smurd
smurd

În  26 ianuarie 2017, în jurul orei 12, un pacient în vârstă de 19 ani a fost adus de către un echipaj SMURD la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Pacientul a suferit arsuri în urma exploziei centralei termice de la domiciliu.

Pacientul are arsuri localizate pe față, gât, mâini și căile aeriene. A fost intubat în pre-spital, iar în prezent, este asistat hemodinamic și respirator. Au fost făcute consulturile interdisciplinare necesare. Conform procedurilor, a fost anunțat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (C.O.S.U.) al Ministerului Sănătății, solicitându-se transferul spre o clinică cu profil de arși.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunţat că pacientul în vârstă de 19 ani, adus la UPU, cu arsuri, va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, Secţia ATI Arşi. Transportul se va face în duăa-masa acestei zile, cu un avion SMURD.