Cum apar șefii? (Partea I)

picture

Se spune că activitățile care te fac să pierzi cel mai tare noțiunea timpului ar fi acelea ce sunt cele  mai apropiate de chemarea ta naturală. Evident ecoul chemării este de multe ori distorsionat de soartă însă chemarea autentică își cere mereu o reașezare, printr-un spirit agitat sau printr-o ambiție debordantă de exemplu. Unul dintre lucrurile care îmi oferă o plăcută alunecare atemporală este povestea. Într-o lume care își caută mereu echilibrul puține lucruri rămân durabile și loiale nouă. Însoțitori de drum lung sunt din ce în ce mai greu de găsit, sociologii vorbesc că oamenii au o ciclicitate firească de a-și schimba  prietenii din 7 în 7 ani, divorțurile dintre ‘jumatati’  își cresc și ele îngrijorător numărul în ultima vreme. În aceste condiții loialitatea începe să devină cel puțin din principiul economic de limitare a resursei foarte valoroasă. Animalele de companie, în special câinii  pot să sublinieze nevoia interioară a omului de a căuta loialitate. Un om înconjurat de câini puteți fi siguri că urăște trădarea, e unul din semnalele pe care le transmite.

Foarte mulți lideri au avut animale de companie cu povești interesante. Un alt lucru care ne va însoți cu devotament în viață este tocmai povestea, respectiv poveștile. Evenimentele pe care le trăim de mult ori nu au nici un farmec dacă nu sunt înrămate într-un talentat stil narativ. Povestea spusă cum trebuie te însoțește fidel, dacă e spusă prost sau nuanțată înspre neadevăr, va fi deturnată și răstălmăcită de primul ascultător. Poveștile despre noi pot să o ia înaintea noastră și să ne deschidă drumuri sau pot să ne urmărească din spate ca o pacoste. Cu toate acestea onorați povestea pentru fidelitatea ei de lungă durată. Legat de fidelitatea poveștilor îmi vine în minte abordarea întâmplătoare însă care mi s-a repetat de vreo 4 ori deja cu un necunsocut sărman care îmi repetă de fiecare dată cu aceeași precizie povestea sa. Mă întreabă politicos dacă nu cumva există o parcare de tiruri în apropiere. Prima dată am răspuns că da și am ascultat astfel întreaga poveste, care spunea că a rămas blocat cu tirul și că trebuie să ajungă acasă și ar avea nevoie de un ajutor bănesc. Următoarele trei dăți mirat că nu mă recunoaște că am fost de câteva ori ascultător al poveștii îmi văd de drum și îl rețin ca omul cu povestea cu parcarea de tiruri, cu aceeași poveste, mereu aceeași poveste loială.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Cred că poți înțelege substanța unui popor citindu-i cu atenție poveștile folclorice și cred de asemenea că poți să pricepi un om ascultându-i poveștile, cel puțin dacă ți-ai dezvoltat o măiestrie în această direcție. Un alt aspect care mă fascinează la povești sunt personajele principale, mai precis cum se fac acestea încă din introducere uneori indispensabile continuării poveștii respective. Personajele fără de care povestea nu mai poate continua, e chiar un titlu de eseu la care m-am gândit într-o zi însorită. În general motivația unui personaj ar trebuie să meargă înspre a se face indispensabil, de neînlăturat din poveste. Nu trebuie să fie ultracompetent sau nici măcar pozitiv pentru a rămâne în poveste. Povestea are regulile ei de joc aparte însă oamenii o evaluează naiv prin tradiționalul stil dual bine-rău și atunci o măsoară relativ greșit. De pildă pe scena cea mai înaltă a țării nu și-au intrat în rol numai personaje care să fie vrednice de a primi complimentul imitației  din partea audienței, Pe această scenă politică să-i zicem există personaje care își aclamă uneori prezența prin altceva, care uneori ne surprinde  așteptările cunoscute prin școli despre competență și onestitate.

Conjugarea verbului ‘a fi’ sau mai bine zis neconjugarea verbului ‘a fi’ a pastelat de exemplu un personaj din povestea politicii împingându-l destul de în față o vreme îndelungată.E un exemplu minunat de ați crea o aură în politică care să te facă de neînlocuit în poveste, adică indispensabil continuării poveștii. Șefii evident se află cel mai des în centrul poveștilor și de aceea m-am gândit să vorbesc despre aceștia într-un stil caracteristic tern și analitic pentru o înțelegere didactică. Uneori îi puteți pe aceștia întâlni sub denumirea de lideri, manageri, superiori, exploatatori, administratori și așa mai departe. În general sunt oameni ca oricare altul ce își poartă greutățile prin viață. Viață are o funcție deosebită de echilibrare sau de compensare, iar cine consideră că șefii sunt cei mai fericiți și îi invidiaza pentru asta nu a urcat încă toate treptele inocenței. Pe înțelegerea tuturor voi folosi în adresare numele de șefi, nici nuanța pozitivă de lideri și manageri, dar nici nuanța peiorativă de superiori sau exploatatori. Mijlocul de aur (goldene Mitte) ar spune nemții.

Șefii și relația stoicism-hedonism: 

Stoicismul și hedonismul sunt două filosofii de viață opozabile ambele apărute în vremurile antichității grecești. În mare stoicismul promova cumpătarea, căutarea înțelepciunii și detașarea față de emoțiilor puternice pe care le consideră distructive. Stoicismul caută în intelectualism și moralitate protecție în fața dorințelor, fie ele de putere, de înavuțire sau carnale. Pe de altă parte hedonismul afirmă că plăcerea este cel mai de preț bun după care oamenii merită să alerge. Practic hedonistul urmărește să maximizeze plăcerea și să evite pe cât posibil suferința.După aceste principii alternante dacă priviți cu atenție se pot explica foarte multe fațete ale lumii în care trăim. Dacă luăm până și politică fiscală în funcție de vremuri se cultivă în comportamentul agenților economici impulsuri de cheltuire frenetică atunci când prețurile scad prin deflație și gripează mecanismul economic sau cultivă stoicismul prin cumpătare fiscală atunci când datoriile cresc alarmant. Adevărul este pe undeva la mijloc, acel mijloc de aur de care vorbeam. Lumea de azi este guvernată de principii  care se întrepătrund deloc imaginabile acum 100 de ani. Cine înțelege filosofia mijlocului de aur ar putea rezolva multe probleme ale vieții, dar și să intuiască dezvoltările care vor apărea mai târziu. Termenii opozabili și contradictorii ca și capitalistul stoic sau economia socială de piață au reușit să eticheteze mijlocul de aur în  economie. Economia socială de piață(Sozialmarktwirtschaft) este o îmbinare armonioasă a capitalismului cu socialismul ce a dat invidiatul model german. Capitalistul stoic îl poți întâlni iarăși foarte des în spațiul german, nordic. Practic este identificabil prin acei indivizi putred de bogați care aleg să călătorească cu avioane low cost, să își conducă mașină de acum 20 de ani și să trăiască în vechea și modesta casă ce le mulțumește necesitățile.

Oamenii se nasc hedoniști iar grija maternă sau uneori hiperprotectia ambilor părinți le va încuraja această trăsătură de viață. Mama se va pune dedicat la dispoziția pruncului cum este chiar indicat în prima etapă a vieții, după care obișnuința îi va întreține exagerat de mult reflexele de ași răsfăța pruncul și în viața adultă a acestuia. O parte dintre tineri prin acest parcurs nu vor cunoaște decât foarte vag trăsătura stoica a vieții, a abtinerii, a răbdării și se vor deda pe aripile plăcerilor amânând astfel foarte mult sacrificiul stoic. Am spus sacrificiu pentru că stoicismul este strâns legat de acest aspect. Răbdarea este un sacrificiu în calea savurării imediate a plăcerilor, punctualitatea este un sacrificiu al timpului, sacrificarea  plăcerilor din prezent dezvoltă preocuparea pentru viitor și de aici responsabilitate. Studiile mai spun că în cazul copiilor care de mici nu arată semne de răbdare la masă, față de părinți succesul îi va ocoli într-o mare măsură dacă nu reușesc să se dezvețe. Celebrele boarding schools(internate) din Anglia au venit tocmai din dorința de întrerupere a drumului hedonist pe care copilul l-ar putea duce în viața de adult dacă este mereu răsfățat de dragostea părinților. Toate problemei ulterioare ale părinților legate de copiii alintați vor proveni de neglijarea aspectului stoic din viața copiilor lor, iar cei mai înstăriți pot reuși involuntar să ofere mediul de plăceri ce prin intensitatea lor vor consuma urmașii și nervii părinților. (alcool, droguri, probleme cu mașini, plăceri carnale etc)

Am ascultat o captivantă prelegere care spunea că nu se mai pronunță în discursul public de ceva vreme cu aceeași densitate ca înainte cuvântul viitor și progres. Gura slobodă a multor farsori face se pare ca însăși cuvintelor din limba română să li se fure substanța, iar un cuvânt golit de sens se retrage treptat din spațiul public. Trăirea intensă, totală a prezentului este o caracteristică a hedonismului, răbdarea și amânarea plăcerilor ce țin de stoicism vor dezvoltă simțul responsabil de a interveni în viitor și a-l programa în așa fel încât acest viitor să nu îți fie total ostil când vei păși în el. Cele mai abile strategii ale lumii economice sau sociale se preocupă activ de predeterminarea viitorului ce oferă astfel și o oarecare liniște în trăirea prezentului. Cele mai abile organizații reușesc să pătrundă în viitor prin croirea atentă a strategiilor pe termen lung. Aud foarte des oameni care reafirmă bunăstarea din România arătând pe străzile țării multitudinea de mașini luxoase. Cel puțin nuanțat nu sunt complet de acord din două motive: iluzia optică data de arhitectura orașelor românești care majoritatea au o arteră foarte mare ce traversează orașul de la un capăt la celălalt, fiind în rest îngrămădite ce face ca iluzia că sunt foarte multe mașini scumpe să pară realitate. Mașini multe sau mașini puține este o noțiune relativă ce depinde de termenii de comparație pe care îi folosești: care pot fi trecutul perioadei comuniste sau realitatea cu care ești obișnuit, respectiv orașul provincial din care ai sosit. Nimeni nu are capacitatea să măsoare ochiometric câte mașini luxoase la 10000 de locuitori există în orașele românești comparativ cu Germania, Italia sau Ungaria de pildă. O discuție serioasă pe acest subiect sau în general nu poate porni de la parerologie sau folclor pentru a ajunge la concluzii corecte ci poate porni cam de la statistici.

Al doilea motiv ar fi legat de faptul că mașinile respective într- o mare parte sunt rezultatul cedării venitului probabil al românilor din viitor prin abilitatea tipică a marilor organizații de a acumula, controla și venitul viitor al oamenilor prin ratele bancare. Controlarea viitorului prin strategiile de termen lung este metoda care amortizează șocurile incertitudinilor care caracterizează lumea în care trăim. Priviți doar la mersul burselor ca să înțelegeți că incertitudinea este o bază a funcționării sistemului în care trăim, incertitudine care e de fapt trepidația ca reacție la dezechilibrele ce apar.

Mă fascinează foarte mult noțiunea de răbdare și îmi explic prin aceasta multe dintre evenimentele care le observ. Răbdarea la copiii mici spun studiile că ar oferi semnalmente destul de clare ale viitorului acestora. Civilizația este strâns legată de răbdare, răbdarea de a construi, răbdarea de a-i înțelege pe ceilalți. Triburile nomade arătau nerăbdarea de a se bucura de plăcerile vremurilor și astfel nu prindeau rădăcini niciunde, ocupându-se cu praduirea. Îmi aminteam măsura civilizatorilor birocrați francezi care au cumpărat turme de oi și cirezi de vaci romilor expulzați din Franța încercând să îi ajute să prindă rădăcini și să renunțe la nerăbdarea caracterului nomad al acestora. Ați încercat vreodată să vă explicați hoții, violatorii sau bătăușii prin prisma lipsei de răbdare? E un subiect de reflecție destul de interesant.

Șefii trebuie să cunoască foarte bine relația stoicism-hedonism și să o știe aplica în activitățile pe care le desfășoară. Să luăm de pildă exemplul politicienilor care își afișează posesiunile cu ostentație. Putem observa și în campaniile electorale cum poșetele de mii de euro sau bolizi de lux planează în cartiere încremenite în sărăcie și întuneric. Bunul gust are ce-i drept și el un preț, și este seducător prin natura sa. Oamenii vor dori mereu să se asocieze cu ceva care este mai select, mai nobil, mai cultivat însă trebuie să ai grijă să nu provoci un contrast prea mare cât o prapastie că poți aluneca singur în prăpastia care ai creat-o. Nu e vorba de haine scumpe sau mașini scumpe, ci e vorba de cele mai scumpe haine și cele mai scumpe mașini în contrast cu sărăcia lucie. Contrastul puternic are o violență a sa, o energie care se poate întoarce exact cum cei mai pasionali iubiți ajung să se întoarcă dur unul împotriva celuilalt.

Am mai vorbit într-un articol că iubirea pasională nu merge înspre neutralitate și indiferentă cel mai des ci înspre ură pasională. Înțelepciunea arabă a promovat în cazul caselor de pildă doar luxul interior, exteriorul unei case arăbești fiind o cultivare a modestiei și cumpătării, hedonism interior și stoicism exterior cu alte cuvinte. Am văzut pe la ASF datorită presei niște salarii care sfidau chiar și piața occidentală, imediat după vâlva creată s-a temperat cu puțin stoicism, respectiv renunțare la părți din salariu prin seducătoare strategie a donației, o metodă deosebit de eficientă de a respinge atacurile și ați crea un scut popular sau cel puțin încercarea de a-l crea. Cred că nimeni nu poate avea succes dacă nu experimentează o perioadă autentică de stoicism, de renunțare și de însingurare. Plăcerile crează dependențe ,iar un om înlănțuit nu va putea niciodată să își decidă soarta, chiar acumularea de alte posesiuni este asigurată de o imunitate în fața efectului lor adictiv.

Dacă nu ar exista și doza de stoicism, de renunțare atunci cum s-ar putea explică donațiile care apar, în fond plăcerile au un alt efect ce se aseamănă mai mult medicamentelor la care trebuie să crești constant doza pentru a te mai putea bucura de efectul lor de la început. Grădinile cu plăceri, (grădina lui Epicur) de exemplu sunt spațiile în care se strâng foarte mulți oameni impacientați să facă, să dreagă, să sărbătorească în avans, dar dacă privești din afară sunt oameni la care nu le iese nimic durabil. Își pun oameni de încredere cele mai seducătoare femei, cheltuie fără orizonturi și se consumă din cauza plăcerile pentru care s-au dedicat. Exemplele sunt numeroase atât în lumea sportului cât și în politică. Îmi spunea un domn german care a locuit și prin Polonia că în statele comuniste se întâmplă un lucru foarte similar legat de îmbogățire, o dorință urgentă de a afișa acest lucru. Firmele după ce înregistrează un profit decent încep ca patronii lor să își cumpere cele mai scumpe mașini și ceasuri. Este o trăsătură economică foarte prezentă în fostele țări comuniste, dar banii sunt de fapt un remediu destul de universal de ați masca insecuritățile de tot felul. Ești slab înzestrat fizic, cumperi un SUV, nu orice SUV ci mai mult acela care corespunde obsesiilor tale de securitate. Ai un complex legat de aspectul fizic, de înălțime, sponsorizezi cele mai frumoase femei pe cât posibil cele mai înalte să te însoțească. Ai început să ai o insecuritate de avansul în vârstă ,deși cu sensibilă jenă preferi să cucerești cele mai tinere și zvelte femei. Este un instinct normal, primar de a te completa în permanență, însă e puțin greșit pentru comunitate să fi un izvor de senzaționalism pentru că acesta este un atac hedonist (al plăcerilor) asupra celorlalți, iar mulți dintre ei nu se pot apăra singuri.

Un atac hedonist asupra oamenilor obișnuiți poate fi considerat și strategia băncilor de a oferi  oamenilor obișnuiți plăcerea conducerii unei mașini frumoase, sau plăcerea locuirii într-o casă deosebită, plăceri ce nu puteau fi acoperite din forța productivă a pieței. Au oferit astfel plăceri ce realitatea economică nu le putea garanta, așa că au cosmetizat realitatea prin marketing oferind nici mai mult nici mai puțin decât o deziluzie, o capcană și un imobilism strâmtorat între ratele bancare și obsesia de a păstra agoniseala. Imobilismul taxelor și cheltuielilor provoacă presiune, oamenii au nevoie de un minim spațiu  de libertate, de mobilitate altfel privarea acestei libertăți crește presiunea ce poate să compromită tot sistemul.

Cosmin Sabo

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii