Este greu de explicat străinilor politica italiană, instabilitatea sa, bizantinismele sale. Probleme vechi, care provin din „Prima Repubblica” şi pe care cea de-a doua nu le-a eliminat. Pentru a explica mai bine este necesar să ilustrăm care sunt cele mai mari forţe politice italiene şi sistemul electoral cu care acestea merg la vot.

Sistemul electoral. Este denumit „Porcellum”. Nu pentru că ar fi iubit, dar pentru că acelaşi parinte l-a definit la tv „O porcarie”. Practic sunt două legi electorale care prevăd două praguri şi două premii majoritare diferite pentru Senatul Republicii şi Camera Deputaţilor. Amândouă sunt legi proporţionale, pentru Senat este prevăzut un prag de 8% şi un premiu de majoritate determinat la nivel regional, în timp ce pentru cea de-a doua lege pragul este de 4% şi premiul în schimb va fi la nivel naţional. Pentru ambele se votează pe liste de partid blocate care nu permit exprimarea preferinţelor asupra candidaţilor. Merge de la sine că Parlamentul care va rezulta va fi unul de „nominalizaţi” de către conducătorii partidelor şi nu de „aleşi”. Acesta ar fi răul cel mai mic: în cele două camere ar putea existA două majorităţi diferite si alternative.

Forţele in luptă. Miriada de partide este grupată, în mare, în cinci poli. Acela de centru-dreapta, regrupat în jurul partidului personal a lui Berlusconi, PDL, care la nord e coalizat cu Liga Nord, cu foşti fascişti din lista „Fratelli dItalia” şi cu fascişti din „La Destra”. În sud, unde probabil Liga Nord ar fi scuipată, lângă aceleaşi forţe de dreapta, este coalizat cu o serie de micro-partide locale. În centru, unde se situau deja ultimele rămăşiţe ale dreptei creştin-democratice (UDC) şi foşti AN a lui Gianfranco Fini şi el fost fascişt care la timpul său a rupt-o cu Berlusconi, s-a adăugat lista lui Mario Monti „Scelta Civica” formată de către întreprinzatori, tehnocraţi şi personalitaţi catolice de genuri diferite. Centru-stânga se învârte în jurul PD-ului (tentativă de amalgamare nereușită întru-totul la final între foşti membrii al PCI-ului deveniţi social democrați şi creştin-democrați de stânga), coalizaţi cu vechi socialişti, câtiva oameni de centru şi cu „Sinistra, ecologia e liberta” a guvernatorului regiunii Puglia, Nichi Vendola, mişcare născută dintr-o scindare a Rifondazione Comunista. La stânga există coaliţia „Rivoluzione Civile”, înfiinţată într-o oarecare grabă pentru a culege câțiva magistraţi anti-mafia, rămăşiţele verzilor şi comuniştii din cele două parohii: „Rifondazione Comunista” şi „Comunisti Italiani”.

Al cincilea pol, care nu se poate defini princategorii politice, este şi aceasta o mişcare personală denumită „Cinque Stelle” al cărui şef (care nu candidează) este un actor de comedie genovez. Mişcare puternic anti-politică şi populistă care cu siguranţa va câstiga voturile – şi sunt multe! – celor nemulţumiţi de partidele tradiţionale.

Vom vedea sumar, intr-un următor articol programele lor şi cotaţiilor atribuite lor de sondajele de opinie.

Giancarlo Bellini

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.