ioannegru MURIVALECu cât îmbătrânim şi ne apropiem oficial de moarte, parcă suntem tot mai nebuni, în loc să fim mai cuminţi şi mai înţelepţi. Sigur că şi media e de vină că ne arată şi ne surprinde aşa cum suntem.
Nu ne mai înghesuim decât la bătut mătănii, la sărutat şi pipăit de moaşte, la ţucat de icoane, la pupat de cruci şi la apă sfinţită.
Şi nu ne mai rugăm cu credinţă şi cu smerenie, ci aproape cu ură. Uite cum, din doi oameni (protopărinţii) s-au făcut prea mulţi (şi nu toţi creştini) şi nu mai încăpem dacă nu ne împingem şi împungem unii pa alţii.
Şi nu ne împingem în Cer, ci aici pe pământ. În grădina bisericii. De faţă cu popa şi cu poliţaii.
Câtă credinţă trebuie să ai ca să nu-ţi vezi şi ca să nu-ţi respecţi aproapele? Că de Sfânta Treime nici vorbă.
Să n-avem obraz? Adică să avem buci la obraz?
Să ne fie frică?
De cine? Căci de Dumnezeu nu ne este, de preot nu, de oamenii de ordine nu, de noi înşine nu! Să fim doar un fel de turmă? Un fel de animale?
„Chip şi asemănare” se spune că suntem. Nu cred.
Nu mai stăm la cozi (cu noaptea-n cap) la unt, ouă, lapte, salam cu soia etc. Stăm la icoane şi la apă sfinţită. Şi furăm un sac de porumbei din podul gării. Sau din al şcolii.
S-avem oare mai multă nevoie de (o) divinitate manifestată în exterior? De una la care să simţim fizic că ne ascultă şi că ne vede? De una care să nu ne fie „ascunsă”? Se poate, dar omul de lângă mine este divinitatea însăşi. Şi noi, în falsa noastră credinţă, o blestemăm. Că, fix acolo, în faţa noastră, şi-a găsit locul.
Sigur că, la toţi ne-ar face plăcere să vedem la alţii credinţa, bunăvoinţa pe care noi nu o mai avem. Dacă am avut-o.
Mai bine-am pune mână de la mână să facem o autostradă românească spre, până la Rai. Fără Occident, fără Orient, fără Balcani. O autostradă care duce în Sus. Fără maşini, că şi Raiul a trecut la certe manifestări ecologice. Acolo, nu se mai rosteşte decât în gând „rugăciunea inimii”. Fără îmbulzeală. Că Raiul e făcut pe mai multe etaje.
Un fel de Turn Babel.
Numai că aici toţi vorbesc aceeaşi limbă. Una divină. Moaşte şi apă sfinţită nu sunt. În Rai e numai credinţa. Din ea trăieşti.
Trăieşti când ştii că mori, în Rai nu mai mori. Aşa că, nu se înghesuie nimeni să trăiască. Ştiu, c-am fost.
Din ce a făcut Dumnezeu lumea? Din nimic!

Ioan Negru,
Valea Drăganului, 26 aprilie 2014