Oraşul nostru pretenţios se zbate între dorinţa de a-şi depăşi condiţia provincială luând faţa capitalei şi neputinţa clasei politice locale, alcătuită în majoritate din oameni aflaţi la prima generaţie în pantofi. Cauza este, desigur, lungul şir de alegeri proaste făcute de votanţi, care au tolerat în inima Transilvaniei mai multe găşti de şmecheri, cu limbaj şi apucături ce nu se potrivesc nici măcar în Bonţida, numite şi “partide”.

Iubesc oraşul ăsta şi mă enervează momentele în care mi-e jenă de ce se întâmplă aici. Mi se pare de necrezut că nu putem avea mai mult de atât. Capitala Ardealului, cel mai important centru universitar din România, un oraş plin de intelectuali, programatori, ingineri, oameni de ştiinţă şi artişti, este condus de nişte ţărani (în sensul rău al cuvântului).

Cum este posibil ca foşti şoferi şi şefi de C.A.P. cu liceul făcut la seral să ajungă peste noapte şefi de filiale locale în partide, preşedinţi şi vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean, consilieri locali şi şefi de instituţii deconcentrate? Departe de mine gândul de a nu aprecia mobilitatea socială, dar în cazul lor ea nu se aplică prin muncă, ci prin nepotism!

Este minunat să-ţi depăşeşti condiţia, să te naşti sărac, să trăieşti în condiţii grele şi prin eforturile tale susţinute să ajungi un om important şi respectat. Însă faptul că ai cărat câţiva ani mapa şefului din politică + o diplomă cumpărata de la o universitate particulară nu te fac peste noapte un lider al comunităţii! Dacă vorbeşti ca un văcar, dacă te porţi ca un văcar, dacă gândeşti ca un văcar, vei rămâne văcar, indiferent câte titluri şi hârtii ai avea!

Scriu rândurile acestea cu frustrare şi regret. M-am săturat de miniştri care iau şpagă cârnaţi în servietă, de primari care cer şpagă de la bieţii ţărani (în sensul bun de data asta) ce vând lebeniţă în piaţă, de senatori care iau şpagă de la mame singure şi nu le mai oferă nici măcar jobul promis, de preşedinţi de partide agramaţi, de certuri ca la uşa cortului în Consiliul Judeţean şi de selfie-uri şi glume proaste în Consiliul Local.

Vreau Clujul meu, un Boston al educaţiei, un Sillicon Valley al IT-ului, un Hollywood al filmului, un Tokyo al tehnologiei şi un Paris al culturii. Nu vreau o adunătură de oportunişti care profită de un brand pentru a-şi umple buzunarele, care bagă mici şi bere la maţ pe acordurile lui Aurel Tămaş, cărora nu le încape bendeul sub masă la emisiuni unde laudă realizările altora la care n-au contribuit cu nimic şi care dau mâna cu investitorii străini uitând să se spele după ce s-au scărpinat patriotic în cur.