Acum mai bine de două milenii filosoful grec Socrate şi-a imaginat un oraş-cetate în totalitate bun. Acesta era înţelept, curajos, cumpătat şi drept. (Platon, Republica, 4.427d) Chiar dacă, după cum putem constata, dreptatea era considerată din vechime o însuşire foarte importantă în viaţa omului şi în conducerea unui stat, a unei comunităţi, azi avem de-a face cu lipsa ei în mai toate domeniile pe care le implică existenţa noastră. Oare unde este problema? Oare de ce avem atâta nedreptate într-o societate care se declară democratică, tolerantă şi care asigură dreptul la viaţă, la libertate pe toate planurile, la muncă, la fericire şi aşa mai departe?
Nu cred că sunt singurul care îşi pune astfel de întrebări. De aceea voi încerca să ofer un posibil răspuns. Aşa cum stă situaţia şi în cazul altor aspecte ale lumii din jurul nostru, în care frigul este lipsa căldurii, întunericul este lipsa luminii sau ura este lipsa iubirii, nedreptatea nu este altceva decât lipsa dreptăţii. Astfel, pentru a pune capăt nedreptăţii din vieţile noastre şi din lume trebuie numai să facem un lucru simplu, şi anume să acţionăm cu dreptate.
Am spus că este simplu să acţionăm cu dreptate? Da, în principiu este simplu, dar în societatea materialistă în care trăim a devenit extrem de greu să avem o astfel de viaţă. Dreptatea poate să fie manifestată în existenţele noastre prin renunţarea la egoism, la competiţia cu ceilalţi şi la tiparul de gândire „să moară capra vecinului”. Cu toţii ştim că „dăruind vei dobândi”; ştim că „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”; ştim că „cine sapă groapa altuia…”; ştim că „intenţia contează”; ştim că respectul atrage respect; ştim că ne zbatem toată viaţa – călcând în picioare oameni, prietenii, morală, sentimente – cu scopul de a stânge bogăţii, pentru ca, la final, să murim bogaţi… dar nefericiţi şi singuri.
În loc de concluzie am o singură întrebare: merită să renunţăm la dreptate şi la toate lucrurile bune pe care le aduce cu sine? Vă las să meditaţi asupra acestei întrebări şi să vă răspundeţi cât mai sincer. Poate răspunsul va schimba ceva în vieţile voastre / noastre… în bine…
Până data viitoare… şi mereu, cultivaţi dreptatea!
Victor