EDITORIAL/ Travestiţii de pe scena banului public

Petrol, sistem bancar, arme, imobiliare, lemn, ţigări, cafea…Tunurile trase economiei româneşti de sora ei vitregă, cea subterană, a făcut din visul de aur al oricărei puteri- lupta anticorupţie-unul sulfuros şi înecăcios, unul de care nu scapi doar cocoţat pe talerul balanţei protejată de o inocentă domnişoara legată la ochi, ci cu un întreg arsenal de structuri dispuse să lupte cu monştrii din „jurassik park”-ul economiei româneşti. Este adevărat că dacă la sfârşitul lui 2000 banii negri reprezentau 35 % din PIB în dinamica financiar-economică a României, actualmente proporţia s-a diluat – cel puţin oficial- la 27 % din PIB. Sunt uşor Toma necredinciosul dar să admitem.

Orice stat are la index procente dubioase; orice stat plăteşte tribut bunei cuviinţe reprezentative. Dar când faţa nevăzută a aicebergului tinde să o înece pe cea văzută, cand ceea ce este sub apă, obscur şi malefic reprezintă în bună măsură construcţia unor personaje ce aparţin celor trei puteri care susţin şi apără o ţară – legislativă, juridică şi executivă- societatea respectivă capătă o notă de primitivism şi un grad ridicat de periculozitate.

În pofida eforturilor susţinute de structurile specifice luptei aniticorupţie, în frunte cu DNA, orice statistică internaţională ne fixează prin proporţia „treimei negre” din PIB în rândul ţărilor gelationoase, de risc crescut, cu o structură socială disproporţionată şi o guvernare instabilă. Adică într-o democraţie exprimată economic printr-o manieră de tip latino-american, în care între cremă şi scursoare nu există decât vid.

„Marea corupţie”, sintagma vehiculată înfometat şi în vârful limbii de orice putere ajunsă la zenit, nu s-a dovedit a fi decât apanajul electoral al neputinţei politice sau al voinţei atrofiate de neputinţă. Este limpede – şi timpul a dovedit-o- că „marea corupţie” nu poate fi îngenunchiată doar de structurile anticorupţie fără aportul şi sprijinul politicienilor, angajaţi ca niciodată în avara cursă a întregirii panopliei de avantaje personale.

Iar „sprijin politic” în România actuală, fară alte pretenţii, nu înseamnă altceva decât faptul că justiţia trebuie lăstă să-şi facă datoria, fără obstrucţionări, fără jocuri de culise, fără şantaje, fără….. Căci dacă politicului nu-i dă inima ghes să o sprijine, ajutorul însemnând asumarea riscului de a fi descoperite epiloguri sumbre în viermuşagul afacerilor cu actori politici, măcar să nu o încurce. Adică să tacă. Pentru, aşa cum se ştie, pentru politicieni cuvintele sunt făcute să-şi ascundă gândurile.

De fapt, în România „marea corupţie” nu a existat niciodată. Ea a fost doar expresia amplificată, extrapolată a micii corupţii, concretizată la nivel de individ, de gaşcă, de coterie. A fost picătura chinezească ce a secătuit an de an vlaga onesttăţii mioritice a îndurătorului român. Acolo unde cancerul a învins, bunăstarea a rămas lividă, afacerile oneste un mecanism amorf, administraţia publică a fost respinsă, poliţia ruşinată, justiţia controversată, iar comisiile anticorupţie nişte pârghii rupte sub popria greutate.

Dacă anii 95-96 se spune că au fost perioada „gulerelor albe”, prezentul se estompează sub făgădinţele unor guvernări flucuante, devitaminizate şi de credibilitate îndoielnică sub aspectul capacităţilor executive. Guvernări percepute ca fiind ori ale „Anei”, ori ale „Caiafei”, ori ale FMI-ului, ori ale Bruxelles-ului, ori ale lui Johanis (oare nu asta ţi-a dorit, „guvernul meu” ?), ori ale străzii.

Şi astfel, preocuparea imperativ necesară a fost substituită provizoratului, efemerului, cu legi care doar s-au invocat dar nu s-au mai adoptat, cu dosare penale care stau încă la dospit, cu poli de putere locală pregătiţi oricând să subvenţioneze marionete şi birjari de cai mascaţi.

Terapia „marii corupţii” a (re)demarează iar şi iar cu tratamente în care –este drept- spectaculosul a înregistrat străluciri. Dar sincopate, îndoielnice, trecătoare şi chiar umbrite în mentalul colectiv de veridicitatea poveştii care spune că peştele de la cap se împute. Căci nu este „scenariu” serios de corupţie în care să nu fie „sub lumina reflectoarelor” (cel puţin) un politician, un poliţist, un înalt demnitar, un om al legii, personaje care s-au pretat la făraşe întregi de mizerii şi travestiuri pentru a „bisa” pe scena banului public.

Oameni care au refuzat visceral să admită că legea nu poate fi nici sul de hârtie igienică, nici certificat de moştenitor, că DNA-ul nu este nici SRL, nici mama răniţilor. Ci haina sub care cetăţeanul onest şi de bun simţ se  apără de propria-i societate, atunci când aceasta începe să-şi devoreze viscerele.

CM

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii