Comuna Florești reprezintă un magnet pentru tinerele familii datorită prețurilor mai accesibile ale apartamentelor. Din acest motiv, anul se nasc aici zeci de copii ce au nevoie de creșe, grădinițe și școli. Mihai Curteanu, PSD Florești, consideră că în acest moment administrația locală este depășită de această situație, iar locurile în grădinițe și școli sunt insuficiente comparativ cu numărul de copii în creștere.

Alte articole: Mihai Curteanu spune stop haosului imobiliar din Florești (VIDEO)

În comuna Florești avem o problemă în ceea ce privește educația copiilor, deoarece astăzi locurile în creșe și școli sunt mult prea puține față de cererea pe care o are comuna. Discutăm de un număr de peste 50.000 de oameni care locuiesc aztăzi un Florești. O populație tânără cu un minim de un copil care trebuie să străbată de două ori drumul către Cluj pentru a duce și a aduce copiii de la școli și grădinițe. Nu avem locuri suficiente în grădinițe, iar ritmul de construcție al grădinițelor este unul mult prea încet pentru cererea pe care o are astăzi comuna. Este imperios necesar ca în viitorul apropiat să se construiască trei-patru grădinițe care ar putea să aducă un aport și să preia o parte din copiii care astăzi sunt în comuna Florești. Pasul următor, ce vom face când acești copii cresc și vor intra pe băncile școlilor. Nu avem un liceu, nu avem școli generale care pot să ofere acest confort din punct de vedere al școlarizării. Nu am văzut dicuții inițiate prin prisma unor parteneriate cu unități de învățământ din Cluj care să vină să deschidă aici în Florești o unitatea de învățământ. Nu am auzit astfel de discuții. Noi trebuie să ne gândim că aceste generații vor crește și trebuie să intre în societatea floreșteană. Trebuie să le oferim un nivel educațional de înaltă calitate”, a declarat Mihai Curteanu.

Potrivit lui Curteanu un sistem educațional bine pus la punct este esențial pentru dezvoltarea comunei Florești.

Cred că este pentru sănătatea unei comune este imperios necesar să ai și acest mecanism educațional bine pus la punct, începând de la preșcolari, școlari și chiar universitate. Avem comuna cu cei mai mulți absolvenți de studii universitare, avem o comună tânără cu oameni inteligenți care știu ce își doresc de la administrația publică locală. Din păcate această administrație nu reușește să satisfacă cererea și necesitățile pe care le are această comună în continuă expansiune. Se afla pe agenda administrației publice locale construirea unui campus. O universitate din Cluj a dorit să construiască un campus universitar în comuna Florești. Se putea iniția o discuție de a construi o unitate de învățământ universitară în cadrul comunei”, potrivit lui Mihai Curteanu.

Mihai Curteanu are și o posibilă explicație pentru lipsa grădinițelor și școlilor. Acesta consideră că dacă părinții ar avea în localitatea unități de școlarizare, ei și-ar face buletine de Florești, iar paradigma politică ar putea să se schimbe.

Aș putea să îmi pun o întrebare. Dacă facem astăzi administrație sau gândim strategic-politic. La ultimul ciclu electoral domnul primar a fost ales cu un număr de voturi. Cei ce locuiesc în această comună și-ar face buletine de Florești dacă ar avea posibilitatea de a-și duce copiii la grădiniță sau la școală aici. Acesta este unul dintre motivele pentru care floreșteanul tânăr nu își face buletin de Florești pentru a nu își pierde locul la școală sau la grădiniță în Cluj. Acești părinți se gândesc la sănătatea intelectuală a copiilor și la pașii pe care trebuie să îi facă în viață. Cred că dacă floreștenii ar avea posibilitatea să își ducă aici copiii la școală și grădiniță atunci cu toții și-ar face buletine, iar paradigma politică se va schimba. Comuna Florești este un diamant, dar valoarea lui este dată de măiestria șlefuitorului. Aici la diamantul nostru avem nevoie de un șlefuitor bun, nu de un șlefuitor prost”, consideră Mihai Curteanu.