EDITORIAL / Cazul ANRP, o întâmplare cu tâlc

În 1979 notoriul economist Milton Friedman argumenta carismatic în favoarea lăcomiei ca și motor de prosperitate. Acesta afirma la un moment dat conclusiv și maximal că ‘lacomia este buna'(greed is good). Reputația să îi permitea să impună principii prin media americană, la momentul respectiv. Milton Friedman va reprezenta pentru unii profetul timpurilor noi și călăuza principială în eforturile lor de îmbogățire. Începuse de ceva timp moda profeților moderni, autorii inspirationali, urmașii pastorilor protestanți americani demarau de ceva timp maratoanele de oratorie motivațională.

Aceștia au reușit să păstreze mereu în retorica lor legătura dintre religie și îmbogățire,deloc întâmplător. John Maxwell faimosul speaker motivațional este în fond pastor protestant, printre numeroase alte exemple. Multe asemenea ramuri protestante își vor aclama vizionarismul doctrinar prin prosperitatea membrilor săi. Asta însă se întâmpla nu numai în SUA, ci până și în turbulenta Rusie unde avem exemplul rascolnicilor care printr-o interpretare mai personală și scindare de ortodoxismul centralizat vor oferi Rusiei pe magnații Morozov de pildă, echivalenții ruși ai familiei Rockefeller.

Se poate observa mereu un efort de a explica îmbogățirea printr-un comportament exemplar, în acord cu etică religioasă și o așezare a succesului pe seamă credinței. Poate pe termen lung mai există și alunecări de la acesta etică, pentru că Necuratul mai pune și el câte o coajă de banană pe drumul îmbogățirii, însă ce poate fi mai util să reconfirme gratia divină în care te afli, decât să te ridici și să îți continui drumul pe care l-ai început. Spațiul celor sfinte este în general imaculat și are o forță de spălare a imaginii deosebit de puternic.

Mulți versați reușesc să aibă prin afișarea unui comportament profund religios un scut al imaginii foarte solid. Intensitatea criticii este egală cu intensitatea atracției. Îndemn la reținere când se observă indivizi fie ei din spectrul religios care acuză virulent un anumit viciu, s-ar putea să vorbească exact despre ei înșiși. Oare câți nu au făcut o asociere religioasă la condamnarea lor penală până acum? Îi ajută de fapt să păstreze cota de admirație de care beneficiază și după episodul rușinos de la închisoare.

În cazul unora cota de admirație o va depăși pe cea de dinainte și nu puțini se vor propulsa în fruntea tuturor. Veți avea o mare uimire să analizați istoric câți mari lideri au trecut prin pușcărie. Orice confesiune va încerca dezvoltarea unei economii paralele care se extinde și amenința să excludă din circuitul economic pe cei care nu împărtășesc crezul confesional.

Argumentum ad crumenam

De la îmbogățire prin vizionarism fie el religios , vreau să trec pe un teren ce nu are nimic senzațional, mai precis pe terenul logicii, al argumentării logice. Argumentum ad crumenam este unul dintre raționamentele false (logical fallacy) dintr-o listă mai lungă însă foarte des întâlnită în societate. Raționamentul fals ‘argumentum ad crumenam’ conduce pripit la concluzia că o afirmația ar fi corectă prin simplul fapt că persoana care o rostește ar fi bogată.

Oamenii au o sensibilitate să creadă foarte ușor argumentele cetățenilor mai bogați. Oamenii bogați par o sursă credibilă, însă problema apare atunci când și argumentele acestora sunt ierarhizate în funcție de bogăție, mai exact cel mai bogat dintre ei să aibă cea mai mare dreptate în ochii majorității.Această eroare de judecată persistă de multă vreme și aș vrea să ilustrez printr-un exemplu din Grecia Antică, mai precis cazul lui Thales din Milet.

Acest Thales era un tip preocupat de știință și filosofie, poate unii dintre voi ați auzit de el prima dată la matematică, prin celebra sa teorema omonimă. Thales vorbea mult ,poate intra prea mult în viața din cetate prin sfaturile sale cuprinzătoare cu filosofiile lui. La un moment dat îl întreabă pe Thales câte unul, câte altul.’ Măi Thales, de ce tot dai atâtea sfaturi dacă tu nu ești bogat?.’ Thales era puțin mai detașat de cursa materială la care s-au înscris de tineri concetățenii săi așa că nu prea era invidiat din acest punct de vedere.

La un moment dat s-a gândit să își demonstreze validitatea afirmațiilor sale chiar prin eroarea de logică a concetățenilor săi. Se decide în final să facă bani, impuls pe care nu îl avea de la sine până atunci. Prin niște calcule laborioase, Thales reușește să intuiască corect o recoltă foarte mănoasă în sezonul următor și închiriază niște prese de măsline. Uleiul de măsline era în Grecia antică un produs echivalent poate cu sticla de Coca-Cola din zilele noastre însă la capacitățile de producție și vânzare ale vremii.

Thales va specula această recoltă peste așteptări și controlând o mare parte din presele din regiune se va îmbogăți și va deveni și el o sursă nedorită de invidie a semenilor săi. A fost doar una dintre răfuielile unui om inteligent cu lumea ce s-a terminat în favoarea acestuia. Dacă nu ar fi fost tachinat de către înfumurații îmbogățiți ai vremii, poate Thales și-ar fi continuat somnolențele sale meditații filosofice.

Sachverhalt ANRP sau starea lucrurilor

Am ales un subtitlu de origine germană ce l-am și tradus ulterior prin starea lucrurilor. Îmi place cum sună Sachverhalt, sonoritatea lui îndeamnă la o precizie dură, ce respinge ocolisurile. Poate nu ar strica nici să împrumutăm din semantica cuvintelor germane, cel puțin pentru cuvântul a câștiga bani , la nemți se întâlnește cuvântul ‘verdienen’ care ca sens de bază înseamnă ‘a merita’. Așa că invazivul ‘Cat câștigi?’ în germană apare sub forma ‘Cat meriți?’ o formulă ce le amintește mereu cetățenilor vorbitori de germană că ce primești trebuie să fie meritoriu.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe scurt ANRP face un demers oficial de despăgubire a foștilor propietari din vremea comunismului, despăgubiri în bani, bani mulți. Beneficiarii cunoscând birocrația românească poate nici nu au crezut în dimensiunea acestei mari șanse. Pentru a crede au început să îi convingă pe de-o parte avocații și pe de altă parte funcționarii publici care știau sau mai mult aveau puterea deciziei.

Principiul distribuției este sănătos pentru economie, împarte la mai mulți. Ați fi mirați să aflați cel puțin în România industria subterană a sexului câți bani a atras în circuitul precar în care se învârte de la diferiți manipulabili sexual. Bănuiesc de multe ori că industria subterană a sexului redistribuie capital mai eficient ca statul român, când mă gândesc la valoarea alocațiilor și a pensiilor. Imaginați-vă numai câți bani poate scoate o femeie ușoară de pe un om bogat și cât poate să scoată statul român prin taxe și impozite.

Evenimentul Zilei afirmă că ‘potrivit raportului, cei care au incasat banii nu erau moștenitori, ci samsarii care au cumparat drepturile de proprietate la nici o zecime din valoare. ‘(http://www.evz.ro/despăgubirile-date-de-anrp-au-ajuns-la-o-mână-de-oameni-vezi-cine-a-primit-cei-mai-mulți-bani-de-la-stat.html)

Ziarul Gândul publică o listă emisă de ANRP cu primii 30 mari beneficiari ai despăgubirilor pe care o puteți consulta aici.( http://www.gândul.info/știri/lista-despăgubirilor-primite-de-samsarii-retrocedărilor-stelian-gheorghe-din-dosarul-bica-în-top-5-alături-de-nepotul-lui-gigi-becali-13717015).

Sumele sunt amețitoare, iar totalul lor depășește miliardul atât în lei cât și în euro. Un lucru nu este rău sau bun prin el însuși, ci prin raporturile sale de comparație. Primul meu impuls e să compar aceste sume cu sumele împrumutate de la creditorii internaționali, fie FMI sau Bancă Mondială sau oricare stat sau instituție teribilistă ce mai îndrăznește să acorde bani României.

Aceste despăgubiri controversate s-au făcut tocmai pe criza economică când se făceau apeluri înfierbântate la austeritate către popor. Îmi este greu să mă gândesc la o persoana fizică care să ofere despăgubiri în condițiile în care nu reușește să își plătească din muntele de datorii care se tot înalță. Statul își permite să sfideze logica economică cel puțin în acest caz.

Despre datorii și valoarea investițiilor din România am scris în articolul acesta: http://www.clujmanifest.ro/economic/reflecții-civice-despre-finanțele-românești-i/ și partea a doua http://www.clujmanifest.ro/economic/reflecții-civice-despre-finanțele-românești-îi/ .

Despre legi sau relația regularizare-deregularizare

Se observă de ceva timp o hotărâre tonică a sistemului juridic din România. Mulți contestă noul fenomen românesc, foarte mulți îl aprobă, practic e un duel al argumentelor interminabil. Deși poveștile interminabile diluează acțiunea, se pare că de data această asistăm la o excepție, acțiunea juridică hotărâtă continuă neperturbată de fumul camuflator al vorbelor.

Ritmul ei iute face ca inerția ei să dureze, personal cred că închisorile vor deveni neîncăpătoare. Un minim tact ar putea sesiză că popoarele latine(respectiv emoționale) au agitații sociale mai puternice, implicit dorințe de răzbunare mai acute. Voi scrie într-o zi și despre găsirea consensului, temperarea sentimentului revanșard și efectul său social. Așa că un pont pentru cei prinși în vâltorile fenomenului, fiți mai temători de judecătorii din grupul ‘sexului frumos’.

Legile sunt vremelnice și sunt rezultatul la un consens al tendinței vremurilor. Ce-i drept majoritatea se bazează pe principiile etice cunoscute de prin cărțile sfinte însă vremurile moderne au oferit foarte multe nuanțări. Legile au început să fie și ele tributare creșterii economice chiar cu prețul sacrificării diferitelor principii biblice, vezi cazul căsătoriilor legale dintre homosexuali.

Mediul nostru politic din păcate nu a mers pe o strategie a unui pachet de legi durabile ci a preferat să schimbe regulile jocului foarte des în timpul jocului. În acest caz legile și-au pierdut din imaginea lor trainică, iar trăinicia atrage mai ușor respectul. Un pachet stufos de legi, orientate spre detaliu poate fi înțeles prin regularizare pe când deregularizarea are rolul de a crea spații mai largi de manevră din crezul că o libertate legislativă mai mare impulsionează omul spre mai mult efort.

Relația regularizare – deregularizare are în spate filosofia creșterii economice. o regularizare prea mare poate duce înspre justiția socială a cărei varianta milimetrică poate duce înspre egalitate, eventual comunism. Dispar din spectru total comparațiile și oamenii nu mai au impulsul să se depășească, să facă mai mult. Cultura comparațiilor deși este stresantă a lansat consumerismul, și angajarea a miliarde de oameni în circuitul producerii de bunuri, oameni care altfel s-ar fi ocupat cu războaie.

Argumentul regularizării sau deregularizarii nu este valid prin el însuși, ci prin momentul oportun economic sau social în care este folosit. Legile sunt uneori strâmbe și pot provoca fenomene de venerare similare bigotismului religios(ex a te închină în față legii), respectiv excese justițiare. Provocarea e de a găsi proporția, mijlocul de aur al filosofilor. Deregularizarea dă un impuls de sacrificiu, pentru că rezultatele le simți în fața ta cum cresc iute, însă după ce le obții ce-i drept mult mai ușor , apare instinctul de conservare, nu mai vrei să împarți(fie prin impozite) și dintr-un harnic producător te transformi în paznic al averii.

Dacă nu mai împarți și îți iau alții exemplul prin mimetism social atunci apare o problemă, anume: cele mai mari sume de bani se sustrag treptat circuitului, fie la saltea, Elveția și alte spații exotice și atunci statul respectiv are o circulația a banilor mai slabă. Dacă circulația e slabă sau foarte slabă, marea parte a tranzacțiilor, sau învârtelilor de bani vor fi între brutar, nenea de la aprozar și încă câțiva mititei.
Dacă aproape toată lumea își învârte venitul numai pentru supraviețuire, atunci cu toate că am avut deregularizare și impuls de îmbogățire nu se întâmplă mai nimic economic și oamenii prind ură pe sistem, pe capitalism de data asta și vreau să se întoarcă la celălalt de care li dor sau poate l-au uitat așa cum era el cu adevărat. Revenind la momentul oportun cine naiba poate considera oportun să dai despăgubiri de miliarde în condițiile în care țara împrumută de la FMI cu dobândă .

O eficientă circulație a banilor aduce prosperitate, adică banii ar trebui să treacă rapid și prin cât mai multe mâini ale cetățenilor . Viteza de circulație a banilor ca și termen economic este foarte interesant de răsfoit. Legile sunt un consens dedicat binelui comun, ce ar trebui să ajungă în forma să proporționată de merit la cât mai mulți oameni. Dacă milioane de oameni nu simt o îmbunătățire a traiului și privesc de pe margine cum alții își fac traseul în progresie aritmetică prin semnături mai mult decât prin alt efort e firesc să observi frustrare socială.

Țările Occidentale au reușit prin încurajarea imigrației să reducă tensiunea între clasele sociale, astfel încât cel mai modest cetățean german de exemplu să se situeze în destui termeni de comparație mai favorabili față de imigrantul est-european. Faptul că te situezi la coada clasamentului provoacă multă tensiune, iar muncitorul român din România se află într-o stare de comparație foarte proastă ce îi aduce multă tensiune. România nu este o țară de imigrație ci una de emigrație, așa că nefiind imigranți, românul simplu se află într-un raport de comparație ce îi provoacă neliniște și frustrare. Aceste stări fiind încărcate emoțional pot oferi schimbări radicale, nu neapărat salutare însă fără îndoială extreme.

Economia încrederii și a neîncrederii

Datorită noilor tehnologii producția de bunuri poate crește la cote de neimaginat. Producerea lor nu mai e o provocare, însă vinderea lor e o problemă tot mai dificilă. Imaginea începe să conteze cel mai mult, iar această imagine trebuie să prezinte încredere. Poate să aibă lipsuri calitative însă dacă își păstrează cota de încredere atunci reproșurile se evaporează toate. Imaginea de țară, imaginea de orice alt grup va fi o povară deseori invizibilă pe care oamenii o vor purta până îi învinge epuizarea. O imagine proastă te învălui și te comprima într-un om din ce în ce mai mic, pe nesimțite.

Imaginea proastă a țării cultivată din interior și exterior m-a făcut în adolescentă să citesc cam numai autori străini, cum îi fac pe alții să aleagă numai produse străine și așa mai departe. Treptat mi-am învins reflexele de gândire și am început să apreciez lucrurile eliberat de prejudecăți și chiar recent am descoperit un autor moldovean ce are niște articole fenomenale.

Economia încrederii sau Trust Economy e o teorie economică ce pune în centrul prosperității încrederea și o explică prin intermediul acesteia. O economie în care oamenii au încredere unul în altul este o economie în care afacerile prosperă. Oamenii ajung mai ușor la consens, lucrurile se mișcă mai repede și toată lumea are de câștigat. Într-o economie a neîncrederii oamenii devin suspicioși, uneori paranoici și nu mai cooperează cu ușurință. Dacă nu cooperează, atunci cel mai probabil vor prefera să boicoteze de pe margine sau să intre în forme de izolare ce le va reduce contribuția față de societate.

Cazul ANRP este o nouă lovitură asupra încrederii în primul rând. Demersurile juridice din ultima vreme este și o măsură de restabilire a încrederii care să oprească emigrația masivă. România are o problemă demografică gravă, dacă tendințele continuă se poate atenta la existența fizică a poporului român. Practic o generație sau două generații pot reuși să zădărnicească năzuințele a câtorva zeci de generații de la formarea poporului român încoace, ba chiar să confiște șansa de a mai demonstra ceva, șansă meritată de generațiile următoare. Toată această situație are implicații spiritual-materiale de cea mai intensă esența.

Judecăți și prejudecăți

Modul oamenilor de a ajunge la o concluzie și a o afirma ca adevăr este foarte diversă în lumea în care trăim.O judecată caldă de pildă este făcută mereu prin activare emoțională. Apelul emoțional folosit prin presă deseori nu este altceva decât o tendința de manipulare prin exploatarea compasiunii umane. Emoțiile se pot stârni foarte ușor în general ,iar cuvintele potrivite fac contactul emoțional ce poate servi unui scop.
Șantajul emoțional este o captivitate a propriilor emoții pe care pot să îl facă chiar și copiii. Unii copiii observă ușor slăbiciunea părinților față de suferință lor și pot deveni plângăcioși chiar din acest motiv al atingerii mai ușoare a scopurilor. O judecată rece pare dură, uneori autoritară însă este cea mai apropiată de adevăr pentru că nu se lasă atrasă în părtinire de molipsitoarele emoții.

Judecata empatică este tot o judecată părtinitoare ca și judecată emoțională și arată gradul în care o persoană se regăsește într-o situație pe care trebuie să o judece. Dacă se află în acea situație va avea tentația să fie favorabil persoanei în al cărui profil se regăsește cel mai ușor. Se vor emite multe opinii despre acest scandal ANRP, despre oameni implicați direct sau indirect, oamenii ce pot empatiza puternic, fiind în gravitația beneficiarilor.

Explicația oricărui lucru este tributar unui anumit interes. Faptul că pământul este plat a fost tributar unui interes și ce sacrificii mari a iscat această contră de idei. Neregulile de la ANRP au efectele lor colaterale ce se pot explica mai greu, pentru că necesită niște modelări de econometrie. Există persoane care pot face niște modelări foarte precise despre excluderea unui miliard de euro din circuitul național.Se poate vedea și dacă beneficiarii despăgubirilor au investit în economia națională uneori mai eficient decât statul însuși.

Trăim într-o lume foarte conectată și se poate estima totul.Se poate calcula efectul acestui fenomen asupra unei economii locale cu o mare precizie. Ce efect economic obștesc poate să aibă de exemplu furtul unui milion de euro din bani publici asupra dezvoltării unui oraș. Se poate discuta cum economia este penalizată cu dobânzi mai mari de la creditorii externi pentru că a pierdut încrederea. În fine, are țara destui oameni deștepți care să prezinte situația fără cosmetizarea intereselor directe.

În concluzie recomand căutarea echilibrului, fiecare parte implicată are șansa ei la înțelepciune. Eu nu mai cred demult în fabulațiile capitalismului american ci în forma germană a acestuia, anume capitalismul stoic, uneori auster care prețuiește stabilitatea și nu riscă prin lăcomia unora buna-înțelegere a claselor sociale. Capitalistul stoic trăiește modest din punct de vedere material însă dispune mereu de resurse de intervenție pe vremuri grele.

Capitalistul stoic nu cade în capcana gândirii speculante pe termen scurt și știe că îmbogățirea sa este foarte dependentă de șansa la prosperitate pe care le-o oferă și celorlalți. Toata prosperitatea de care vorbim este condiționată de o bună cooperare, iar faultarea ei prin diferite excese trebuie în consecință oprită.

Cosmin Sabo

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii