Afișul filmului
Afișul filmului
Afișul filmului

Peliculele „Rocker”, al regizorului clujean Marian Crişan, şi „Trois Exercises”, de Cristi Puiu, vor fi proiectate sâmbătă şi luni la East End Film Festival de la Londra (25 iunie – 10 iulie).

După proiecţia filmului „Rocker”, East End Film Festival va găzdui o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu actorul principal din acest lungmetraj, Alin State.

Pelicula „Rocker” este povestea lui Victor, un rocker în vârstă de 45 de ani, a cărui dragoste pentru fiul său, Florin, depăşeşte limitele a ceea ce e social şi moral acceptat. Astfel, viaţa tatălui orbitează în jurul fiului său, dependent de droguri. Din distribuţie fac parte actorii Dan Chiorean, Alin State, Ionuţ Nicolae, Ofelia Popii, Crina Semciuc şi mulţi alţii aflaţi la prima apariţie în cinematografie.

Cea de-a doua peliculă românească care va fi proiectată la festivalul londonez este „Trois exercices” şi reprezintă trei filme bazate pe „Trei conversaţii”, de scriitorul şi filosoful rus Vladimir Solovyov. „Exerciţiile” actorilor se află la baza unei trilogii minimaliste despre cinema şi literatură, viaţa socială şi spirituală.