foto: ratioetrevelatio.com

„Astăzi asistăm la o resurgenţă a religiei. Un lucru este însă stabilit: globalizarea aduce sporirea religiozităţii. Odată cu această resurgenţă este clar că se prăbuşeşte o dotrină a erei moderne, a cărei istorie a început cu Hegel, a continuat cu Feuerbach, Comte, Marx, Nietzsche şi Freud, doctrină conform căreia, pe măsură ce ştiinţa se va extinde, religia va intra în muzeu. Dar este clar că religia este mai adânc înfiptă în condiţia umană decât ceea ce această doctrină şi-a asumat, iar noi trăim prăbuşirea acestui demers care a dominat scena europeană aproape două sute de ani”- prof. univ. dr. Andrei Marga

Reporter: Domnule profesor, pornind de la acest citat care vă aparţine, se poate vorbi în Europa de azi de o reconfigurare a fenomenului religios, în sensul adaptării instituţiilor eclesiastice la trendul globalizării?

ANDREI MARGA: Acum suntem la capătul acestei istorii menţionată în citat. Iar atunci când spun „resurgenţă” mă gândesc la faptul că ponderea celor care se declară religioşi în ansamblul populaţiilor europene creşte de la an la an. Iar analizele realizate din 1987 încoace în diverse ţări vest-europene dovedesc acest lucru.

Rămâne însă deschisă întrebarea: creşte, în paralel, şi ponderea celor care participă la serviciile religioase? Da, se poate constata o creştere lentă a segmentului de participanţi în Europa de Vest şi o creştere mai consistentă în Europa de Răsărit. Dar trebuie precizat în mod neapărat faptul că participarea la serviciile divine nu mai reprezintă astăzi singurul indicator al religiozităţii. Franţa, de pildă, care nu înregistrează o participare ridicată a populaţiei la serviciile religioase şi-a sporit sensibil gradul de religiozitate. Acest lucru reiese dintr-un prim indicator: procentul celor care se revendică astăzi drept membri ai unei comunităţi religioase este mai mare decât în anii anteriori.

Un al doilea indicator al resurgenţei este ceea ce se întâlneşte în ştiinţă. Până acum se considera că savanţii trebuie să poarte o discuţie ştiinţifică la distanţă de orice asumpţie religioasă. Astăzi orice lucru nu mai este chiar aşa de sigur. Situaţia nouă din ştiinţă este următoarea: au apărut puternice interogaţiire referitoare la organizarea lumii, în special în fizică. Acestea au plecat de la necesitatea găsirii unui răspuns legat de următoarea problemă, de-acum celebră: cum se explică limpede constantele asumate în teoriile ştiinţifice, Constanta lui Plank, Constanta vitezei luminii, Constanta lui Boltzman, având în vedere faptul, dovedit prin suficiente argumente, că aceste constante sunt convergente cu apariţia vieţii, omului şi a conştiinţei? Toate aceste chestiuni, care depăşesc frontierele cunoaşterii în ştiinţă, conduc, dacă nu la un răspuns, cel puţin la un dialog extrem de serios cu optica religioasă.

Pe de altă parte trebuie subliniat că poziţionarea faţă de resurgenţa religiei este diferită de la o Biserică la alta, de la un cult la altul, dar, per ansamblu, constatăm că toate Bisericile, ca entităţi, se preocupă să facă faţă noii situaţii. Şi, ca un răspuns direct la întrebare, este clar că Bisericile sunt puse în mişcare în mod semnificativ de acest fenomen al globalizării. De pildă, Biserica Ortodoxă şi-a revizuit recent, docrina socială, ultima elaborare fiind cea mai amplă din istoria acesteia.

La rându-i, Biserica Catolică şi-a elaborat puncte de vedere în domenii relativ noi, precum implicarea socială şi politică. Să nu mai vorbim de Bisericile protestante –şi în special de cele neoprotestente- care înregistrează o adevărată efervescenţă, făcând eforturi considerabile de pliere pe noile condiţii socio-religioase aduse de fenomenul globalizării.

Deci, fară nici un dubiu, instituţia eclesiastică, în ansamblul ei, înregistrează o altă dinamică în planul religiozităţii. Această dinamică decât să confirme aspiraţiile dintodeauna ale Bisericii, creând în acelaşi timp un nou context şi o nouă configuraţie a activităţii eclesiastice.

Echilibrarea valorilor- un proces care nu mai poate fi înlăturat

Rep: Putem vorbi astăzi de o emulaţie în ceea ce priveşte sferele de influenţă religioasă?

ANDREI MARGA: Este indiscutabil faptul că fiecare Biserică încearcă să-şi menţină, dacă nu chiar să-şi extindă sfera de impact. În sensul acesta se poartă un dialog între entităţile religioase legat de poziţionarea acestora în anumite areale.

Între doctrina protestantă şi cea catolică diferenţele încep să se restrângă, rămânând cele de natură eclesială. Dar, la această oră, suprafeţele de impact par să se stabilizeze, eu neavând cunoştinţă de vreo formă de redistribuire. Să nu uităm că trăim o puternică perioadă de ecumenism în care fiecare parte caută să o trateze cât mai gentil pe cealaltă, fără să se renunţe însă la o anume fermitate.

Rep: Atrage globalizarea o corodare a grilei clasice de valori, în speţă a celei din sfera moralităţii?

ANDREI MARGA: Indiferent că eşti ţară, instituţie sau persoană, globlizarea te obligă la efortul competitivităţii. Sub acest aspect valorile europene trebuie să se testeze. Europa este chemată la o debirocratizare a instituţiilor ei, a vieţii în general, pentru că altfel excludem ideea de eficienţă. Europa este chemată să lase un spaţiu mai mare instituţiilor, persoanelor.

Dacă acest lucru este convergent culturii europene este dificil de răspuns în acest moment, având în vedere că tot ceea ce înseamnă cultură europeană este ceva extrem de extins şi divers, Europa conţinând toate curentele de gândire. Iluminismul aici a apărut, dar americanii au fost cei care l-au aplicat până la capăt.

Deci, globalizarea este o provocare pentru Europa, dar imperios este ca Europa să-şi reanalizeze şi să-şi adapteze setul de valori. Vom avea astfel valori civice, valori economice, valori culturale, valori religioase…Evident, cultivând o anume viaţă spirituală. Echilibrarea valorilor este un proces care nu mai poate fi înlăturat.

Omul provocat în aşteptarea sa

Rep: Cum tratează Europa globalizată problema eschatologică?

ANDREI MARGA: Europa a trăit două sute de ani de expansiune a istorismului. Abordarea istorică a pătruns şi în discuţia asupra fundamentelor creştinismului şi iudaismului. Acest lucru nu este un secret. Europa este iudeo-creştină, iar ceea ce i-a dat notă pregnantă a fost creştinismul. Or, abordarea istorică tocmai pe acest teren a pătruns. Dacă după două mii de ani în care viziunea escathologică, deci cea organizată în jurul lui Isus Hristos ca Mântuitor, a prevalat, astăzi se adaugă viziunea unui Isus Hristos istoric, reconstituit de probele avute la îndemână. Fără tăgadă, expansiunea istorimului pune la încercare abordarea eschatologică.

Pe de o parte vedem în Europa analize care vor să topească în istorie tot ceea ce se leagă de persoana lui Isus Hristos, iar pe de altă parte observăm nevoia nedisimulată a omului de permanentă împrospătare a speranţei mântuirii, fară de care un sens raţional al vieţii nu este posibil. Deci, cultural vorbind, pe de o parte eschatologia este provocată sensibil de abordarea istorică a lui Isus Hristos, iar pe de altă parte speranţa revenirii lui Mesia se dovedeşte în continuare o sursă de motivare a oamenilor.

Trebuie precizat că, nici după două mii de ani de încercări, noi nu am gasit nici în ştiinţă, nici în filosofie un substitut pentru marea doctrină a Învierii. Oricât de tentante ar fi alte provocări, din asumpţiile eschatologiei nu se poate ieşi.

Rep: A avut dreptate Malraux când a spus „Secolul XXI va fi un secol religios sau nu va fi deloc?”

ANDREI MARGA: Eu cred că secolul XXI a început mai devreme, pe la începutul anilor 90, când deja se constatau schimbări în orizontul religiozităţii. După perioada postbelică, în care tipul de gândire a fost cel pozitivist, după anii 70, când relativismul a fost tipul de gândire dominant, ne îndreptăm acum spre o perioadă a valorilor ferme. Şi nu poţi fundamenta valori fără asumpţii teologice. E clar că cea mai mare parte a umanităţii va fi de acord că în spatele acestor valori ferme este CINEVA, o anume ORDINE, care trebuie asumată de fiecare dintre noi.

Beniamin PASCU