Nicăieri sănătatea, frumuseţea şi utilitatea nu s-au îmbinat mai bine decât în cazul sânilor. Simbol al fertilităţii şi atribut estetic, sânii atât de admiraţi, dar pe cât sunt de spectaculoşi, pe atât de fragili.  Sănătatea şi integritatea sânului are nevoie, mai ales după 40 de ani, de examinări atente şi periodice.

Pentru ca noul mamograf achiziţionat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj să fie pus în funcţie, tocmai a sosit şi aparatul de biopsie cu vacuum,unul foarte performant şi cu acesta s-a rezolvat aspectul tehnic, dar un asemenea echipament modern are nevoie de specialişti, find o specialitate aparte în cadrul Radiologiei şi Imagisticii Medicale.

Aici întâlnim singura specialitate de organ: cel care examinează sân, face tot, adică mamografie, ecografie, biopsii, localizări, plasări de clipuri, noduli santinelă. Practic, de când pacienta intră în cabinet, până la stabilirea diagnosticului histopatologic final, totul se realizează de unul şi acelaşi medic şi echipa sa.

În clinica Spitalului  Judeţean de Urgenţă sunt specialiştii necesari unor asemenea demersuri, nu mai puţin de trei medici activând în această secţie, acând o experienţă îndelungată. Le stau alături tehnicieni bine pregătiţi, cu peste 10 ani de activitatea în mamografii. Dar, o echipă de diagnostic mamar mai are nevoie de ceva, de oncologi cu care  să colaboreze, iar aici sunt, de chirurgi care să ştie opera corect şi bine un sân, şi sunt, de asemenea la acest spital.

De persoane pregătite la Medicină Nucleară pentru studiul nodulului santinelă, mai este nevoie mare. Aceştia realizează  injectarea de radiotrasori, o manoperă foarte complicată şi de mare fineţe, care se face doar în câteva locuri în ţară şi cu profesionalism la Cluj. Echipa se completează cu un foarte bun morfopatolog, cu mare experienţă în ceea ce priveşte sânul.

Este, de fapt, un efort de echipă, un efort conjugat a numeroşi specialişti, care să stabilească un diagnostic corect. Şi mai e ceva, pentru că un diagnostic trebuie comunicat pacientei, iar în cazul cancerului de sân, situaţia este complicată, iar prezenţa unui psiholog este foarte necesară.

Cum noile tehnologii au manifestări sepctaculoase în domeniul medical, iar departamentul de mamografie al Spitalului Judeţean de Urgenţă este proaspătul posesor al unui echipament ultraperformant, am stat de vorbă cu doamna dr. Anca Ciurea.

Mamograf ultraperformant

Rep. : Ce aduce în plus noul mamograf?

Dr. Anca Ciurea: Mamograful pe care l-am avut anterior era unul analog, cu filme, cu soluţii de developare, cu casete, iar calitatea imaginii mai slabă. Era mai anevoios de lucrat cu el, pentru că aveai nevoie de timp de developare. Cel de acum, în afară de faptul că este unul digital, cu imaginea mult mai bună şi doza de iradiere a pacientelor mult mai mică, are şi posibilitatea de tomosinteză, de mamografie 3D. Aceasta aduce cu adevărat un beneficiu, când ai o pacientă cu un sân dens, cu multă glandă mamară, care poate masca leziunile mici. Examinarea cu acest mamograf furnizează secţiuni multiple, ceea ce ne permite să depistăm şi în acel tip de sân leziuni de dimensiuni mici.

Doza de iradiere este foarte mică, atât pentru paciente, cât şi pentru tehnicieni şi medici. Inclusiv radiaţia secundară din încăpere, practic nu există. Aşadar, nu sunt motive de teamă pentru examinarea sânului.

Rep. : Acum 20 de ani, un medic radiolog îmi spunea că abia după 10-15 ani începi să vezi ceva în Radiologie. Cum mai este acum, doamnă doctor, de cât timp este nevoie pentru această specialitate?

Dr. Anca Ciurea: Vorbim de o specialitate care nu se mai numeşte Radiologie, ci Radiologie şi Imagistică Medicală. La Imagistica medicală intră, de exemplu, CT, adică Tomografia computerizată, RMN, Rezonanţa Magnetică Nucleară, iar acolo imaginile sunt foarte clare. Trebuie să ştii să citeşti, să ştii ce poţi face cu aparatul respectiv şi să ştii după ce să te uiţi. Practic, un ficat arată la fel la toată lumea, un plămân, de asemenea, o splină, dar sânul nu arată la fel de la o pacientă la alta. În plus, nu sunt acele imagini standardizate, precum cele de la CT şi RMN, aici având încă imaginile clasice de raze X. Avem nevoie de antrenament ca să vedem bine şi corect ce este cu adevărat acolo.

Aveam o colegă în Olanda, pe care, când am plecat de acolo a trebuit s-o învăţ, ca să poată prelua departamentul de mamografie, foarte bună pe CT şi RMN. După trei zile a renunţat. Dar înveţi, mai ales dacă îţi place.

Mamograf ultraperformant

Rep. : Cum a fost în cazul dumneavoastră?

Dr. Anca Ciurea: Eu am avut marele privilegiu la în 1995, când am intrat în această clinică ca preparator şi mi-am început specializarea,să mă ia doamna Conferenţiar Kovacs sub aripa ei. Practic, în toţi cei cinci ani de rezidenţiat, pe lângă alte locuri, am stat în fiecare zi cu domnia sa. Nu erau aparatele de acum, însă doamna Conferenţiar avea multă experienţă, un foarte bun simţ clinic şi în acea vreme era singura care făcea la Cluj ecografie de sân. În acei cinci ani am învăţat de la ea foarte mult.

După un an-doi…trei… cu siguranţă după cei cinci, când am plecat în alte ţări mă descurcam relativ bine. Dar cel puţin un an trebuie să stai alături de cineva foarte priceput, care vede bine, să îţi arate, să te sfătuiască, mai ales la cazurile dificile.

Rep. : Este mentoratul foarte important, poate mai mult decât în cazul altor specialităţi?

Dr. Anca Ciurea: Poate că da, pentru că există mereu situaţii în care nu eşti sigur ce vezi, dacă vezi şi ai nevoie de cineva care să-ţi crească încrederea în diagnosticul pe care îl pui, pentru că sânul e foarte diferit de la o pacientă la alta şi atunci totul e subiectiv.

Rep. : Si totuşi, dacă specializarea este complicată, ce vă ţine la Cluj? Cum de nu aţi rămas la unul din marile spitale din Europa?

Dr. Anca Ciurea: Am lucrat pe pe un post foarte bun în Olanda, la Spitalul Universitar, dar m-am întors din motive subiective de adaptare, de prieteni, de familie şi după trei ani de umblat, de văzut, de cunoscut, ne-am întors şi am rămas aici.

Rep. : De ce au nevoie pacientele pentru a fi examinate în departamentul acesta?

Dr. Anca Ciurea: De o trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist şi de dorinţa de a face controlul respectiv, pentru a avea sâni sănătoşi.