Sunteti aici:MedicalDe la mişcare la schimbare – un parcus de milioane de paşi pentru sănătate cu Emilia Cotul

De la mişcare la schimbare – un parcus de milioane de paşi pentru sănătate cu Emilia Cotul

Publicat in data

De curând, din staţiile C.T.P. Cluj-Napoca ne zâmbeşte Emilia Cotul imaginea VAXICUM® SPORT, un produs Worwag Pharma destinat celor care fac mişcare în mod constant.

Pe Emilia Cotul o ştiu mulţi clujeni din studiourile unde ea, alături de entuziaştii ei colaboratori, au dezvoltat un alt mod de a face mişcare în mod sănătos, integrând sportul, dieta, starea de bine, schimbarea aspectului exterior, dar şi interior, cu alte cuvinte, un concept de schimbare totală.

Deşi e tânără, activează în acest domeniu de 17 ani şi uneori, de grija clienţilor, uită de ea, de aceea participă cu interes la workshopuri şi întâlniri, cursuri naţionale şi internaţionale. „Îţi mai dau aşa un click, vii acasă şi atunci te ocupi mai atent de tine” spune Emilia.

IMG 2443

Fiică a Bistriţei, a fost adoptată de Cluj, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi alţii care au ajuns în oraşul-cetate. Emilia fugea în copilărie şi adolescenţă de lumea sportului în sală, preferând tenisul şi dansul. De când era în clasa a V-a, mama ei, Lucia Cotul a deschis o sală de sport la Bistriţa şi abia când a avut propriii ei clienţi a înţeles de ce nu se simţea atrasă de sala mamei, în copilărie. Îi auzea pe cei ce intrau acolo văietându-se că e greu, că îi doare şi atunci a ocolit sala, în timp ce la dansuri sau la tenis nu o durea nimic. Evident, avea condiţia fizică foarte bună şi asta a făcut-o să nu se resimtă în urma antrenamentelor.

Iniţiativă la 16 ani

Dar crescând, a prins gustul dulciurilor, a luat în greutate şi atunci ajungea, pedepsită în sala mamei. De aici până la a ţine ea clase de mişcare nu a mai fost decât un pas, unul care i-a plăcut enorm şi care i-a trasat viitorul. I s-a îmbolnăvit mama, iar ea a fost mai mult decât pregătită să-i ia locul pentru puţin timp, deşi era abia clasa a VIII-a. Când cele mai multe fete se preocupă doar de şcoală, muzică şi modă, la 16 ani, Emilia,  elevă în clasa a IX-a avea prima agenţie de modeling din Bistriţa, pentru că prisese gustul sportului în sală, mai ales gimnastica aerobică.

Tot de atunci a început să predea sub aripa mamei, în mod constant. Îi plăcea atât de mult, încât nu se mai dezlipea de acolo, aşa că mama i-a propus să meargă la federaţie să urmeze cursul de antrenori. Era, pe atunci, cea mai tânără membră a federaţiei, iar la 18 ani a primit şi licenţa. Agenţia de modeling a fost închisă, pentru că mişcarea îi acaparase toată atenţia şi energia.

De la sport la finanţe şi înapoi la sport

În timpul studiilor universitare de Finanţe-Bănci a decis să-şi întrerupă activitatea de antrenor şi să se canalizeze doar asupra activităţii de la facultate, dar după o lună s-a întors în sală. Nu i-a plăcut munca într-o bancă, aşa că sportul a câştigat-o definitiv. Munca în două săli de sport îi aducea cîştiguri financiare mai mari decât  cea de la bancă, aşa că nu a stat pe gânduri. Câteva luni, părinţii ei au fost supăraţi, crezând că finanţele ar fi fost un domeniu mai serios şi mai stabil pentru ea.

Începând din 2010 a început cu antrenementele personale, pentru că nu-i plăcea să stea în sala de fitness, aglomerată, cu oameni de toate felurile. Era şi managerul unei astfel de săli de sport şi aşa a aflat  ce aveau nevoie oamenii care călcau pragul acelui loc. Atenţie, asta îşi doreau cu toţii, să li se spună exact ce trebuie să facă, să ştie şi de ce.

Aceasta a fost marea provocare, când a constatat că lumea nu are noţiuni elementare de alimentaţie sănătoasă şi de mişcare. A testat pe propria piele numeroase planuri alimentare şi tipuri de antrenamente. A urmat studierea amănunţită a aspectelor legate de nutriţie, strâns legate de mişcare şi de starea de sănătate pe care ne-o dorim fiecare.

Atunci când a înţeles că a acumulat suficiente informaţii, a decis că e momentul să-şi deschidă propria afacere în acest domeniu. A venit cu un concept nou, construit cu atenţie  din experienţa îndelungată acumulată în ani de muncă şi efort.

IMG 4652

„ N-am avut curaj mai repede. Pur şi simplu, mi-era teamă, fiindcă nu e tocmai simplu când un om îşi pune viaţa în mâna ta. La noi e ca la medic sau psiholog, asta spun toţi clienţii noştri, trebuie să ştim tot, ce acţionează şi cum. Anul trecut am avut o cădere mare, personală şi mi-am spus că trebuie să ies din povestea asta, să fac ceva. Atunci am deschis primul studio” ne-a mărturisit Emilia Cotul, aproape mirată de succesul pe care îl are activitatea sa.

Merge la şcoli şi participă la discuţii pe tema alimentaţiei echilibrate şi a sportului. Cu acestă ocazie a văzut diverse atitudini, de la cei câţiva părinţi care aveau grijă cu adevărat de copiii lor până la cei care nu aveau habar de ceea ce mâncau copiii lor la şcoală sau ce sport făceau.

 Dar nu numai părinţii nu au minime noţiuni de alimentaţie sănătoasă şi de sport, ci chiar antrenorii care îndrumă zi de zi oamenii în sălile lor. A constatat asta cu ocazia interviurilor, atunci când a dorit să îşi mărească echipa. „Nu mi-a venit să cred că există oameni  care merg la acel gen de antrenori. Şi la noi în sală vin oameni accidentaţi de la alte săli. Da, e o modă să faci sport, să ai un stil de viaţă sănătos cu o alimentaţie corectă, să apelezi la nutriţionist, dar trebuie să şi înţelegi ceea ce urmează să faci. De aceea noi facem în primul rând educaţie pentru sănătate şi sport. Aşa se face că procentul de retenţie a clienţilor noştri este de 96% şi asta de când am început. E un rezultat mare, care ne bucură. Din fericire,  ceilalţi 4% nu ne îngrijorează, ei renunţând nu pentru că ar fi fost nemulţumiţi, ci pentru că s-au mutat ori au avut alte motive obiective, independente de activitatea noastră”.

 Nici măcar nu era problema că nu au ţinut ritmul şi de un an, de când a fost deschis primul studio Emilia Cotul, conceptul adus de ea în faţa publicului a fost unul de succes şi de câteva luni l-a deschis şi pe cel de-al doilea. Oamenii sunt mai întâi educaţi şi abia apoi aduşi la stadiul pe care şi l-au dorit de la început. De fapt, cei mai mulţi calcă pragul studiourilor Emiliei cu un obiectiv precis, acela de a scăpa de câteva kilograme făcând mişcare şi îmbunătăţindu-şi starea fizică. În timp, pierderea kilogramelor scade din importanţă şi procesul devine doar o parte componentă a unei adevărate transformări.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...