Experții din lumea întreagă sunt convinşi că boala Covid-19 poate provoca diabet, chiar şi la adulţi şi copii care nu prezintă factorii de risc tradiţionali, în urma mai multor cazuri.
Un caz exemplu
„Un tată tânăr din Statele Unite, Mario Buelna, în vârstă de 28 de ani, a făcut febră şi a avut probleme de respiraţie în luna iunie şi a fost testat pozitiv pentru Covid-19. Câteva săptămâni mai târziu, după ce părea să se fi recuperat, a avut o stare de slăbiciune şi a început să verse. Ulterior, acesta a leşinat în locuinţa sa din Mesa, Arizona.
Paramedicii l-au transportat la un spital din apropiere, unde medicii l-au tratat la terapie intensivă, după ce l-au salvat din comă. Aceştia i-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor, diabet de tip 1, l-a uimit şi înspăimântat. El nu suferea anterior de această boală. Medicii i-au spus că diabetul a fost declanşat de Covid-19”, scriu cei din g4media.ro.
În luna iulie, oficiali americani din domeniul sănătăţii au constatat că aproape 40% dintre persoanele care au decedat din cauza Covid-19 aveau diabet.
“În prezent avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Am putea avea de-a face cu o formă cu totul nouă de diabet”, a declarat dr. Robert Eckel, preşedinte pentru medicină şi ştiinţă la Asociaţia Americană pentru Diabet.