (Prefer să fie evreică, nu ţigancă).
Dar până atunci mai este.
În afară de dl Antonescu nu văd cu cine s-ar putea bate electoral dl Ponta. Dacă. Dar dacă va fi aşa, atunci s-ar putea să-i dau dreptate şi dlui Antonescu. Cum că n-avea cum altfel. Că, oarecum, cărţile erau cam de multişor făcute. Normal, de alţii. O ipoteză.
Constat că, de la o vreme dl Antonescu o ia sau se situează pe altă arătură retorică şi politică. Nici acum nu înţeleg de ce. Dacă-i ceva de înţeles. Nu că eu sau alţii le-am înţelege pe toate. Sau am avea măcar răbdare.
Să-l înţeleg nu prea pot (cum nici alţi prieteni nu au cum), dar un pic de răbdare pot avea. Multe întrebări în vin în minte să le dau întâietate.
O iau la întâmplare: omul ăsta s-a schimbat sau aşa a fost tot timpul şi noi n-am văzut? A contribuit, aş zice fundamental, la facerea USL. Apoi a dat-o, deşi aici am întoieli, cu fundul de pământ. De atunci şi-a schimbat discursul şi retorica. Parcă, dacă bine văd, e altul. Omul s-a schimbat, poate că nu m-am schimbat eu după cum ar vrea unii.
Nu înţeleg de ce trebuie să vorbesc de rău, să-mi înjur paşii păşiţi. Sigur, în politică, alături de alţii. Şi, dacă-i de rău, de ce nu limpezesc apele?
Adică: de ce m-am dus din USL (limpede şi clar, că oricum nu se poate) şi ce mama dracului vreau să fac şi fac acum, în afară de a bate din gură! Că, îmi pare rău, dar nimic nu mai este (sau nu se vede) la Antonescu limpede şi clar.
M-aş putea gândi că dl Antonescu a devenit, dintr-o dată, un alt fel de politician. Adică a trecut din „firescul” politicianului deja cunoscut, în alt firesc, pe care doar îl bănuim. Bine-ar fi, dar nu cred.
Nimeni n-a crescut într-o altă lume şi într-o altă bibliotecă.
Şi totuşi, nu pot merge cu siguranţă pe ipoteza că dl Antonescu vrea să fie (sau chiar este) altfel de politician, când, de fapt, el va pierde tot. Politic tot. Nu şi „înjurătura” mea.
Ioan Negru