cosmin sabo

Când ești tânăr și în putere ai așa o stare bezmetică, poate chiar euforică pe care cei mai mulți o numesc optimism. Te mai plimbi prin tot felul de secte specializate în politețuri și zâmbete largi și radiezi ca un mic soare căzut printre pământeni. Cel mai mult te perturbă gândul profund și nobil de a schimba lumea. Ai un bagaj de citate inspirationale că în orice altă epocă ai fi fost numit gură-de-aur. Vorbele de duh le iei în serios ca pe o dietă ce te păzește de intoxicația pesimismului sau uneori a realității. Eminența care ești azi se va întâlni într-o zi cu iminența zilei de mâine. Într-o zi făcându-ți plimbarea samnambulica visând ceva frumos, undeva prin zonă va suna un țiuit. Sprintenul țiuit vine de la (îmi place să-i spun) talanga realității. Până la urmă în spațiul mioritic o talangă se pretează cel mai bine la înviorare.

O senzație asemanatoare am avut eu, subsemnatul pentru că azi am avut un rol în comedia absurdă a birocrației românești, iar rolul care l-am jucat a fost de Subsemnatul. Acest rol e special într-un fel trebuie să ai multe calități pentru acesta cum ar fi: răbdare, cumpătare, nervi de oțel, să poți dilata timpul, rezistență la înghițit, cam ca și fachirii care înghit săbii.  După experiența de azi mă simț suficient de mic și afurisit, cam ca un gândac care tocmai a scăpat de sub un papuc, care s-a refugiat puțin în fundătură lui și poate povesti și celorlați gândaci care se aventurează în desișul birocratic. Mulți nu își conștientizează latura de gândac, pentru asta îi invit  să dea cu subsemnatul prin birourile patriei și să simtă virtuțile inițiativei. Să nu ne lamentăm prea mult totuși, poate experiențele de genu sunt mari oportunități, că și în cazul lui Kafka de pildă care a ajuns după relatări de genu un vestit scriitor. Relația omului obișnuit cu birocrația e relatată magistral de către scriitorul austriac care va deveni sinonim pentru situațiile absurde și suprarealiste.

Dar hai să povestim isprava.  Subsemnatul pentru a simplifica o activitate economică la propunerea unei colaboratoare a fost invitat să accepte situația de a figura cu o nouă reședință în Germania. Adică cineva din Germania mă înregistra că am o reședința și în acel stat pentru a merge mai ușor treaba. Ideea că aș putea să fiu asigurat în Germania era suficient de atractivă încât să nu intru în dubii, chiar și ideea îndepărtată că aș putea încasa într-o zi pensie de la nemți mă încălzea suficient. Îi știm pe nemți că răspund bine față de toți cei care trec prin serviciile lor sociale. Toate bune și frumoase îmi lipsea doar o banală legalizare, că doar trebuie asumată niște răspundere dacă suntem pe culmile civilizației. Fără să realizez prea multe am ajuns pe tipicul culoar pe care se mișcă lucrurile pe la noi. Îmi zice taică-mi-o să îmi sun un neam care e avocat(ă). Mereu plec cu senzația că voi fi privilegiat când mă rezolvă o cunoștință însă la final niciodată nu reușesc să argumentez logic că așa  a fost.

Am fost odată la un prieten avocat să îmi înscrie o firmă și mi-a înscris-o mai scump decât registrul comerțului. Am cumpărat odată un calculator de la un fost coleg de liceu ce lucra la o firmă de calculatoare și mi-a pus alte piese mai ieftine în configurația calculatorului . Prietenul cel mai bun din liceu care avea aduse mai multe walkman-uri din străinătate am vrut să negociez unu cu el însă acesta mi-a mărturisit sincer  că va încerca să câștige de pe urma mea, că altfel nu s-ar simți negustor și nu e o senzație plăcută. Am apreciat sinceritatea acestuia, m-a avertizat că aș putea cădea în plasa lui negustorească, mai rar așa altruism.

Pe de altă parte  am observat că în ciuda acestor experiențe mereu mă entuziasmez când am o cunoștință care mă poate rezolva, însă și rezolvă are mai multe nuanțe semantice. Niște băieți deștepți, sociologi ca specie au explicat la un moment dat că relațiile profesionale intersectate cu relațiile familiale cel mai des dau cu minus însă hai să admitem că și dacă coboară din cer pe un nor în România tot nu îi va băga nimeni în seamă.

Mătușă-mea avocată îmi dă un număr de notar, mă prefac foarte încântat și din dorința de a-i da satisfacție tatălui meu care se bucură aparte de fiecare data când îl ascult. Îmi place să aduc bucurii, mă ajută să trec mai ușor astfel peste gafele pe care le fac. Ajung la notar, ca să fiu mai precis la familia de notari, erau trei nume trecute pe frontispiciu la care oscilau doar prenumele. O fi ceva mai feminină breasla, acum realizez că cunosc doar doamne notar. Am scris într-un alt articol că un zâmbet femininpoate avea efect terapeutic pentru hemoragia din portofel. Cel puțin în cazul asigurărilor am văzut minuni legate de acest aspect terapeutic. Intru pe ușă relaxat, un pic cam boem, nu îmi adaptez postură la onoroanta incintă în care mă aflu cum se întâmplă când intrii pe poartă la domni și doamne. Nu mă arcuiesc de spate , nu fac pe filfizonul, iau forma mulțimii în care mă aflu, umilul client de la ghișeu.

Mă remarcă după puțin timp și mă întreabă cu ce mă poate ajuta. Parcă mă deranjează formularea asta birocratică ipocrită, ar suna mai corect cu ce ne putem ajuta unul pe celălalt din timp ce eu plătesc , nu sunt numai eu cel ajutat, dar micile minciuni albe măcar evită mai ușor conflictele. Îi spun că trebuie să fac o împuternicire pentru a dovedi că am acceptat să locuiesc la o reședință în Germania. Am realizat că oarecum cu cererea mea inedită le-am trezit pe doamnele notare dintr-o rutină. Era un fel de ultim exercițiu de la extemporal pe care mulți elevi aleg nici să nu-l mai facă. Mă mai întrebă odată să îi repet cerința. E momentul în care mă gândeam că voi fi întrebat din nou dacă sunt român sau dacă vorbesc românește. Am pățit odată și la urgență, iar o dată în culmea ironiei după ce am vorbit două minute cu o tipă de la un stand mă întreabă dacă vorbesc românește și se justifică că a crezut că sunt englez.

După asemenea evenimente încep să cred din ce în ce mai mult în faimoasa teorie a haosului. Încerc atunci să articulez mai românește, adică vorbesc mai răspicat. S-a prins în final despre ce este vorba și cum mă poate ajuta a se înțelege ‘a se ajuta’. Pe parcurs mi-am amintit parola cu care de fapt ar fi trebuit să încep discuția, anume că ‘vin din partea mătușii mele’. Simțeam deja un scut protector jur împrejur, în final am aflat din nou că era doar entuziasmul meu înșelător de care v-am povestit mai sus. Reacția notaritei a fost oarecum dezamăgitoare pentru mine, a exprimat doar un zâmbet econom. Nu m-am indispus tocmai din acest motiv am o atitudine de viață în care nu aștept prea multe de la oameni în general. Îmi face o recapitulare la ce trebuie să fac ulterior, adică pe la ce uși mai trebuie să bat și îmi prognozează cu optimism că voi încheia pe marți, eu fiind prezent acolo vineri. Îmi suna deja în cap cât de sigur pe mine spuneam eu în mail că mă trezesc vineri dimineața devreme și pe după-masă o trimit prin fax. Un om un cuvânt (Ein Mann ein Wort) cam așa de sigur am afirmat că rezolv treaba vineri. Înțeleg că am nevoie de o traducătoare autorizată pe germană.

Terminând o  facultate în germană va dați seamă că nu am primit vestea prea încântat. Mi-a trecut nemulțumirea, iau iar postură politicoasă și înțelegătoare de oaie și ascult de îndrumări. O să trec prin staulurile funcționărești și pe deasupra voi sta și la muls ca să nu zic altceva. Las 40  Ron la casă în stupefacție că m-a costat așa puțin. Nu aveam de unde să știu ce brutal mă voi trezi mai târziu din stupefacție. Cică aveam nevoie de o apostilă pentru  Germania o supralegalizare îi mai zice. Asta se întâmplă pe la Camera Notarilor Cluj între orele 8 și 10:30 primirile de acte, scoaterea lor pe după-masă, dar nu neapărat în aceeași zi cum ar arăta un caz fericit. Luni de dimineață sunt prezent la Camera Notarilor Cluj să îmi supralegalizez, apostilez procura. O clădire somptuoasă, după noile gusturi își contura silueta în fața mea. Impunea oarecum repect, parcă simțeam deja un junghi în spate ce mă soma să iau postura demnă înainte de a păși în sanctuar. Înăuntru surprinzător eram doar eu cu notarul sau mai bine spus supranotarul din timp ce se ocupa de supralegalizari spre deosebire de celălalt. Descind calm înăuntru mă observ cu supranotarita, mă măsoară din priviri și mă privește cu uimire ca pe individul care oprește brusc muzică la un chef. Venisem la 9.30 dintr-o eroare personală, reținând că programul este de la 9.00 la 11.30 nu de la 8 la 10.30 cum era de fapt. Practic am realizat ulterior că am ajuns în ultima oră din programul de primiri acte.

În general ultima oră de program a birocrației plictisite și sictirite este aceea în care atenția se concentrează masiv pe trecerea timpului, iar eu probabil tocmai am întrerupt numărătoarea inversă a minutelor. Sub efectul boscoanelor îmi scap buletinul pe jos, dar cu avânt se duce până lângă xerox, în fond pe acolo trebuia să ajungă. Apostilarea a reușit urma să o plătesc. Mă costă 43.50 Ron și împrejurările îmi devin favorabile din timp ce era pustiu acolo exista posibilitatea să mi-o elibereze în aceeași zi. Eram prea fericit încât am trecut peste faza că nu a avut să îmi dea rest 1.50Ron ce era mai degrabă un aspect de standard decât valoarea lor în sine. Taximetriștii de la gară și unele bodegi nu îți dau rest acum cel puțin în Cluj. Mă gândesc că fiind Camera Notarilor nu ai vrea să fi asociat în nici un câmp cu aceste categorii economice. Plec să caut traducător autorizat pe germană,paradoxal limba străină pe care o vorbesc cel mai bine. Aveam deja un număr de la biroul notarial, sunt din nou acoperit, din nou blindat. Aveam o pagină jumate de tradus însă în accepțiunea notarilor și traducătorilor înseamnă două pagini. Am asistat o rotunjire în sus așa cum am bănuit eu o rotunjire în jos prin faptul că m-a trimis mătușă-mea. Ma gandeam că dacă tot sunt gardieni ai justiției să aibă un simț al preciziei mai dezvoltat. O pagină jumate să fie o pagină jumate așa cum brutarul dacă vinde o jumate de pâine primește banii pe o jumate de pâine. Asta a fost unul din momentele existențiale în care te întrebi retoric dacă ai față de prost.  Gândul că dacă trec peste obstacolele astea s-ar putea să primesc într-o zi pensia în Germania m-a însoțit în permanență. Era speranța la care mă încălzeam în glaciațiunea tratamentului birocratic. Traducătoarea mă anunță că mă costă 60 Ron traducerea. Trebuia să fug înapoi la Camera Notarilor pentru că se apropia ora 14:30 ora eliberării actelor. Ajung din nou la clădirea somptuoasă, intru pe ușa din nou puțin uimit că nu era nimeni pe acolo în afară de mine și supernotarita. După cum v-am spus la Camera Notarilor se fac supralegalizari și de aici denumirea de supernotar. Dau binețe și mi se răspunde că nu am bătut la ușă. Îmi vine în minte explicația că practic eu am intrat într-un fel de antreu nu într-un birou separat, ca la poștă sau ca la bibliotecă. Nu apuc să zic că îmi ia față și îmi spune că nu am bătut nici prima dată când am intrat azi-dimineață. Pozez spășit pentru că mai aveam încă de rezolvat multe probleme și nu era util să mă încarc cu emoții negative. Primesc procura apostilată împreună cu chitanță plătită încă de azi-dimineață. Se pare că se lucrează și aici cu banii înainte. Plec spre traducătoare, a terminat traducerea într-un timp rapid adică de o oră jumate asta probabil demonstrează din nou că a fost o pagină jumate nu două cum s-a remarcat. Din nou m-am consolat cu eventuala pensie din Germania.  Mă grăbeam și nu am mai întrebat dacă a verificat traducerea în google translator:). Dau o fugă înapoi la notar să apuc să mă rezolv până la oră 4 când se închid porțile. Traducerea trebuia legalizată și ea la notar. Doar că legalizarea traducerii trebuie supralegalizată la Cameră Notarilor cu apostila pentru Germania de supranotar. Sper că nu v-am pierdut , povestea continuă. Plătesc notarului legalizarea de 30 Ron și mă întorc marți dimineața la Camera Notarilor pntru supralegalizare(apostilare) sau cu alte cuvinte 43.5 Ron. Toată distracția ajunsese la 217  Ron două zile jumate de preumblari pentru ca eu să demonstrez că sunt de acord ca cineva să mă țină la el în casă, fie asta în Germania. Îmi vine ideea să trec pe la DHL că aveam nevoie să trimit actele către Germania. Estimarea lor de costuri a fost de 250 Ron fără confirmare din partea destinatarului și 280 Ron cu confirmare. Caut o variantă mai logică și am și găsit-o însă revenind la aventurile birocratice mă întreb retoric făcând niște calculele aritmetice: în ce țara europeană pentru a intra în legalitate o dorință sinceră a unei persoane din străinătate de a te accepta oficial în reședința sa poate să îți ia 2 zile jumate timp plus 18% dintr-un salariu mediu de 1200 Ron care am văzut recent într-un articol că este luat de aprox 2.5milioane de români. Evident că mă voi duce mai departe și voi face niște simulări procentuale ale consumului de timp și de bani ale birocraților comparativ cu celelalte state europene. Nu mă voi resemna să zic că asta e birocrația pentru că știu că se poate face mult mai bine. Ar trebui să se numească pentocratie nu birocrație pentru că îți consumă de vreo 5 ori mai mult timp decât ar trebui și îți ia și de vreo 5 ori mai mulți bani decât ar fi justificat.

Am bănuiala tot mai clară că niște categorii sociale și-au ajustat standardul de viață total nemeritat la Occident în condițiile în care cer solidaritate unei populații îndobitocite prin manipulare și dresate cu perspectiva șomajului. Sunt tot acei care și-au luat responsabilitatea de a duce țara spre luminița prosperității economice. Oare câte neveste de politicieni sunt notari publici? Oare din ce cauză se salvează primii din față eșecului exact cei care au provocat eșecul național în cea mai mare măsură prin deciziile lor? Oare mai simte cineva proporțiile sau disproporțiile?  Dacă nu ar fi fost acestea nu aș fi scris acest articol și nu m-aș fi luat de clișeul vinovăției politicianiste care chiar nu-mi place să îl abordez. Politică devine treptat la fel de interesantă ca o discuție despre vreme.

Mai zic o chestie la final: da-i naibii de bani, dar m-au scos din calmul stoic.

Cosmin SABO