Sunteti aici:MedicalFocar de COVID-19 la o fabrică din județul Cluj! O treime din angajați au fost depistați pozitiv

Focar de COVID-19 la o fabrică din județul Cluj! O treime din angajați au fost depistați pozitiv

Publicat in data

Dintr-un total de 75 de angajați ai unei fabrici din Aghireșu, 24 au fost confirmați cu COVID-19, dintre care nu mai puțin de 21 sunt cetățeni din comuna în care se află fabrica.

„Din totalul de 75 angajați testați, 24 sunt pozitivi, din care 21 au domiciliul pe raza comunei Aghireşu. S-a luat măsura suspendării activității unitatii pentru o perioadă de 14 zile și a dezinfectării corespunzătoare a spatiilor de lucru”, a transmis prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

Cele 24 de persoane pozitive sunt asimptomatice şi vor fi transportate la spitalele Covid din Cluj-Napoca pentru evaluarea medicală. Contacţii direcți ai acestora, identificați în urma anchetei epidemiologice, au fost deja carantinaţi la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv ceilalți 51 de angajați negativi și apartinătorii acestora.

„Măsurile vor fi monitorizate prin intermediul instituțiilor abilitate, urmând ca, ]n situația în care numărul cazurilor pozitive va creşte, să fie luată în calcul măsura carantinarii comunei”, a mai adăugat Abrudean.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Advertorial PNL

Ref. la: Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan: Votul pentru PNL la alegerile parlamentare,...

Candidații PNL Cluj la Parlament susțin viziunea de revenire a creşterii economice peste 3% din Programul de Guvernare PNL 2025-2028

Candidații PNL Cluj la Senat și Camera Deputaților susțin măsurile economice din Programul de...

Românii plătesc printre cele mai scumpe gaze naturale

Românii plătesc astăzi printre cele mai scumpe gaze naturale din Europa. Dar puțină lume...

Alte articole

Advertorial PNL

Ref. la: Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan: Votul pentru PNL la alegerile parlamentare,...

Candidații PNL Cluj la Parlament susțin viziunea de revenire a creşterii economice peste 3% din Programul de Guvernare PNL 2025-2028

Candidații PNL Cluj la Senat și Camera Deputaților susțin măsurile economice din Programul de...