Criza migrației: provocare, dilemă, soluție

UE se confruntă cu o mare provocare și cu o și mai mare dilemă. Provocarea constă în valul migraționist, aflat în creștere; dilema: cum răspundem, în mod consensual, acestei provocări.

Principala contradicție între state, pe de o parte, și între state și executivul european, pe de altă parte, vizează natura și maniera în care să se răspundă acestui fenomen.

La nivelul Uniunii, provocarea adusă de migrație este și externă, și internă. Cum pot fi integrați imigranții în mod unitar fără ca între statele membre să apară disensiuni?

Un posibil răspuns ar putea consta într-o abordare pe termen lung a chestiunii privind relația dintre solidaritatea europeană și fenomenul migraționist (și cel deja existent în interiorul Uniunii, și cel generat din exterior – consecință a conflictelor, crizelor din diverse regiuni).

Europa poate face față migrației și poate deveni mai incluzivă dacă ar crea un sistem european de servicii sociale, care să se ocupe în principal cu gestionarea fenomenului migraționist și cu armonizarea sistemelor de asistență socială din statele membre.

Astfel, migrația devine o oportunitate, dezbaterile sterile privind esticii care vor să profite de sistemele sociale ale vest-europenilor rămân fără obiect, iar Europa poate demonstra că își înțelege menirea: unitate și solidaritate între cetățenii săi.

Autor Mircea Dobocan

mircea-dobocan-700x607

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

comentarii

  • Super articol si sugestia ta e o idee buna, in conditiile in care tari ca si Italia si Franta au militat pentru impartirea povarei refugiatilor de razboi in mod egal intre tarile UE. Insa am o mica problema cu una din presupunerile pe care le faci.

    Presupui acest nou val de imigranti care isi fac drum in Europa, are ca scop principal folosirea resurselor tarilor din UE. Trebuie sa tii cont ca acesti oameni migreaza din zone de razboi, scopul lor e sa isi salveze familiile si sa fuga de conflict, nu neaparat sa vina sa profite de pe urma sistemelor bine puse la punct din Europa.

    Totodata, iti redirectionez atentia asupra unui articol in care Al Jazeera declara ca nu va mai folosi cuvantul imigranti in contextul curent:

  • stiu ca povestea cu esticii este un stereotip. ideea e ca migratia = oportunitate de aliniere a standardelor de asistenta sociala, si deci de eliminare a stereotipurilor. te pup