Ion Negru01

Să ne bucurăm, facem parte dintr-un „scenariu” divin.

Scenariul începe cu Binele, adică cu Dumnezeu. Iar în plan uman, cu teoria Creaţionistă. Întâi a fost Dumnezeu, apoi Lumina, apoi celelalte scrise în Vechiul Testament. Şi, ca iudeo-creştini, în Noul Testament.

Sigur că în facerea lumii nu există nici un rău, există doar Binele. Care va exista până la sfârşitul nesfârşit al lumii. Al cosmosului, cum îl numeau grecii.

Să ne bucurăm, facem parte dintr-un plan divin. Plan cincinal în termeni divini, adică cosmici.

Să ne bucurăm, astăzi intră Iisus în Ierusalim, în oraşul Templului, întâmpinat cu flori de finic. (Aşa cum şi merele din Eden erau, de fapt, smochine. Aşa cum şi florile noastre sunt mâţişori, liliac, ramuri de salcie etc.)

În scenariul Sfintei Treimi eram şi noi înşine. Cei de azi. Eram acolo de la începutul lumii şi-l întâmpinam pe Iisus la intrarea în Ierusalim. După ce-l înviase pe Lazăr. („Lazăre, Lazăre…)

Să ne bucurăm, şi bucuria face parte din Bucuria divină. Şi Săptămâna Patimilor, şi Patimile lui Iisus. Şi patimile noastre. Aşa zise patimi, pătimiri ale noastre. Pentru că noi nu pătimim, suntem puşi la încercare. Noi nu pătimim, suntem (printr-o bibliotecă întreagă), supuşi liberului arbitru.

Nu prin liber arbitru întâmpinăm cu flori, ci din credinţă. În mod firesc, fundamental, nu te poţi ruga decât pentru credinţă.

„Crede Doamne necredinţei mele!”

Iubirea lui Dumnezeu face cu putinţă credinţa noastră. Florile de finic, şi de smochin, de salcie şi ramurile lor. Iubirea noastră faţă de Dumnezeu înseamnă smerenie.

Bucuraţi-vă, vin Patimile!

 

Ioan Negru