Autismul se tratează cu dragoste

Autismul afectează la nivel mondial unul din 68 de copii. Acum 20 de ani nu se vorbea de autism în România. O generaţie întreagă a fost pur şi simplu ştearsă. Copiii aceştia ne vorbesc în fiecare zi, strigă, îi doare. Unii au dureri fizice, alţii emoţionale. Mulţi au fost neglijaţi, uitaţi, folosiţi, în numele binelui comun.

Astăzi se vorbeşte în lume despre poveştile lor. Unele sunt despre vindecare, despre adevăr, justiţie şi speranţă. Fiecare copil suferind e o rană în inima lumii. Dacă în alte ţări şi pe alte continente lupta a început de ceva vreme şi multe bătălii au fost câştigate, la noi încă mai avem multe de făcut.

Autismul nu e doar despre copii. Este şi despre părinţi ce învaţă să privească fiecare zi ca pe una în care  copilul lor le poate zâmbi. El, care nu îi priveşte niciodată, care strigă, se teme, nu vorbeşte, ar putea ca mâine să-şi ridice privirea şi pentru asta merită să facă totul. Copiii trebuiei iubiţi, trataţi, susţinuţi, ajutaţi, dar nici părinţii lor nu trebuie uitaţi. Compătimirea nu a ajutat niciodată pe nimeni. Indiferenţa a ucis mereu, dacă nu în trup, cu siguranţă în spirit.

Continuarea articolului plus alte noutati din sanatate si medicina pot fi citite pe site-ul ZiarMedical.ro:

Terapia copiilor cu autism – dragoste și dietă