Săptămâna trecută aţi cunoscut-o pe” dr. Anca Diana Lupaşcu, medic rezident pneumolog în anul II la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” din Cluj Napoca, coordonatorul ediţiei a II-a a celor „3 zile de sănătate” care vor coagula aproape 100 de voluntari din Sănătate: medici, fiziokinetoterapeuţi, nutriţionişti, farmacişti şi dentişti.

Îi găsiţi în clinici şi cabinete private, în universitate şi în bibiblioteci. Dar îi puteţi întâlni la sfârţitul acestei săptămâni în Parcul Central la Casino, în 7, 8 şi 9 iulie  cea de-a II-a ediţie a evenimentului „3 zile de Sănătate”.

 Evenimentul este realizat de Organizatia Tinerilor Medici – OTM și Maratonul Resuscitării – SMURD Cluj, cu sprijinul unor companii şi organizaţii de profil, precum Asociatia Femeilor Chirurg, Polaris Medical, Clinica de Podiatrie, Alopedi,  WÖRWAG Pharma, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Neurodiab, Asociația Studenților și Absolvenților Fizioterapeuți, Eco Farmacia, Asociatia Romana a Farmacistilor Clinicieni, Remedium Farm, Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Cluj în cadrul căruia cei interesaţi vor putea beneficia gratuit de servicii  medicale în valoare de 500 lei.

Azi îi veţi putea cunoaşte pe câţiva dintre voluntarii celor 3 zile de sănătate. I-am rugat să ne spună de ce au ales Medicina.

Sunt tineri, sunt entuziaşti, au pornit de la ideea de pluridisciplinaritate, iar anul acesta au extins proiectul de anul trecut.

Dr. Camelia Roman a absolvit în 2014 Medicina dentară  şi este instructor Itop( individual trained oral prophylaxis) deoarece crede foarte mult în prevenţie.

„Îmi place să cred că medicina m-a ales pe mine. De ce imi place medicina? Pentru că îmi  plac oamenii, iar medicina e un domeniu în care poţi să iţi manifeşti iubirea faţă de semeni. Consider medicina nu doar o ştiinţă a vieţii şi a viitorului, ci o ştiinţă ce aduce speranţă prin promisiunea alinării durerii şi astfel ne oferă speranţa unei vieţi mai calitative”.

FKT. Cristina Pană  „Am ales facultatea de medicină, secţia Balneofiziokinetoterapie deoarece am avut mereu dorinţa de a ajuta oamenii, din punct de vedere medical, printr-o abordare diferită decat cea clasică, iar această meserie îţi oferă o varietate de metode preventive şi de tratament”.

Dr. Mihaela Şomlea este medic rezident Dermatologie.  „Nu sunt una din persoanele care sa fi visat de mica sa fiu medic. Am descoperit pe parcursul anilor valorile acestei profesii si m-a atras exact ceea ce inspaimanta pe majoritatea persoanelor, faptul ca un medic invata toata viata.

Pentru mine a fost important ca in domeniul in care lucrez sa nu intervina plafonarea iar in medicina, in special in dermatologie progresul este continuu iar fiecare zi si fiecare caz nou te ajuta sa devi mai bun profesionist.

 

Dr. Mihai Păiuşan este medic rezident anul 3, specialitate Ortopedie-Traumatologie, student doctorand UMF Cluj. „Am ales medicina din dorinţa de învăţa în detaliu cum funcţionează corpul omenesc”.

 

FKT. Bianca Alexandra Mot este  preşedintele Asociației Studenților și Absolvenților Fizioterapeuți din Cluj.

„În primul  rând pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, iar dacă munca pe care eu o depun va fi satisfacatoare pentru pacient, înseamnă ca eu mi-am făcut treaba . Şi, bineînţeles, specialitatea pe care am ales-o, fiziokinetoterapia şi recuperarea  îmi dă posibilitatea să aleg să lucrez cu o gamă largă de patologii. Aşa unde am văzut frumuseţea recuperării acestora .

În al doilea rand,  pentru că fiecare zi este o provocare pe care trebuie sa o duci la bun sfârşit în folosul pacientului, spre îmbunatatirea stării de sănătate şi creşterea calităţii vieţii”.

Dr. Cristian Pușcaș este Medic specialist – Psihiatrie Pediatrică, Asistent universitar  – UMF Cluj-Napoca, Catedra de Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică – Psihiatrie Pediatrică și cadru didactic asociat – UBB Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie – Psihologie Clinică – Psihiatrie Pediatrică. De asemenea, este  psihoterapeut.

„Am ales această cale, deoarece mereu m-a fascinat mintea umană și am dorit să pot studia acest mister. În cazul copiilor, fiind în dezvoltare, într-o schimbare dinamică, nu numai studiul minții lor este mai dificilă și drept urmare mai fascinantă, dar și îmbunătățirea sau chiar tratarea unor stări este mai complexă și totodată mai satisfăcătoare.

Aș dori să parafrazez bine cunoscuta frază ”Mens sana in corpore sano”, deoarece în concepţia meu (și a multor specialiști nu numai din domeniul neuroștiinței), pentru un corp pe deplin sănătos este nevoie de o minte echilibrată. Găsirea acestui echilibru poate fi facilitată de un psihiatru sau în pornirea pe calea cea mai bună pentru un echilibru mintal cât mai stabil și de durată ,poate ajuta un psihiatru de copii și adolescenți. Nu doar atunci este nevoie de ajutor, când dispare acest echilibru, ci putem să și învățăm cum să menținem acest echilibru în situații neprevăzute, mai dificile, sau chiar în viața de zi cu zi. Acesta ar fi misiunea cea mai importantă a psihiatrului, psihoterapeutului și dascălului din mine”.

 

Dr. Cristina Lazăr este medic rezident chirurgie generală. Am ales din dorinţa de a fi utilă celor din jurul meu. Ştiu ca mulţi m-au contrazis, spunând că mai sunt şi alte feluri de a ajuta oamenii, dar totuşi nu mă văd făcând altceva. A fost greu la început, dar acum, simt că această meserie mi se potriveşte cel mai bine. Asta în contextul în care se discută de situaţia financiară a medicilor, pentru mine, este de mai mare preţ să pot oferi un tratament corect, iar pacienţii să fie multumiţi, fapt pentru care m-am şi implicat în acest proiect şi doresc să fiu cât mai utilă!

Ca specializare, simt că fac ceva practic pentru pacienţii pe care îi avem, vedem o evoluţie rapidă a patologiei cu care se prezintă la noi! Sunt extrem de entuziasmată că pot fi şi mai mult de folos celor din jurul meu, aşa că doresc să fiu schimbarea pe care oamenii o vor pentru sistemul medical din Romania”.

Dr. Nausica Petrescu a terminat Medicina Dentară  şi este Asistent Universitar.  „Am ales medicina pentru a ajuta oameni. Corpul tău e singurul loc în care vei trăi toată viata, spunea  Jim Rohn. Vino la 3zile de Sănătate să înveţi de ce are nevoie pentru a te bucura de capacităţile lui maxime şi să înveţi cum să îl protejezi de principalele probleme pe care le poate avea”.

Dr. Diana Porumb este specializată în nutriţie şi dietetică. „Am ales profesia de dietetician pentru ca intotdeauna am fost pasionată de nutritie, dar mai mult decât atât, ma simt împlinită atunci cand reușesc să ajut oamenii. Faptul că în ultimii ani, bolile de nutritie afectează o mare parte a populatiei, m-a determinat să lupt pentru a promova preventia si importanța unui plan de nutritie personalizat. Ma straduiesc sa ii invat si sa ii sprijin inclusiv moral, pe toti pacienții pentru a-si atinge obiectivele”.

Dr. Petronela-Laura Morar a absolvit facultatea UMF CLuj-Napoca specializarea în anul 2015 şi este medic rezident an 2 specializarea Radiologie şi imagistica medicală. „Am ales medicina pentru ca încă din copilarie mi-am dorit  sa fiu medic, aşadar, e un vis împlinit”.

Mariana Şipoş este farmacist cu specialitate în farmacie clinică. „Am practicat farmacia atât în farmacie de spital, cât şi în farmacii clasice.

La prima vedere, tendniţa este ca farmacistul să fie vazut simplu, ca persoana pregatită să prepare şi să elibereze medicamente. Da, avem pregatirea necesară pentru lucrurile astea, dar nu se reduce la atât. A fi farmacist presupune o colaborare continuă cu pacienţii, cu medicii specialişti, cu nutriţioniştii şi alţi specialişti din domeniu, în vederea înţelegerii patologiei cât mai corect şi alegerii unei scheme de tratament cât mai bine personalizată pentru fiecare pacient în parte.
Pentru mine a fi farmacist reprezintă o muncă riguroasă, care presupune provocări la fiecare pas, dar care îţi oferă în acelaşi timp o mulţime de satisfacţii. Principalul  meu obiectiv, ca farmacist, este acela de a creşte calitatea vieţii pacientului. De aceea am ales farmacia”.
Razvan Popescu este farmacist. „ Am ales să studiez Facultatea de Farmacie odată cu descoperirea materiei mele preferate din liceu, chimia. Sensul acestui cuvânt este foarte variat, ramurile chimiei sunt numeroase, însă ceea care mi-a deschis dorința de înțelegere a ceea ce se petrece în jurul nostru, de la nivel micromolecular la macromolecular, a fost chimia organică. Ulterior am început studiul biochimiei și mi-am dat seama că această disciplină  construiește baza înțelegerii modului în care funcționează organismele.  De altfel, biochimia a pavat drumul farmacologiei, care explică mecanismele de acțiune ale medicamentelor și efectele acestora, dar și a farmacotoxicologiei care se ocupă de reacțiile adverse ce pot să apară.

Toate acestea au la bază chimia, iar ca scop salvarea sau creșterea calității vieții atunci când ne confruntăm cu boli sau situații critice. Chiar dacă teoria nu se potrivește întotdeauna cu realitatea și apar situații dificile, cel mai important este modul în care privești lucrurile și ceea ce vrei să transmiți mai departe. Cunoașterea aspectelor negative ne ajută să le îmbunătățim așa că nu trebuie ignorate. Însă cel mai important este să înțelegem valoarea fiecărui reprezentant din acest domeniu foarte vast al sănătății. De la cercetători la medici, asistenți, farmaciști, implicit fiecare persoană care facilitează aplicarea tratamentelor către pacienți, cu toții suntem importanți. Așadar, domeniul căruia m-am dedicat este unul foarte dinamic, aduce mereu noutăți, solicitându-mi constant cunoștințele.

În ansamblu este o reacție simplă între mulțumiri și frustări din care rezultă realizări și eșecuri, iar legile echilibrului chimic explică foarte frumos acest lucru”.