Bene, între drumurile județene mai lungi și gunoaiele răsărite pe pământul post incendiu

Care o fi distanța de la Sava la Bărăi pe DJ 161K ?! sau care o fi lungimea lui însăși DJ161K, adică de la Căianu Vamă până spre Chiriș la intersecția cu DJ 161G ?!  În 2016 pare a fi o întrebare prostească. Având la îndemâna tehnica cibernetică de calcul, orice topometrist găsește răpunsul în câteva minute. Noi, ne specialiști, am spune vreo 21 de km. Așa…cu un google maps la îndemână. Specialiștii ar spune probabil exact…..de pildă 20 km + 645 m. Excelent. Dar oare această distanță, calculată exact prin intermediul datelor furnizate de sateliți, coincide cu cea din catastife.

Cui îi pasă de hârțogărie, veți spune…ceea ce contează e realitatea, întrucât pe baza ei realizăm consumul de combustibil. Numai că în ultima perioadă a început a ieși la suprafață faptul că drumurile din județul Cluj, în catastife sunt mai lungi decât în realitate. Lucru care se traduce în bani. Grei. De multe ori, de prea multe ori, am auzit că plombarea din trei în trei ani a drumurilor județene, în loc de așternere covor asfaltic, era doar un truc pentru ca băieții deștepți să își umfle buzunarele din care apoi să cotizeze o parte în campaniile electorale, iar o altă parte ca salarii la sinecuriștii de partid.

Metoda e simplă: cine naiba să verifice cu ce fel de material și de ce calitate ai plombat gropile de lângă Chiriș. Cine naiba să verifice dacă ai pus 10 sau 6 cm de material în acele gropi blestemate. Cine să verifice dacă ai plombat 100 sau 120 de gropi și ce cantitate de material ai folosit. Pe de altă parte, un covor asfaltic rezistă 10 ani. O plombare 2-3 ani. Și uite așa mereu e nevoie de reparații. Dar, spun unii, în ultima vreme aceste mici jonglerii de umplut buzunare au cam fost date uitării, pe principiul fură liniștit, DNA e cu ochii pe tine. Mai nou se lucrează conform STASS. Cât de cât….10 km de plombat înseamnă x lei. Fără alt discuții.

Și totuși buzunarele se umflă. Absolut, pentru că din bugetul public pleacă cei x lei pentru 10 km de plombat. Se respectă STAS-ul, iar cei 10 km cine să îi conteste. Așa scrie în toate catastifele. Drumul are 10 km. Și totul e perfect. Numai că în realitate nu sunt 10 km. Ci 7! Dar s-au plătit pentru 10 km, lucrarea e realizată temeinic și totuși e hoție la drumul mare. Ridicări topo recente nu sunt, cadastrare nu este și cine să măsoare cu rigla sute de kilometri de drum. Iar calculele de pe Google sau ale neoficialilor nu sunt acceptate.

Drumurile județene din Cluj sunt pe teren cu 10-12 km mai scurte decât în catastife. Dar rămâne ce e în catastif. De unde această diferență? Unii spun că la un moment dat s-au strecurat mici greșeli în catastife.. alții că respectivele catastife sunt antice și că de atunci drumurile au suferit schimbări de traseu, tăieri de curbe…Probabil ambele…și cine nu ar vrea să fie plătit din 3 în 3 ani pentru a plomba 30 km de drum, când el de fapt plombează doar 25…
Iar în timp ce drumurile noastre toate se lungesc precum Vrejul de fasole al lui Jack (cel de la marginea satului sărăcăcios, nu Jack Daniel’s), gunoaiele noastre răsar după incendiu precum ciupercile după ploaie…

Înainte de alegerile locale partea de Est a orașului a fost invadată de fum. Ardeau gunoaiele de la Pata Rât. Întâi a fost rampa neconformă, cea închisă-deschisă-ecologizată-ilegală-legală-penală și transcedentală…. Pe care nu se poate depozita gunoi. Cert este faptul că acesta ardea. Amplasamentul fusese predat către Nordconforest, pentru proiectare și execuție, care trebuia să asigure paza amplasamentului. Mai mult ca sigur, jonglerii someșene, acolo s-au depozitat gunoaie. Care apoi au fost aprinse pentru a dispărea.
Nordconforest a cerut bani de la Consiliul Județean pentru stingere, s-a aprobat alocarea a 800.000 de euro, dar aceștia nu au fost plătiți, factura de stingere imputându-se Nordconforest, pentru că ISU susține că a fost vorba nu de combustie spontană – autoaprindere a ceea ce exista acolo, ci de o mână criminală, care a aprins depozitul neconform de gunoaie. Depozit care era păzit, să nu uitați de imensele ghilimele la păzit, de Nordconforest.

Iar acum, după stingerea poveștii, cum la Cluj brațul Legii este atât de mare că abia ajunge la genunchiul broaștei, Nordconforest merge din nou cu ulciorul la apă. Pe amplasamentul care ar trebui păzit de ei, peste pământul folosit la stingerea incendiului, în depozitul neconform și închis, au apărut din nou depozitări ilegale de gunoaie. România riscă un infrigement pe mediu, adică o penalizare de 200.000 euro PE ZI! Iar potrivit centrului penal de previziune, în perioada următoare nivelul cotelor gunoaielor din rampa neconformă și închisă va crește constant. Până când, mama ei de fizică și chimie, vom avea o nouă combustie spontană, adică autoaprindere a acelor gunoaie. Doar că la momentul respectiv vor fi anunțați și “deștepții” de la ISU să nu mai cârâie că a fost mână criminală, ci să o lase așa cu auto aprindere, să plătească stingerea Consiliul Județean și nu cel către care a fost predat amplasamentul și care îl are în pază…

Și, dacă tot suntem la gunoaie și pământ, nu putem a ne împotrivi unei dorințe nestăvilite de a număra: 3 ani și 10 luni cu executare (primă sentință) de la Cluj citire pentru mituirea fostului președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, în Dosarul 3627/117/2014. Apoi, mai numărăm câțiva ani în proaspătul Dosar 21143/3/2016 de la Ttribunal București (evaziune fiscală, spălarea banilor și delapidare – adică infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005) Art. 26 C.P. 1969 rap. la art. 9 al.1 lit. C şi 3 din L.241/2005; art. 29 al.1 lit. C din L656/2002 rep. cu apl. art. 41 al. 2 C.P. 1969, ambele cu apl. art. 37 lit. A C.P. 1969, art. 33 lit. A C.P. 1).

Și ne întoarcem la pământ și CMID, pentru că pe apa Someșului, dinspre Vest vine tumultuos o poveste cu alți ani cu executare și cu balastru săpat din albia Someșului și din proprietăți private, și vândut pe bani frumoși sau pus ca fundație la pista de 2100 de la Aeroport. Iar de la CMID, locul unde a dispărut dealul, a fost adus pământ pentru a astupa balastiera făcută peste noapte lângă Aeroport. Plus bonus pământ lutos de pe la niște blocuri de pe Tăietura lui Donath din vremea lui Rakoczi, mutat tocmai pe amplasamentul viitoarei prelungiri a pistei de 2100. așa, preventiv…pentru a mai obține zeci de suplimentări concretizate în zeci de acte adiționale care să umfle prețul lucrării cu milioane de euro… Dar, la Cluj, brațul Legii este atât de mare că abia ajunge la genunchiul broaștei…sau să mai avem puuuuțiiiiiiintiiiiiicăăăăă răbdare…?!

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii