Că atât va dura pandemia, doi ani. Să ne denumim casele bordeie și să citim în fiecare seară Miorița. Să ignorăm faptul că cehii au dat în judecată autoritățile, au câștigat, iar de azi s-au ridicat restricțiile. Citez: Tribunalul Administrativ din Praga a declarat restricţiile impuse ca fiind ilegale, ceea ce a determinat autorităţile să renunţe în doar câteva ore la îngrădirile libertăţii de mişcare şi să deschidă graniţele. Să ignorăm faptul că de acum două săptămâni austriecii au redeschis mall-urile, iar de pe 15 mai vor redeschide restaurantele
Să ignorăm faptul că spaniolii au ieșit din case, după 49 de zile de izolare, cu 217.000 cazuri si 25.100 decese, iar noi, românii, vom ieși din case după 61 de zile de izolare, desi avem doar 13.163cazuri si 780 de decese. Să ignorăm ceea ce a spus premierul spaniol Pedro Sanchez:
“Astăzi facem un nou pas pentru a relaxa izolarea, dar trebuie să acţionăm cu prudenţă şi responsabilitate. Virusul este încă aici” și să credem în continuare că trebuie să stăm în case până când virusul va dispărea de tot, deși nu va dispărea de tot niciodată. De aceea am zis să stăm în case doi ani. Pentru că pe noi ne-a speriat atât de tare mass-media, încât ne-a transformat într-o turmă de oi care s-a bulucit, îngrozită, în staul și nu va mai ieși veci pururi de acolo (până nu va dispărea virusul, iar virusul nu va dispărea niciodată). Deși afară economia se prăbușește, deși când vom ieși ne vom tăia și ne vom mânca între noi, de foame, noi stăm în staul și privim afară: 400 de cazuri pe zi, vai, vai, vai….Iar francezii au 400 de morți pe zi. Și deschid înaintea noastră, pe 11 mai.
Chiar dacă au prelungit starea de urgență până pe 24 iulie. Și la noi se va prelungi. Pentru că starea de urgență dă puteri sporite guvernului și permite, de exemplu, închiderea, în continuare, a restaurantelor. Durata stării de urgență nu este identică cu durata izolării în case. Măsurile se pot relaxa și pe perioada stării de urgență, așa cum s-a relaxat măsura care le cerea oamenilor de peste 65 de ani să iasă din case numai între orele 11-13, iar acum au voie să iasă din casă mai mult. Măsurile se pot relaxa, dar cât timp oile stau cuminți în staul și nu își dau seama că le așteaptă foametea afară, poți să mai aștepți.
Ca să nu riști. Ce? Scaunul tău. La noi nu se intră în politică pentru a fi în slujba oamenilor, ci pentru câțiva ani fără griji, de plimbare pe scaunul din spate, capitonat, al unei mașini de lux. Și vor să continue să stea pe scaunul din spate al limuzinei confortabile, nu să intre într-un rollercoaster. Nu sunt pregătiți pentru așa ceva, nu au intrat în politică pentru așa ceva, nu au intrat în politică pentru a fi în slujba oamenilor. Au intrat în politică pentru o viață ușoară. Si atunci ne țin în case ca sa stea ei liniștiți.
Desi curba s-a dus, adio, am putea ieși liniștiți din case după 4 mai. Dar suntem ținuți în continuare, pentru că le e frică. Lor le e frică, nu nouă. Le e frică de nimic, le e frică că li se strică Mercedesul, le e frică că ar trebui să conducă Mecedesul!!! Și atunci ne țin pe toți în garaj. Cel mai simplu. Aș vrea conducători capabili să conducă țara. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă am fi avut peste 20.000 de morți în total și 400 de morți pe zi cum are Franța. Iar Franța relaxează restrictiile inaintea noastra, pe 11 mai. Pentru ca acolo sunt oameni de stat.
Și închei: mă întreb dacă nu cumva românilor le place să lenevească. Dacă le place să lenevească, vestea proastă este că atunci când se vor ridica de pe canapea, va fi bine să aibă kilograme în plus, pentru că din ele vor trăi în următoarele luni.
Citiți și ce s-a întâmplat în alte țări europene, de lunea trecută:
Adaugati comentarii