De Sfânta Maria

România, pe primul loc în UE la rata de decese din cauza unor afecțiuni „tratabile”, ce puteau fi evitate

Eurostat transmite că din totalul de 1,5 milioane de oameni cu vârste mai mici de 75 de ani care au murit în 2016, în UE, un milion sunt considerați ca decedați prematur. Mai exact, aceste decese puteau fi evitate printr-un sistem de sănătate eficient și prin descoperirea timpurie a unor afecțiuni ce pot fi tratate, notează Biziday.

Cele mai des întâlnite cauze de deces în rândul persoanelor sub 75 de ani sunt bolile cardiace ischemice, urmată de cancer colorectal, cancer la sân, boli cerebrovasculare și pneumonie. Astfel, aceste cinci afecțiuni au constituit două treimi din totalul deceselor cauzate de boli ce puteau fi tratate. În același timp, bolile cardiace ischemice au fost cauza celor mai multe astfel de decese în 19 țări din UE.

În ceea ce privește decesele din cauze ce puteau fi prevenite (cauzate în urma unor excese – alcool, fumat), România este pe locul 3 în UE. Cele mai multe dintre acestea au fost provocate de cancerul la plămân (37 la suta de mii de locuitori sub 75 de ani), fiind urmat de bolile cardiace ischemice și afecțiuni medicale provocate de abuzul de alcool.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Totodată, în România, Letonia, Lituana și Slovacia, bolile cardiace ischemice au fost principala cauză a deceselor ce puteau fi prevenite.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii