HORIA MUNTENUS
Văzut dinspre Arad, dinspre Baia Mare ori dinspre Oradea, Clujul e un oraș cu străzile strâmte în care îngustimile suportâ traficul greu al mașinilor localnicilor care dau, zăpăciți, ture prin zona centrală în căutarea unui loc de parcare. Este orașul în care superstițiile au improvizat bulevarde cu un singur sens de circulație. Caritas-ul și consecințele lui au oferit orașului o moștenire de invidiat: cele mai multe autoturisme pe cap de locuitor din țară. În fiecare toamnă sosesc în oraș, deodată cu studenții, în jur de 15 000 de automobile. Privit și dinspre Sibiu și dinspre Brașov, realizăm că Municipiului nostru îi lipsește corso-ul, strada centrală de promenadă. Nu e greu să distingi că spațiile orașului sunt asfixiate, că lipsesc piețele mari dar și scuarurile. Prins între coline, orașului i-a fost exploatată de către edilii ultimelor decenii fiecare pătrățică de pământ. Cu toate astea, e adevărat, Someșul își lasă ceața peste acoperișurile centrului istoric și peste turla Bisericii ”Sfântul Mihail”, precum Tamisa peste Turnul Londrei.
În competiția anunțată pentru anul 2021 s-au înscris și orașele Timișoara, Iaşi, Arad, Craiova, Braşov, Alba Iulia şi Sfântu Gheorghe. În anul 2015 România va anunţa oraşele candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii şi va depune dosarele de candidaturi, iar în 2017 vor fi desemnate oraşele câştigătoare (unul din România şi unul din Grecia) care vor avea această onoare.
O desemnare simbolică dar care se lansează ca un manifest cultural. Ca o antrenare a voinței de a păstra reperele nobile ale Culturii – Aureola Civilizației. Și asta nu poate decât să ne bucure. Dar ne poate întrista încremenirea în limbajul de lemn al lozincilor, cum ne întristează lascivitatea adormirilor și impotența creativă.
Clujul, dincolo de această competiție în care este înscris, are nevoie de conștientizarea raportării sale la idealuri și competiția sa trebuie să fie cu sine însuși, fie că vine anul 2021, fie că va trece, ca Apocalipsa.
Când, la Cluj, trăiau Emil Racoviță, Alexandru Borza, Onisifor Ghibu, Lucian Blaga, D.D. Roșca, Iuliu Hațieganu, Emil Isac, Jenő Szervátiusz, Jenő Janovics… nu fusese imaginată, încă, această sintagmă pe care și-o dorește astăzi urbea. Dar fondau Clujul cultural al Secolului XX, un Cluj care se revarsă și azi în visurile și aspirațiile unor intelectuali contemporani. Nu e nevoie să privim prea insistent, pentru a ne da seama câtă amintire e cuprinsă în statura de azi a orașului. Dar și câtă hipnoză și orbecăială! Parcă e prea multă amintire în împăunare și prea puțină energie pentru elanul creator. Fie ca străzile înguste ale Clujului, în viitor, să semene cu străduțele strâmte ale Heidelbergului! Atunci vor fi iertate și uitate multe păcate de care se face, în zilele noastre, vinovat.
