Schimb de focuri la Casa Albă. Trump a ieșit imediat din conferința de presă

Un incident armat lângă Casa Albă l-a făcut pe preşedintele Statelor Unite Donald Trump să părăsească brusc conferinţa de presă la doar trei minute după ce o începuse luni, relatează marţi dpa.

Preşedintele a părăsit sala de briefing a Casei Albe la aproape trei minute după ce începuse să vorbească, fără o explicaţie, în timp ce un agent al serviciului de securitate i-a cerut să iasă, transmite Agerpres.

“A fost un schimb de focuri în faţa Casei Albe”, a declarat Trump reporterilor după ce s-a întors câteva minute mai târziu. “Forţele de ordine au împuşcat pe cineva, pare a fi suspectul şi suspectul este acum în drum spre spital (…). Nu vă pot spune încă nimic despre starea suspectului”, a declarat el.

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!

El a mai declarat  că situaţia se afla “foarte bine sub control” şi că nimeni altcineva nu a fost rănit în timpul incidentului, care a avut loc “lângă gard dar în afara complexului”.

În urma incidentului, Secret Service a anunţat  pe Twitter că unul dintre ofiţerii săi a fost de asemenea dus la spital ca urmare a incidentului armat. “Aţi fost surprinşi, eu am fost de asemenea surprins, cred că este probabil destul de neobişnuit”, a spus Trump, adăugând că a fost dus în Biroul Oval după ce a fost escortat afară din sala pentru mass-media. “Nici măcar nu m-am gândit să nu mă mai întorc”.

Preşedintele a mai spus că el crede că suspectul era înarmat dar nu cunoştea detaliile, precum tipul de armă sau dacă el a fost ţinta vizată şi a adăugat că oficialii vor difuza alte informaţii mai târziu.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii