În timp ce Rusia contestă intențiile, întinderea și capabilitățile NATO prin formularea unor cerințe tactice specifice, China îi contestă chiar „rațiunea de a fi”, într-o lume a “cooperării bazate pe respect reciproc”.

Sfârșitul pandemiei și al restricțiilor ar fi putut fi marcat prin revenirea la normalitate și de sentimentul că umanitatea a trecut testul suprem al solidarității, învingând împreună un inamic invizibil și care a acționat fără a ține cont de granițele dintre state, răpindu-ne pe mulți dintre oamenii dragi. Motivația noastră de a reveni la normal se pare că a intrat în coliziune frontală cu ambițiile unor actori care par a crede că traversarea și depășirea pandemiei ar reprezenta un punct slab al comunității democrațiilor, și nu unul forte.

Anul 2022 marchează intrarea într-o nouă normalitate, în care ordinea liberală internațională și modelul democrațiilor occidentale sunt puternic contestate, bineînțeles la pachet cu instituțiile care au emanat în acest cadru și care au rolul de a proteja aceste sisteme de valori și norme.

În acest nou context, care se anunță a fi un veritabil punct de start al competiției pentru supremația modelelor în lumea post-pandemică, NATO este una dintre instituțiile lumii occidentale care a intrat în cătarea contestatarilor lumii democratice bazate pe supremația legii.

Într-o primă fază și mult mai aproape de granițele Alianței, Rusia solicită oprirea extinderii NATO cu motivația că extinderea ar constitui o amenințare directă la adresa sa și că statele NATO s-au aliat pentru a face rău Rusiei. În contextul în care Federația Rusă „a trecut deja la fapte” prin invadarea Ucrainei, care doar își dorește să facă parte din NATO, această retorică a Moscovei pare că s-a transpus deja în acțiune iar Moscova s-a și ocupat de „soluționarea problemei”.

Apoi, Rusia folosește argumentul fals al “sistemelor ofensive” instalate în statele NATO din apropierea sa și solicită alianței să renunțe la acest tip de sisteme. Lăsând la o parte faptul că această cerință emană de la un stat agresor în Ucraina, Georgia, Republica Moldova și care stăpânește, de facto, Belarusul, în această parte a continentului European sistemele de apărare instalate în statele NATO sunt eminamente defensive. Această poziție a fost afirmată, reafirmată și reconfirmată cu nenumărate ocazii de instituțiile de la București, de alte state aliate și de la nivelul secretariatului general al NATO. Mai mult, Federația Rusă a fost invitată să trimită inspectori care să verifice și să certifice caracterul defensiv al acestor instalații militare – invitație care nu a fost onorată până în prezent.

A treia linie de contestare folosită de Kremlin este aceea ca NATO să revină la capabilitățile și infrastructura militară din Europa, de la nivelul anului 1997. Practic, statele NATO să dea timpul înapoi, să se reașeze benevol într-o postură de vulnerabilitate în fața ambițiilor imperiale ale lui Vladimir Putin și să recunoască modelul de suveranitate practicat de Rusia în spațiul post-sovietic, în care Moscova ar avea un drept de veto asupra destinelor altora.

Într-o a doua fază și ceva mai la distanță de flancul estic al NATO, prinde rădăcini un alt gen de retorică de contestare a alianței, o „seducătoare emanație” a propagandei chineze care pare să derive din postura Chinei de competitor global strategic al Statelor Unite ale Americii.

În luările de poziție ale establishmentul-ui chinez, mult mai precis formulate după încheierea acordului AUKUS – care presupune un transfer de tehnologie ce va permite Australiei să construiască submarine cu propulsie nucleară – China acuză Statele Unite ale Americii de practicarea unei mentalități a războiului rece.

În ultimul deceniu, China a întreprins eforturi considerabile de a se repoziționa ca actor global, atât prin promovarea unor inițiative globale (Belt and Road Initiative, cu componenta noului drum al mătăsii), cât și prin construcția unor insule artificiale militarizate în regiunea Mării Chinei de Sud (o rută esențială pentru comerțul maritim global) și prin susținerea unor entități media care glorifică, la nivel global, ambițiile, modelul și marile realizări de acasă și de peste hotare ale regimului chinez.

Imaginea pe care China și-o cultivă este una care o așază într-o postură favorabilă, de patron al dezvoltării accelerate la nivel global, în care China susține că dorește un viitor comun bazat pe cooperare și respect reciproc între state.

Bineînțeles că „dezvoltarea” se face prin parteneriate cu clauze extrem de favorizante pentru partea chineză, iar asta se vede în cazurile în care mari proiecte de infrastructură au eșuat, măcinate fiind de corupție, și s-au transformat în veritabile poveri pentru statele beneficiare care au rămas și cu datorii, și cu proiecte începute și nefinalizate.

În această optică, în care relațiile dintre state se bazează pe respect reciproc (evident, o putere mai mică va respecta mai mult o putere mai mare, decât o putere mai mare va respecta o putere mai mică) observăm că ordinea de drept internațional nu are rol de fundament, deși ar aduce mult mai multe garanții decât „respectul”.

După ce se poziționează în lumina favorabilă a cooperării bazate pe respect și după ce acuză SUA că practică o mentalitate de tipul războiului rece (friend-enemy; frenemy), China încearcă să acrediteze ideea că NATO nu reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât o emanație desuetă a perioadei războiului rece. Și, nu-i așa, pentru că războiul rece s-a terminat și oricum nu era bun și de dorit într-o lume a cooperării bazate pe respect, NATO nu ar mai trebui să se extindă iar lumea ar trebui să pună la îndoială chiar utilitatea existenței Alianței Nord Atlantice.
Ce mai putem noi spune, decât că… „Super”, și că sperăm că „efortul propagandistic a meritat”.

În noua normalitate, există certitudinea contestării NATO. Federația Rusă promovează mesajul că întinderea NATO îi periclitează în mod direct securitatea, atacă Ucraina pentru a bloca extinderea și solicită retragerea unor capabilități din statele aliate, iar China încearcă să poziționeze NATO ca fiind în contradicție cu un viitor luminos al păcii și relațiilor bazate pe respect reciproc. În timp ce Federația Rusă continuă agresiunea împotriva Ucrainei iar NATO activează planurile de apărare pentru Europa de Est, China privește liniștită, evită să condamne agresiunea rusă și, cel mai probabil, face observații și ia notițe.

Nu știm acum care va fi dimensiunea și evoluția agresiunii ruse și nici nu cunoaștem dacă și cum va face China o trecere dinspre retorică înspre acțiune, însă știm în mod incontestabil că NATO este o alianță a democrațiilor și a păcii, care își va apăra membrii în caz de agresiune.