alin tise banner
Au reînceput defrișările ilegale din Măguri-Răcătău, jud. Cluj VIDEO

USR cere adoptarea de urgență a legilor de modificare a Codului silvic

USR a solicitat, astăzi, adoptarea de urgență a legilor de modificare a Codului silvic din cauza tăierilor ilegale masive de păduri de pe teritoriul României. În caz contrar, Uniunea Salvați România este dispusă să apeleze la Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE).

Printr-un comunicat de presă, USR a transmis că : modificările la care parlamentarii acestui partid sunt iniţiatori şi co-iniţiatori, „sunt blocate la Camera Deputaţilor”, iar o mare parte dintre acestea răspund solicitărilor Comisiei Europene, din ultimatumul transmis României, joi, pe problema tăierilor ilegale şi a încălcării directivelor europene de mediu.

În cazul neconformării la această sesizare în termen de o lună, România riscă un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, spun cei de la USR.

Potrivit  senatorului USR Mihai Goţiu, membru în Comisia pentru ape şi păduri :

„În cele două săptămâni ale sesiunii extraordinare a Parlamentului, este timp suficient pentru a adopta modificările la Codul silvic la Camera Deputaţilor, în condiţiile în care acestea au trecut deja, cu unanimitate, de Senat. Din păcate, atât în şedinţa de luni, din Comisia pentru agricultură şi silvicultură a Camerei Deputaţilor, cât şi în şedinţa maraton, de peste zece ore, de ieri, de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), am constatat că se încearcă fie amânarea adoptării legilor de modificare a Codului silvic, fie eliminarea articolelor care vizează stoparea tăierilor ilegale de păduri. Mai mult, s-au propus şi amendamente toxice, cum e celebrul „amendament Schweighofer”, de abrogare a articolului anti-monopol din Codul silvic, care i-ar permite companiei austriece să controleze piaţa răşinoaselor din România, în detrimentul procesatorilor autohtoni şi a cetăţenilor care au nevoie de lemn de foc”

Trecerea de la vânzarea lemnului pe picior la vânzarea lemnului fasonat, completarea definiţiei materialelor lemnoase din Codul silvic, stoparea tăierilor de păduri din parcurile naţionale, transparentizarea procedurilor de aprobare a amenajamentelor silvice şi avizărilor de mediu pentru aceste amenajamente, facilitarea accesului în pădure pe jos şi cu bicicleta şi înăsprirea sancţiunilor (inclusiv încadrarea ca infracţiune a transportului ilegal de lemne), sun câteva dintre măsurile propuse de USR.

„După dezbaterile de la Senat, încheiate cu adoptarea transpartinică a modificărilor, a urmat un contra-atac la Camera Deputaţilor, încercându-se să se inducă ideea că ar afecta interesele administratorilor şi proprietarilor de păduri, publici şi privaţi, ori a industriei de prelucrare a lemnului şi prin întreţinerea unui conflict artificial între aceştia şi reprezentanţii societăţii civile. În realitate, stoparea tăierilor ilegale de păduri şi valorificarea lor sustenabilă, cu încurajarea procesatorilor autohtoni de mobilă, şi în acord cu normele de protecţie a mediului, este în interesul tuturor, atât din punct de vedere economic, cât şi al unui viitor sănătos pentru copiii şi nepoţii noştri. Furtul şi distrugerea pădurilor nu reprezintă dezvoltare sustenabilă, ci, pur şi simplu, furt şi distrugere”, a precizat senatorul USR Mihai Goţiu.

Senatul a adoptat mai multe legi de modificare a Codului silvic, care vor fi dezbătute la Camera Deputaților(camera decizională)  și vor fi încadrate într-o singură lege.

„În Comisia pentru agricultură şi silvicultură de la Camera Deputaţilor au fost depuse, însă, mai multe amendamente menite să lase fără conţinut modificările adoptate de Senat, precum şi amendamente legate de alte articole din Codul silvic, a căror modificare nu s-a discutat la Senat. Printre acestea din urmă se numără propunerea de eliminare a articolului anti-monopol din Codul silvic, de care ar profita compania HS Timber Group (fostă Holzindustrie Schweighofer). Precedenta tentativă de eliminare a acestui articol din Codul silvic a stat la baza protestelor cu zeci de mii de oameni în stradă, în mai 2015, la Cluj, Bucureşti şi în multe alte localităţi din ţară şi diaspora. În urma divergenţelor de opinii din Comisia pentru agricultură şi silvicultură, s-a solicitat o şedinţă tehnică la MMAP, care a avut loc, ieri, cu participarea atât a reprezentanţilor administratorilor şi proprietarilor de păduri, cât şi a ONG-urilor de mediu. După peste zece ore de discuţii, s-a ajuns la un consens doar pe câteva modificări, astfel încât decizia se întoarce la comisiile de raport de la Camera Deputaţilor şi, apoi, la plen”, se mai arată în comunicatul USR.

masca-medicala
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii