Sunt clujean de a doua generaţie, fapt ce-mi dă dreptul – cred eu – să mă comport ca un clujean autentic şi să pot folosi liniştit sintagma “din tată-n fiu”. Iar portretul meu robot arată astfel: născut la Stanca”, crescut, şcolit pe „floaştăr”, la Liceul“Ady-Şincai” – monstruoasă combinaţie făcută de către comunişti din numele a două personalităţi antagonice, Ady Endre şi Gheorghe Şincai – apoi la “Filo” şi în bibliotecile oraşului.
 
Privesc burgul printr-un fel de ochean caleidoscopic, plin de mărgele de sticlă, urmărind atent formaţiunile colorate, ce se dezvoltă pe măsură ce jucăria e agitată. Într-o primă fază, clujeanul vechi din mine se revoltă – când văd că e condus într-o extrem de mică măsură de către localnici şi într-o majoritate covârşitoare de oameni sosiţi de peste tot. Şi mă-ntreb: oare de ce Clujul nu este condus cu adevărat de către clujenii originari? Răspunsul ar putea sta pitit într-o frază, spusă aproape la întâmplare, de către renumitul medic şi jazz-man Pitty Vintilă, octogenar care, deşi reprezintă un simbol al Clujului, a sosit şi el cândva aici, din judeţul Alba. Odată, marele om – cunoscut şi pentru gesturile sale de frondă la adresa comuniştilor, care, de altfel, l-au ţinut ani buni prin lagărele de exterminare din Bărăgan şi din Insula Mare a Brăilei – mi-a spus următoarele: ”Sorine, clujeanul vechi nu este decât o perfidă gazdă, care nu este iubită de către noii veniţi. E lipsită de umanism şi trage de pe aceştia o mulţime de piei…” Ca atare, păstrând proporţiile, poate fi vorba şi de un fel de “luptă de clasă” ce aduce întrucâtva cu asaltul magrebienilor sosiţi din colonii asupra aroganţilor imperialişti francezi, fapt care a dus (coroborat şi cu motivele religioase ) la situaţia creată în zilele noastre. La fel o fi fost şi în cazul căderii Romei,cotropită de năvălirile barbare.
 
Cineva, ajuns într-o funcţie mare în Cluj, îmi făcea următoarea confidenţă: “Recunosc, sunt reprezentantul <triburilor> reunite care au cucerit oraşul. Dar voi, clujenii ce-aţi făcut ca să vă împotriviţi acestui lucru? Sunteţi nişte intelectuali individualişti şi v-aţi folosit energiile ca să vă săpaţi unii pe alţii, în timp ce noi suntem o adevărată forţă, o armadă prin unitate,astfel că nu e de mirare că v-am spulberat. De fapt, vă meritaţi soarta…” Acum, dacă ar fi să analizez raţionamentul respectivului, lăsând deoparte orgoliul şifonat, nu pot decât să-i dau dreptate. Şi  să revin la vechea definiţie dată de către Pitty: perfida gazdă clujeană. Şi să plâng, cu capul în mâini, proclamând moartea definitivă a oraşului, cum îl ştiam. Şi noi,
care mai avem ceva în comun cu defunctul Cluj,  avem a ne transforma rapid, a ne adapta şi – ca-n filmul acela SF –să devenim nişte piese funcţionale de Lego. Altminteri vom dispărea şi noi!