Top 8 ponturi

Gabriela Firea: Record de gravide in Bucuresti, dupa perioada de izolare!

În lunile iunie și iulie au fost depuse cele mai multe solicitări pentru voucherul Materna de la debutul programului, circa 2.500 de dosare în fiecare lună de vară, a scris Gabriela Firea într-o postare de pe facebook.

“În lunile iunie şi iulie s-au depus 5.000 de solicitări pentru stimulente financiare, în valoare de 2.000 de lei de persoană, acordate de Primăria Capitalei, pentru achitarea analizelor şi tratamentelor necesare în sarcină. (…) Lunile iunie şi iulie ale acestui an au reprezentat depuneri record de solicitări, fiind lunile în care s-au primit cele mai multe dosare de la debutul programului – aproape 2.500 de dosare în fiecare lună de vară”

Primarul a precizat că acest proiect este extrem de necesar pentru a juta femeile să traverseze perioada de sarcină sub supravegherea unui medic.

“În prezent, sunt circa 5.000 de dosare în analiză şi procesare pentru care urmează să se acorde voucherele Materna în perioada imediat următoare. (…) Deşi principalele resurse financiare merg către spitale, în această perioadă, facem eforturi şi, în câteva zile, se vor plăti dosarele din iunie şi imediat după evaluarea dosarelor din iulie vor intra la plată şi acestea”, a menționat  Firea.

Voucherul Materna se acordă oricărei femei cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă de cel puţin 6 luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a zecea de sarcină.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii