Interviu / Primarul din Baciu, Florin Mureșan: Doresc ca locuitorii comunei să aibă aceleași condiții și beneficii ca cei din Cluj-Napoca

Primarul comunei Baciu, Florin Mureșan, se declară un primar care a încercat în mandatul său să rezolve cât mai multe dintre probleme locuitorilor prin proiecte care să cuprindă într-o măsura mai mică sau mai mare, fiecare localitate a comunei.

Care sunt realizările comunei Baciu în 2015?

Cea mai mare realizare a anului 2015 este deschiderea celui mai mare spital privat de recuperare din țară, Polaris, o investiție de aproximativ 11 milioane de euro. Chiar dacă este o investiție privată, noi am sprijinit cât am putut această investiție. O altă realizare importantă, de această dată a administrației locale, este etapa I din aducțiune apă potabilă de la Viștea la Rădaia pe aproximativ 11,88 de kilometri.

De asemenea, am reabilitat trotuarele din localitatea Baciu. Pe strada Magnolia acestea au fost realizate cu pavaje, iar cele pe cele de pe strada principală s-a făcut reabilitare cu asfalt. O altă investiție din care are de câștigat comunitatea din Baciu este investiția în energie prin înlocuirea lămpilor clasice cu cele cu LED-uri.

Am încercat treptat, în limita fondurilor pe care le avem la dispoziție, să modernizăm iluminatul public, ca să fie mai eficient, costurile scăzând de trei ori. Am refăcut complet Căminul Cultural din Mera iar lângă acesta funcționează un dispensar și o grădiniță pentru copii. Cu sprijinul Consiliului județean Cluj am reușit să finalizăm drumul județean 105 T Corușu-Săliștea Nouă, lucrări demarate în 2013 și finalizate la începutul anului 2015.

Care sunt prioritățile bugetare pentru anul 2016?

Prioritatea pentru 2016 este partea de infrastructură, apă, canalizare, iar în zonele unde nu este gaz încercăm să aducem gazul. De asemenea, rămân o prioritate drumurile comunale. Bugetul comunei Baciu nu este atât de generos să facem toate lucrurile deodată. Mi-aș dori să mulțumesc pe fiecare dintre cetățenii localității Baciu. Încerc să pun accent unde este ponderea mai mare a locuitorilor și unde sunt cerințele mai mari.

Mai sunt lucruri de făcut care nu pot să le realizez în ritmul în care și-ar dori cetățenii. O problemă ar fi lipsa locurilor de parcare. De asemenea, în Cartierul Tineretului trebuie să preluăm și să întăbulăm drumuile pentru a le putea amenaja în beneficiul cetățenilor. Avem probleme cu asistații sociali. Sunt oameni în vârstă care nu au muncit și acum sunt la vârsta de pensionare, bătrâni bolnavi ce trebuie ajutați. Avem copii destui de mulți cu grad de handicap ridicat pentru care Primăria plătește indemnizații.

Luați în calcul atragerea de fonduri europene?

În localitatea Baciu aproape nimic nu a fost întăbulat pe această Primărie. Ca să putem obține fonduri europene este nevoie ca drumurile și școlile să fie întăbulate, astfel că o sumă importantă din buget a fost alocată înspre acest segment. Am reușit până în acest moment să întăbulăm 50% și dorim să continuăm acest proces în limita fondurilor pe care le avem. Ne luptăm pentru proiectele pe fonduri europene.

Este depus un proiect pe fonduri europene pentru drumurile din extravilanul localității în valoare de 1 milion de euro. La sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie vom afla dacă primim finanțare. Un al doilea proiect pe fonduri europene este tot pentru drumuri, de această dată drumuri intravilan, drumuri care fac legătura între spital, Halta Baciu și drumurile naționale și județene.

În ce stadiu se află proiectele pentru introducerea canalizării în satele din comună?

În toate cele șapte sate din care se compune comuna Baciu au fost realizate în proporție mai mică sau mai mare, proiecte pentru locuitori. Am vrut să pun un accent foarte mare pe apă, canalizare și gaze. Sunt făcute proiectele pentru canalizare în toate localitățile. În momentul în care vom avea finanțare europeană vom putea să le realizăm, deoarece costurile sunt destul de mari.

De exemplu, potrivit evaluărilor realizate de proiectanți la Suceagu valoarea estimată a canalizării cu stații de epurare este 1,5 milioane de euro, la Mera este de 1,3 milioane de euro, iar în Rădaia este 300.000 de euro.

Poate reprezenta comuna Baciu o alternativă pentru cei care se mută din Cluj-Napoca?

Eu zic că da și chiar avem foarte mulți clujeni cu buletin de Cluj care s-au mutat în comuna Baciu. Potrivit recensământului din 2011 comuna Baciu are 10774 locuitori, în realitate locuiesc între 15-16.000 de locuitori. Baciu se comportă ca și un cartier al Clujului, unde oamenii sunt apropiați de oraș, sunt bine informați, nu avem probleme cu partea de infrastructură.

Momentan suntem în discuții cu Compania de Apă care a câștigat un proiect cu finanțare europeană, urmând să se reabiliteze în localitatea Baciu 6 kilometri de canalizare și 5 de apă.

Baciu fiind o localitate apropiată Clujului, avem foarte mulți cetățeni care lucrează pe raza municipiului Cluj-Napoca și nu vrem să simtă nicio diferență între locul în care lucrează și locul în care locuiesc. Doresc să le creez un climat în care să nu simtă diferența între Cluj și Baciu, să aibă aceleași condiții și aceleași beneficii. Astfel simt o împlinire foarte mare pentru transportul metropolitan.

În toate localității comunei Baciu circulă CTP și cetățenii sunt foarte mulțumiți. Avem una dintre cele mai dezvoltate zone din punct de vedere turistic. Sun Garde Resort, un hotel restaurant de cinci stele, un loc de relaxare pe o suprafață destul de întinsă. De asemenea, au fost ridicate o serie de alte pensiuni și restaurante. Sunt firme mai mici și mai mari ce își desfășoară activitatea pe raza comunei Baciu și contribuie la bugetul de stat.

Cum sprijină primăria copiii comunei?

Tineretul este un subiect care mie imi place foarte mult. La școala gimnazială Baciu am reușit să facem un teren sintetic cu nocturnă unde se poate juca handbal, baschet, volei, tenis, fotbal. Am făcut o mini-sală de sport unde copiii își pot desfășura activitatea. Au venit în comună asociații pentru a desfășura activități sportive. Astfel, copiii au fost selectați pentru box și lupte libere.

Cum a gestionat comuna Baciu situația deșeurilor?

În comuna Baciu societatea Comunal Eco se ocupă de parte de salubritate. Prețul pentru salubritate este de 6 lei, momentan nu am reușit să cădem de acordul cu consilierii la cât ar trebui ridicat acest cost. Am încercat să menținem acest preț. O problemă ar fi faptul că nu se face adunarea selectivă a deșeurilor menajere. Noi plătim la rampă o sumă considerabilă, 30.000 de lei pe lună pentru a putea fi depozitate.

Anul trecut am avut o problemă foarte mare pentru că a trebuit să ducem gunoaiele în alte părți. Inițial am dus gunoiul la Sibiu, de la Sibiu am dus la Aleșd, după la Oradea. Acum le depozităm în Someșeni cu destinația Odorheiul Secuiesc. Avem probleme cu deșeurile care se aruncă pe câmpuri. Nu pot să păzesc cine aruncă în fiecare localitate. Oamenii sunt reticenți, nu vor să spună cine a depozitat.

Am avut situații când au venit din Cluj-Napoca să depoziteze resturi de la demolări pe razele localităților Popești și Corușu. Noi suntem obligați să le ridicăm pentru că altfel suntem amendați de Garda de Mediu.

Care sunt obiectivele pentru alegerile locale din iunie?

Doresc să incerc obținerea unui alt mandat pentru a demonstra și finaliza toate proiectele pe care le-am derulat pentru cetățenii comunei Baciu. Vom încerca să schimbăm echipa ce va fi formată dintre cetățenii localității Baciu.

Vom face alegeri, iar cei ce doresc să candideze pe listele de consilieri trebuie să treacă printr-un examen, examenul constă în alegerea celor mai buni dintre ei. Nu mai funcționează partea cu prietenii și cu rudenii, funcționează partea de moralitate și fiecare trebuie să-și demonstreze valoarea. Competivitatatea și competența trebuie să își spună cuvântul

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

1 comentariu

  • Dl primar…..de Cartierul de blocuri noi nu ziceti nimic? Ati venit macar in vizita sa vedeti cum arata asa numitul parc de copii? Este o bataie de joc acel parc, pe langa faptul ca este extrem de mic, toate toboganele sunt rupte, mizerie peste tot, este un adevarat pericol pentru copii. Cum s-a putut admite sa se construiasca blocuri noi care evident aduc locatari tineri, care la randul lor au copii, fara sa se asigure un spatiul de joaca generos? Stiti unde este locul de joaca al copiilor de la blocuri? In parcare printre masini. Va rugam sa faceti ceva pt acesti copii, vine vara si nu avem unde sa ii scoatem sa fie in siguranta si sa se simta bine. Sper sa tineti cont de aceste aspecte mai ales ca nu e doar nemultumirea mea, este a sute de parinti.