emil aluas

“Nu m-am jucat niciodată cu păpuşi şi nu am avut niciodată păpuşi” declară public Simona. “Am vrut să fiu ca Gică Hagi, dar mai am mult până să ajung la nivelul lui”, mai spune fetiţa cu modestie. S-a născut în Constanţa în urmă cu 22 de ani. La 6 ani a avut pentru prima dată o rachetă de tenis în mână. De atunci până în prezent joacă, se perfecţionează în tenis. Nu înţelege cum fratele ei “merge la un suc cu prietenii unde stă câte două ore”.

Pentru ea două ore este un timp imens în care poate muncii la anumite lovituri cu racheta. Tatăl ei, un mic proprietar al unei lăptării, la un moment dat nu a mai avut posibilitatea financiară să întreţină evoluţia Simonei. Un om de afaceri a preluat aceasta “obligaţie”, încrezător pur şi simplu că evoluţia Simonei trebuie să continue. Până în prezent a jucat sute de meciuri cu victorii şi înfrângeri, cât în zeci de vieţi ale oamenilor obişnuiţi. Am văzuto în urmă cu o lună în finala de la Madrid jucând cu rusoaica Maria Sharapova. Românca a pierdut. Rusoaica a spus atunci că “Simona va fi o jucatoare foarte de puternică a lumii”. Ieri la Roland Garros, rusoaica (28 de ani şi 1, 88 înălţime) a jucat din nou finala cu Simona şi a câştigat iar.

La decernarea premiului rusoaica a spus că “a jucat cel mai incredibil meci din cariera ei”. Simona declară în conferinţa de presă că “a fost prima mea finală de Grand Slem, sper sa nu fie şi ultima. Am avut două săptămâni incredibile, vreau să mulţumesc românilor care m-au susţinut” (A.I. Hotnews.ro). Până şi rusoaica a declarat în vorbele ei de la final că “românii din public au fost susţinători excepţionali ai Simonei”. “Dar şi ruşii au fost prezenţi în public” îi răspunde Simona. “Da”, zice rusoaica, “dar ei au fost mai tăcuţi”. Specialiştii şi ziarele din întreaga lume laudă jocul acestei fetiţe din România. Întreaga populaţie a ţării, inclusiv soldaţii români din îndepărtatul Afganistan, au fost cu ochii pe televizor şi cu sufletele alături de Simona în timpul desfăşurării finalei de la Paris. După 34 de ani, într-un Grand Slem, o româncă este catalogată de ziar mare din SUA ca fiind “un adevărat luptător din vestul sălbatic”, aluzie la faptul că fetiţa noastră, la finalul ultimei mingi pierdute în faţa rusoaicei, şi-a rotit racheta pe mână ca pe un pistol al unui erou din filmele cu John Wayne. Celebrul tenisman german Boris Beker îi oferă româncei respect pentru calitatea finalei Roland Garros din acest an. În prezent Simona este pe locul III în lume în clasamentul WTA, deşi, din nou, are doar 22 de ani.

Pentru generaţia mea care am urmărit fiecare secundă a meciului cu sufletul la gură, şi ascultând comentariile lui Cristian Ţopescu (deşi acesta a tăcut mult şi ca pe vremuri, din când în când, ne-a oferit informaţii inedite, uneori picante, legate de subiectele şi personajele din transmisie) despre această finală de la Roland Garros, am retrăit momentele marilor glorii a sportului românesc din anii 1970, 1980.

În spatele acestui succes există însă anii de viaţă de muncă şi o singurătate trăită numai de românca noastră. Prin profesia mea, ştiu (iar dea lungul vieţii am trăit zeci de ani aceste clipe) ce înseamnă singuratatea unui campion. Pentru că a fi cel mai bun este o opţiune pe care ţi-o alegi tu însuţi. Eşti singur şi nu trebuie să te aştepţi la nimic de la nimeni. Efectul fenomenului Simonei asupra noastră, a întregului neam românesc, indiferent unde se află pe glob, este credinţa că şi noi, ca ţară încă atât de tânără în istoria Europei şi a lumii, noi deci, România, contăm. Cu toţii sperăm că prin apariţia unor fenomene ca Simona să încurajeze dragostea celor tineri pentru tenis, pentru sport, dragostea pentru a fi campion, mândria de a fi român.

Ca tată, profesor în două continente,  îmi place să cred că acest fenomen va fi vizibil între tinerii români. Simona a fost, este, dar mai ales de acum încolo va fi, fetiţa noastră, modelul nostru, proiecţia României şi românilor în lume. Se întrevede deja mica femeiuşcă din Simona prin declaraţiile făcute la tv., “Îmi place moda feminină şi îmbrac tot ce este nou”. Deocamdată însă,  Simona noastră va urma calea muncii fără oprire pentru a-şi îndeplini destinul faţă de neamul românesc. Ştim că pentru ea este foarte greu, dar noi, toţi românii vom fi lături de ea. Acum este încă doar o fetiţă, abia ieşită din copilărie.

Emil Aluaș