Ca membri ai Uniunii Europene ne pare bine că dna Elena Băsescu nu mai candidează pentru un nou scaun de europarlamentar.

Nu-i vorbă, salariul era bun dar clopul era prea mare. Mult prea mare pentru ea. Chiar dacă, şi ştie toată lumea, era o pălărie de „bişniţar” obţinută nu de ea, ci de tăticul ei. Adică de PDL, la care renunţase a mai fi membră, făcându-se „membră independentă”. Mai apoi, a fost reprimită în partid şi încă mai apoi, acum de puţin timp, membră PMP.

Dar, spre bucuria noastră, nu mai candidează.

Motive ar fi: are PMP 200.000 de membri cotizanţi sau simpatizanţi? Ştiu că s-a înscris la BEC, aşa că are listele complete.

Dar dna Elena Băsescu se lăuda, într-un limbaj inconfundabil, că are şi ea adunate semnăturile necesare pentru a se înscrie din nou ca „independentă”. Dacă da, atunci nu înţeleg de ce dna Elena Udrea o invita pe lista partidului său. Şi, iarăşi nu înţeleg, de ce nu şi-a înscris independenţa la BEC. Probabil că noul său partid nu mai are cum să-i transfere câte zece voturi din fiecare secţie de vot. Adică sigur nu va avea de unde.

Ideea că vrea să mai facă un copil – fapt lăudabil – este una care ar putea prinde la fundamentaliştii partidului, dar este praf în ochi. O încadrează în categoria, folosită de guriţa ei, „neveste vesele”. Sau „disperate”.

Şi totuşi, dacă dl Mircea Diaconu a afirmat că este foarte greu să aduni grămada de semnături (100.000) necesare pentru a candida ca independent, mă întreb când şi mai ales cum a intrat Elena Băsescu în posesia listelor cu semnături, aranjate toate la ea în bibliotecă.

O fi organizat vreun referendum?

Şi de unde a avut bani de pixuri?

Ioan Negru,

Valea Drăganului, 26 martie 2014