Autor Vasile Dolean

Cumințenia Pamintului a fost scoasă la vânzare în septembrie 2014, statul român având drept de preempțiune. Din prețul inițial de 20 milioane euro cerut de vânzători, tranzacția a fost stabilită la aproape jumătate, din care Ministerul Culturii a binevoit să aloce 5 milioane, în timp ce pentru restul de 6 milioane euro se face apel la crowdfunding.

Lasând la o parte incapacitatea decidenților politici de a prioritiza o sumă infimă pentru bugetul Românei de  azi(de exemplu, costul de achiziție înseamnă 1.15% din bugetul CNADNR pentru 2016, traditionala vacă de muls, alături de generosul buget de la sănătate), pentru o piesă unică, cu consecințe profund binefăcătoare, e important să știm totuși ce însemnătate are statuia pentru metafizica națională.

Noica face o exegeză de excepție în volumul Simple Introduceri… acestei complexe statui a lui Brancuși, iar pentru înțelegerea mesajului și simbolisticii, în fond vectori ai valorii de piață sus-amintite (dincolo de ștampila « Brancuși », ea însăși cu valoare de « trademark »), eseul filozofului român ar trebui sumarizat.

Analiza lui Noica gravitează în jurul asimetriei, puțin observate de cei mai mulți privitori, chiar critici, între partea stângă și dreapta a statuii, de sus până la mijloc. În aparență e fața unei debile, a unei « idioate mongoloide », fără savoare estetică și sofisticare. Atât doar că asta e valabil pentru jumatatea stângă ; aici regăsim un par de trib african, pronunțat, deasupra urechii evidențiate (în dreapta nu există ureche!), iar nara e ridicată, sugerând dacă nu primitivism, atunci o clasă inferioară. Capul aplecat usor spre stânga formează o gusă, care amplifică diagnosticul de idioțenie. Sânul stang e mai ofilit, lasat într-o „animalitate laxă” –poate sub povara muncii, a maternității trecute sau pur și simplu a lipsei de frumos. Gușa se stinge în schimb înspre dreapta, parul e mai puțin aici, al unei „pariziene”, se observă o nară mai mică și delicată, la fel și pupila, ce indică pătrundere și finețe în gândire. Evoluția de la primivitism / clasa inferioară la frumusețe și noblețe e marcanrtă, iar senzualitatea capată contur și prin sânul fraged, mai ridicat și rotunjit, pregătit parcă pentru maternitate. În partea stânga totul aduce a natură brută și primitivism, care se civilizează și umanizează în partea dreaptă, într-o stranie devenire, pe care artisul a creat-o subtil, fară să aducă deformație și dezechilibru în identitatea ei umană. Nota interpretativă e de asemenea sugestivă, și dincolo de universalitatea ei, care acoperă tot globul (la prima expunere în 1910 la Bucureşti i s-au adus asemănări cu zeitățile egiptene, cu figuri asiriene și miceniene, cu unele chipuri din lumea indică, sau din arta tragică – „Gânditorul” – si multe altele), este expresia înțelepciunii,  cel puțin în sensul avertismentului pe care-l dădea omului sophiei, omului iscusinţei, care a convertit totul în abilitate tehnică. Și nu în ultimul rând, aduce ceva din cumințenia țărănească a lumii din care, în 1907 Brancuși abia se desprinsese.

Personal cred că mai e un mesaj, și anume cumințenia e dată de îmbinarea naturală, simultană și necalculată (în același om, în același spațiu, chiar în același sistem) între frumos și lipsa de strălucire, între noblețe și mijlociu, între inteligență înaltă și săracia duhului (care nu înseamnă prostie, ci reținere, smerenie), între voluptate și cenușiu senzual, între genialitate și debilitate (geniilor li se permite puțină idioțenie). Statuia are marele har de a liniști, și doar această dihotomie consubstantială poate aduce cumințenia, liniştea: urâțenia cuprinzatoare e respingătoare, o zeiță voluptoasă a frumuseții pure, tulbură; un nobil pur sânge scuturat de contactul cu lumea inspiră izolare și aroganță, iar un țăran needucat neîntâțelegere și poate dispreț. Inteligența pura e echivocă (are și ceva rău în ea), iar ignoranța nu înalță și nu atrage; geniul e o contradicție cu lumea timpului său, la fel și idiotul. Îmbinarea aceasta în devenire, nespartă, poartă simbolul înțelepciunii – sophia – cumintțenia. Desigur, fară stigmatul răutății, care nu atinge deloc bipolarul ființei lui Brâncusâși.

Interpretările nu se opresc aici și arată, dincolo de artă, înțelepciunea lui Brancuși actuală ca întotdeauna. E vorba de o valoare autohtonă ce nu poate fi ignorată, cu toate că acest neam, ce întamplator  se numește românesc, a făcut performanță în acest domeniu. Nieztche spunea că un popor nu se cunoaște dupa oamenii mari pe care îi dă, ci dupa modul în care îi tratează pe aceștia. Nu ne putem permite încă un eșec, cu o operă care poate schimba multe conștiințe dacă e bine înțeleasă și promovată.

Dacă politicienii arată ca un neam de nevoiași care aduc o umbră grea sufletului românesc, noi nu putem să ne despărțim de Cumințenia Pământului, despre care Noica spunea că ar trebui să figureze în toate piețele lumii. Trebuie decis să ne asumăm fiecare o mică participare, caci patriotism înseamnă și sentimente pentru valorile culturale care aparțin neamului, cu atât mai mult cu cât o facem pentru îmbogățirea noastră sufletească, colectivă și individuală.