În amintirea timpului(economic) pierdut (II)

Agitatul continent european aflându-se mereu în prag de război nu a putut oferi des cetățenilor săi o viață tihnită de-a lungul istoriei. Ca să vă faceți o idee din aproximativ 3000 de războaie câte au fost înregistrate după căderea Imperiului Roman aproape 1700 s-au disputat pe teritoriul european,deci mai mult de jumătate. Fărâmițarea statală, dar și conturarea politică a diferitelor comunități religioase a făcut ca teritoriul Europei să fie veșnic aprig disputat. Conflictele aveau mereu perspectiva unei contaminări belicoase. Pentru păstrarea unui echilibru de putere alianțele aveau de multe ori o componență imposibil de prognozat pentru acele vremuri. De pildă alianța dintre Franța și Imperiul Otoman din 1536 a fost considerată un sacrilegiu de către europeni, cu toate acestea a durat două secole în care turcii au slăbit constant Imperiul Habsburgic un vechi inamic al acestora. Epoca naționalistă care va urma în istoria Europei va oferi împrejurările unor noi conflicte, de luptă pentru independență a popoarelor subjugate de marile imperii.

Mișcările pangermaniste și panslaviste care presupuneau unirea tuturor popoarelor de origine germană respectiv a tuturor popoarelor de origine slavă au oferit o nouă paletă de conflicte Europei. Prusia începea să intervină pentru micile state germane de la granița cu Franța, Imperiul Țarist intervenea la rândul sau pentru sârbi și bulgari. Zona balcanilor devenea treptat ‘butoiul cu pulbere’ al Europei, primul război mondial pornind de exemplu de la asasinarea arhiducelui austriac Franz Ferdinand de către un sârb bosniac.

Existența statală era într-o permanență primejdie pentru toate țările europene. Ambiția distructivă a popoarelor europene nu avea margini. Europenii aveau nevoie să își găsească mereu atuuri, iar aceste atuuri au pornit în primul rând de la dezvoltarea tehnologiei militare care ulterior prin unele adaptări intrau chiar în uzul economic firesc. Statele europene își propuneau să fie din ce în ce mai competitive, reconstrucția țărilor după războaie trebuia să decurgă rapid pentru a face față amenințărilor viitoare.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Producția în masă și timpul trebuia exploatat la maxim pentru că de acestea depindea în mare parte însăși existența statală. În aceste condiții belicoase preocuparea atentă a europenilor pentru timp a devenit din ce în ce mai serioasă. Competitivitatea era o condiție tot mai strictă pentru europeni, aceasta permitea refacerea în timp cât mai scurt a armatelor dar și a economiei per ansamblu care asigura o bună aprovizionare al efortului militar. Astfel se năștea temuta competitivitate europeană ce în vremea colonialismului va controla majoritatea covârșitoare a globului pământesc.

Timpul începea să ocupe un loc din ce în ce mai central, militarismul german de pildă ce se va instala în secolul 20 ca cea mai eficientă masinărie războinică era faimos pentru viteza și coordonarea armatelor sale. În condițiile în care efortul războinic era alimentat de întreaga țară, civilii vor primii și ei o educație militaristă punându-se accent pe calități cum ar fi onoarea, loialitatea sau punctualitatea, trăsături indispensabile teatrelor războinice. Astfel Germania una dintre cele mai agresive țări din secolul al XX-lea își crează prin premisele succesului militar o populație punctuală, ordonată, dornică să se sacrifice în disciplina ei scopurilor colective. Exista o legătură strânsă între militarism și disciplină cu a sa punctualitate pe care o observăm azi. Cel mai agresiv popor din Asia cu ambiții imperialiste mari este Japonia care la rândul ei este o țară în care punctualitatea și disciplină sunt valori puternic gravate în spiritul național.

Pe de altă parte popoarele pașnice cum ar fi cele din America de Sud sunt celebre pentru desconsiderarea timpului. Întârzierile acolo sunt foarte tolerate, chiar Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia a creat temeri serioase legate de terminarea lucrărilor la stadioane. Elveția ar putea fii o excepție teoriei enunțate însă eu văd Elveția mai degrabă ca un spațiu de depresurare a militarismului german, un refugiu fizic și financiar. Să nu uităm că foarte mult aur din perioada celui de-al doilea război mondial a ajuns în Elveția și este încă disputat. Legătura nu este mereu clară sau proporțională însă utilizarea pragmatică a resurselor inclusiv a timpului a pornit cel mai frecvent de la experimentarea războiului. Mai există exemple de state care să nu fi stârnit războaie însă atitudinea lor față de timp s-a modificat între timp prin ambiția de imitare a profilului de succes economic german sau englez, două profiluri ce au avut aspirații foarte expansioniste de-a lungul istoriei.

Am găsit un top foarte interesant legat de atitudinea față de timp al cetățenilor lumii. Un sociolog american și-a propus să măsoare pe cât posibil atitudinea față de timp a oamenilor din întreaga lume. Criteriile pe care le-a considerat cele mai relevante experimentului său au fost următoarele. Primul criteriu reprezintă viteză cu care se deplasează oamenii din orașele lumii pe o distanță de 20 de metri în timpul serviciului. Al doilea criteriu era viteză cu care ești servit la un oficiu poștal în vederea achiziționării unui banal timbru necesar trimiterii unui plic și al treilea criteriu era precizia ceasurilor publice din țările sondate în număr de 31.

State Ierarhia finala Viteza pedestra de deplasare Timpul postal Precizia ceasurilor publice
Elvetia    1 3 2 1
Irlanda    2 1 3 11
Germania    3 5 1 8
Japonia   4 7 4 6
Italia   5 10 12 2
Anglia   6 4 9 13
Suedia   7 13 5 7
Austria  8 23 8 3
Olanda  9 2 14 25
Hong Kong 10 14 6 14
Franta  11 8 18 10
Polonia 12 12 15 8
Costa Rica 13 16 10 15
Taiwan 14 18 7 21
Singapore 15 25 11 4
S.U.A 16 6 23 20
Kanada 17 11 21 22
Coreea de Sud 18 20 20 16
Ungaria 19 19 19 18
Republica Ceha 20 21 17 23
Grecia 21 14 13 29
Kenia 22 9 30 24
China 23 24 25 12
Bulgaria 24 27 22 17
Romania 25 30 29 5
Iordan 26 28 27 19
Siria 27 29 28 27
El Salvador 28 22 16 31
Brazilia 29 31 24 28
Indonezia 30 26 26 30
Mexic  31 17 31 26

Topul este foarte interesant de interpretat și oferă câteva informații despre atitudinea față de timp a diferiților cetățeni de pe glob. Viteza de deplasarea pedestru este un indicator care arată dorința clară de a nu pierde timp, încercând recuperarea sa prin grăbirea pasului. Irlanda are cei mai grăbiți cetățeni după care urmeazăîn ordine Olanda, Elveția, Anglia și Germania. Cei mai relaxați cetățeni sau plimbăreți conform topului de viteză pedestra se aflăîn Brazilia, urmată de România, Siria, Iordania și Bulgaria.

În ceea ce privește timpul poștal cei mai înceti funcționari se află în Mexic, urmat de Kenia, România și Siria. Cei mai rapizi birocrați poștali se găsesc în Germania, urmată de Elveția, Irlanda, Japonia și Suedia. România își datorează poziția 25 în top în ciuda faptului că ocupă locurile 30 la viteza pedestra și 29 la timpul postal printr-o poziționare excepțională la criteriul orologii publice, adică poziția 5.

Timpii poștali sunt doar un exemplu, un eșantion reprezentativ a problemei cu timpul pe care o au birocrații din România. Prin mimetismul social această neglijare a timpului la ghișee a cuprins într-o mare măsură o mare parte din instituții. Întâmplarea face că experimentul a fost derulat numai la poștă.

Dacă tot vorbim de mimetism social am putea să ne gândim în ce măsură ar putea influența corporațiile străine care își deschid tot mai des sedii în România această delăsare birocratică. Corporațiile străine vin de obicei cu cultura organizaționala din țările lor, putând fi privite ca niște ambasade cu scop lucrativ. Fiecare tânăr își pune întrebarea generală să lucreze la stat sau la privat în corporații. În corporații s-ar putea să câștige sensibil mai mult, pentru că multinaționalele își vor seta salariile cât să fie un pic mai stimulante decât ce oferă statul însă vor exploata timpul tânărului în cauză foarte pragmatic. Sunt curios cum ar arată niște măsurători cronologice comparative din mediul corporatist și mediul birocratic. Cred că ar oferi niște concluzii foarte interesante, iar irosirea banului public ar putea să fie dublat de irosirea timpului public, aspect poate mai neglijat . E sub demnitatea mea să abordez public problematica cafelei din instituțiile publice sau alte problematici înrudite, însă există bănuieli pornite nu numai din gura târgului. Corporațiile nu le-aș numi integral un caz fericit pentru România. În ceea ce privește timpul influența lor nu este complet binefăcătoare. Programul lor am observat că are un interval orar schimbat radical față de obișnuința comunistă, ce începea undeva pe la oră 6 dimineața cu o bucată de timp foarte generoasă ce urma după, destul de necesară creșterii copiilor sau pentru al doilea job. Corporațiile nu sunt foarte încântate dacă ai un al doilea job, au un program ce pornește de pe la 9 și ține până pe la 17 sau 18, îți iau cel mai valoros timp al zilei și perturbă foarte multe eventualele activități. Adaptarea permanentă la clientul din străinătate va face ca programul de la 6 la 14 să rămână o nostalgie comunistă. Acest program poate fi considerat ca o lovitură asupra timpului economic românesc cu niște consecințe pentru mulți surprinzătoare. Ora se dă la Londra sau Berlin, iar dacă ticăi după ceasul altora mereu vei fi într-o poziție inferioara.

Ritmul foarte lent al birocrației românești este de departe o problemă mult mai spinoasă decât ce am scris eu despre corporații într-o lumină macroeconomică. Acest ritm este mai grav decât ne închipuim pentru că este ritmul la care este constrâns să se adapteze și privatul în interacțiunile sale cu statul. Senzația că umbli toată ziua să rezolvi acte și nu ai realizat aproape nimic este foarte veritabilă privind topul pe care l-am atașat mai sus. Dacă mai adăugăm frustrarea pe care o trăiești paroxistic dacă ești obișnuit cu ritmul din țările germanice de exemplu s-ar putea să fie o piedică decisivă în fața investițiilor din acest spațiu. La fel de bine nu se adaptează unii dintre românii care merg în Germania, organismul fiind oarecum sensibil la schimbări radicale fie vorba aici de atitudinea față de timp.

Un alt aspect grav legat de lentoarea birocratică este mimetismul social care îl transmite inconștient.
Oamenii sunt ființe sociale care din dorința consensului și a siguranței imită foarte des, ori grupul din care fac parte pentru siguranță, ori autoritatea pentru consens. În condițiile în care birocrația este situată destul de sus pe scară socială, cu un cetățean care este deprins să facă plecăciuni, ba chiar să aducă cadouri pentru a îmbuna autoritatea birocratică, face ca reprezentanții birocratici, deși sunt un contraexemplu în ceea ce privește atitudinea față de timp să fie totuși priviți că exemple de imitat și urmat. Pe acest principiu al mimetismului social autoritatea, în cazul de față birocrația are licența statului de a influența negativ întreaga societate românească.

Progresul unei societăți nu este data numai de buna pregătire și hărnicia cetățenilor, ci în mod deosebit de cultura organizațională ce poate să aibă criterii corecte de promovare, să încurajeze încrederea, să lupte împotriva abuzurilor ce pot strica foarte mult atmosfera. Birocrația românească nu are o cultură organizațională potrivită și de aceea se află în situația pe care o observăm.

Oamenii de valoare sunt prezenți însă neexistând o cultură propice aceștia nu se dezvoltă și luptă fiecare pentru agenda personală creand un spațiu al intereselor și al conflictelor.Pentru fericirea voastră profesional nu vă uitați numai la promisiunile financiare, ci uitați-vă cu atenție pe cât posibil la cultura organizațională a firmei în care intrați ca să evitați o uzare prematură pe fond psihic.
Locuind în Cluj, oraș studențesc am tentația să fac o interpretare a facultății din perspectivă timpului.
Voi face acest lucru în partea a treia a articolului meu și voi oferi un spațiu generos meritat fenomenului, mai ales că în Cluj tot al patrulea cetățean este student, iar mulți alți cetățeni au fost studenți și ei la timpul lor.

Cosmin Sabo

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii